Consiliul Local aprobă 205.000 lei bisericilor. Lista reală

• publicat la: 29 iunie 2017
Consiliul Local aprobă 205.000 lei bisericilor. Lista reală

În cadrul şedinţei  extraordinare de astăzi, 29 iunie 2017, consilierii au votat pentru alocarea sumei de 205.000 lei pentru cultele religioase recunoscute în România.

Consilierul Ciută a  dorit să cunoască care au fost criteriile care au stat la baza modificării sumelor propuse de comisiile de specialitate pentru că în anexa  de la proiectul de hotărâre  apare şi o rubrică cu propunerile primarului care de fapt au fost şi aprobate.

La această intervenţie  nu a mai fost solicitat să răspundă administratorul Beko Tamas, primarul Kovacs lansând o adevărată tiradă împotriva unor culte şi a legii …strâmbe. Am aflat în premieră că unele biserici trebuie să dea înapoi nişte sume de bani…  dar poate va apare un matrerial pe această temă pe pagina oficială a primăriei Carei pentru  deplina  informare  a careienilor.

….,,Eu public spun că faptul că aceste instituţii cum sunt cultele nu au putut să justifice aceşti bani primiţi e ca şi în bancul acela cu moldoveanul…Legea este strâmbă, forţează ca cei care primesc aceşti bani să justifice…eu mai multă justificare nu pot să spun decât că biserica greco catolică a fost favorizată faţă de toţi dar şi lutheranii, nu ştiu dacă mai sunt 20 de lutherani…o să mai revin la sfârşitul anului şi o să mai propun bani la culte,,  a menţionat Kovacs Eugen.

Faţă de cele  afirmate de primar , consilierul Ciută a specificat că nu este de acord cu  remarca referitoare la favorizarea bisericii greco-catolice, cel puţin a celei româneşti şi va aduce  din arhiva sa situaţia alocărilor de fonduri din ultimii ani către bisericile din Carei.

Proiectul a fost votat în forma sa iniţială de către toţi consilierii prezenţi.

Buletin de Carei vă prezintă în continuare lista reală a alocărilor de bani către bisericile din Carei. E curios că în anexa de la proiectul pentru alocări de bani cultelor apare biserica Sf.Andrei  dar pe HARTA CAREI de pe pagina primăriei Carei acesta nu există. Pentru prima dată după mulţi ani apare pe lista alocărilor şi biserica Sf.Anton  chiar dacă nu cu suma cerută ca sprijin pentru  realizarea băncuţelor.

Buletin de Carei

comentarii

de ciumpalac la 2 iulie 2017 - 13:24

oare undea pierdut urma de rusine amicu cumpalac care mere la hramuri si scoala femeile de pe scaun ca sa stea in primul rand????asa educatie a primit acasa la el????crede ca banii orasului is primiti de acasa de la el si poate face ce vrea cu ei nerusinatu!!!!!

Lasati un comentariu