Echipa lui Ludovic Orban
La recent încheiatul Congres al PNL, Ludovic Orban a devenit al optulea preşedinte din istoria postdecembristă a liberalilor. Fostul deputat a obţinut un scor de aproape patru ori mai mare față de contracandidatul său Cristian Bușoi: 3.518 la 952. Orban a garantat la Congresul de la Bucureşti că în madatul său, „niciun Agamiță Dandanache” nu va mai fi trimis de la centru să candideze în vreo filială din teritoriu şi niciun membru PNL care își va exprima opinia în interiorul partidului nu va mai avea de suferit din această cauză.
Consiliul Naţional de Coordonare al PNL a ales, duminică, noua echipă de conducere a partidului. Delegaţii au dat curs solicitării noului preşedinte al formaţiunii, Ludovic Orban, de a vota oamenii care au susţinut moţiunea sa, BEx urmând să decidă în prima şedinţă dacă vor susţine moţiunea de cenzură depusă în Parlament de PSD contra guvernului ales de PSD.
Ca secretar general al partidului a fost ales Robert Sighiartău la propunerea noului preşedinte şi noii prim-vicepreşedinţi ai PNL – liderul filialei Bihor, Ilie Bolojan, fostul preşedinte interimar al partidului Raluca Turcan, Micea Hava (Alba) şi Iulian Dumitrescu (Prahova), toţi aceştia fiind susţinători ai moţiunii ”Partidul Naţional Liberal – Forţa Dreptei”.
Delegaţii la CNC au decis şi care vor fi cei 16 vicepreşedinţi al PNL.
Au fost aleşi : Vlad Nistor – Politică externă, apărare şi siguranţă naţională, Laurenţiu Leoreanu – Administraţie, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională, Ben Oni Ardelean – Justiţie şi drepturi cetăţeneşti, Florin Cîţu – Buget şi politici fiscale, Sulfina Barbu – Sănătate, muncă, familie şi protecţie socială, Dan Motreanu – Educaţie, cercetare, tineret şi sport, cultură, culte, minorităţi, Adrian Nechita Oros – Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură, Virgil Guran – Infrastructura de transport, comunicaţii şi societate informaţionala şi Ioan Bălan – regiunea Nord-Est, Victor Paul Dobre – regiunea Sud-Est, Răducu Filipescu – regiunea Sud-Muntenia, Gigel Ştirbu – regiunea Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă – regiunea Vest, Lucian Bode – regiunea Nord-Vest, Florin Roman – regiunea Centru şi Marian Petrache – regiunea Bucureşti-Ilfov.
Consiliul Naţional de Coordonare a decis ca din Biroului Executiv al PNL să facă parte şi alţi 16 liberali (membri Bex): Costel Alexe, Viorel Badea, Cristian Buican, Ştefan Drăgulin, Nicolae Giugea, Bogdan Huţucă, Adrian Miuţescu, Ionel Palăr, Virgil Popescu, Gheorghe Şişcu, Costel Şoptică, Ion Ştefan, Nelu Tătaru, Adrian Veştea, Dan Vîlceanu şi Tinel Gheorghe.
comentarii
de sandu la 19 iunie 2017 - 12:13
de la satmar nime????
poate la tulipani sa incerce daca is in coalitie in tot judetu.