Falșii moștenitori de la Nadăş. Record sau ABUZ? 8.746 de hectare întabulate cu 12 lei

• publicat la: 12 June 2017
Falșii moștenitori de la Nadăş. Record sau ABUZ?  8.746 de hectare  întabulate cu 12 lei

Prin sentinţă definitivă şi irevocabilă a ÎCCJ, s-a pus punct unei mari potlogării demne de Cartea Recordurilor în materie de justiţie internaţională. Ceea ce era evident pentru toată lumea, falsă moştenire şi falşi moştenitori, a consfinţit instanţa supremă, care, practic, a redat satul adevăraţilor proprietari. După zece ani de luptă cu un sistem statal inert şi corupt şi mai bine de 100 de înfăţişări în instanţe, sătenii din Nadăş, județul Arad, au câştigat bătălia decisivă cu falşii moştenitori. Drumul în instanță nu a fost nici scurt, nici ușor. Despre lupta în justiție ne-a povestit dna avocat Vasilica Coroiu, cea care a dus această bătălie pro bono, în numele sătenilor.

Cotidianul: Ați afirmat că vineri este cea mai frumoasă zi din viața dumneavoastră.

Vasilica Coroiu: Așa este.

De ce?

Pentru că a fost un caz extrem de complex pentru faptul că a necesitat totuși o activitate profesională laborioasă și pentru că doream foarte mult să am acest succes nu pentru mine, ci pentru sătenii pe care i-am apărat în acest caz.

Lupta a fost lungă, complexă, peste o sută de înfățișări, sătenii purtați cu autocarele, duși de colo-colo, hărțuiți, o luptă soldată cu victime. Au existat și victime, ca în orice fel de război, chiar și morți și așa mai departe. În multele „vizite de lucru“ pe care le-am făcut la Nadăș, am avut ocazia să vedem oameni în cărucioare cu rotile, oameni în mormânt și oameni care au avut tentative de sinucidere.

Da, din cele relatate de săteni și din cele văzute personal, într-adevăr, au fost situații conflictuale majore care au generat astfel de consecințe foarte grave pentru oamenii care, pur și simplu, au avut pentru ei toată această situație creată de retrocedarea întregului lor sat, au avut un impact extrem de puternic, peste care nu au putut să treacă și bineînțeles că au fost și astfel de efecte ale acestei retrocedări.

Dumneavoastră ați preluat cazul, pro bono, în urmă cu patru ani. În perioada stăpânirii hortyste, a administrației hortyste, a mai existat un grup de avocați care au lucrat, tot pro bono, să-i ajute pe românii din Ardeal.

Da, cunosc situația, am citit cartea despre acea poveste.

Ați avut și mulțumiri, ați avut și lovituri sub centură. Cum a fost lupta, din punctul dumneavoastră de vedere? Ați avut momente în care ați vrut să abandonați?

A fost o luptă extrem de dificilă, pentru faptul că eu eram singură, comparativ cu echipa cealaltă, care întrunea mai multe persoane și desigur că erau în război legal sub acest aspect și necesita prezența mea în foarte multe locuri, ceea ce a presupus un efort extraordinar. Ca să pot să ajung să susțin și dosarul de la Ineu, și de la Timișoara, și de la Arad, și dosarele strămutate la Făgăraș sau la Brașov, acum și la Balș, vă dați seama că acest efort a fost fantastic. Ca să pot acoperi toate aceste instanțe și să pot totuși să susțin o multitudine de dosare care au fost instrumentate în interesul sătenilor.

Ați văzut adevărata față a mafiei retrocedărilor. Cât de hidoasă este ea?

Foarte și, din păcate, mă confrunt în continuare cu astfel de situații și le analizez și încerc la fel să găsesc calea spre adevăr.

Ați avut în decursul timpului, bineînțeles, probabil și sprijinul unor oameni care n-au apărut, poate nu îi cunoaște lumea, dar care și-au făcut datoria acolo, la locul lor de muncă.

Da, pentru că inclusiv prezența mea în acest caz a fost determinată de o astfel de acțiune făcută de niște oameni inimoși care au luat cunoștință de existența acestui fenomen care, mă rog, a șocat aproape întreaga Românie, că s-ar fi retrocedat un sat întreg printr-o hotărâre judecătorească. Persoanele care au avut contact cu știrea respectivă m-au cunoscut și așa am fost implicată în acest dosar.

Există oameni care v-au ajutat din cadrul instituțional?

În cadrul instituțional, având în vedere că în ianuarie 2014 am formulat o plângere penală la DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, am apreciat activitatea Parchetului de la această secție teritorială și modalitatea în care a acționat și s-a implicat cu adevărat să descopere adevărul în acest caz.

A fost o luptă grea și pentru ei?

Absolut. Nu numai pentru noi, a fost și pentru dânșii foarte greu, a necesitat foarte mult efort și foarte multe acțiuni de cercetare.

Putem sintetiza puțin cum s-a ajuns aici? Cineva vine și, printr-un act dovedit ca fiind fals, solicită 8%, din câte am înțeles, dintr-o societate comercială care administra pădurea satului. Într-o singură înfățișare nu li se oferă 8% din societatea comercială care administra pădurea satului de 4.000 de ha, ci li se dă întreg satul, cu cimitir, cu biserică, cu casele oamenilor, cu sălașuri și așa mai departe.

Inițial, solicitarea a fost făcută, într-adevăr, pentru despăgubiri, nicidecum pentru restituirea în natură. Ulterior și-au precizat poziția și, în momentul în care au făcut totuși cererea de retrocedare la comisia locală și urma ca această hotărâre să fie validată de comisia județeană, și-au schimbat punctul de vedere și au spus: „Dom’ne, de ce să nu încercăm noi să luăm 8.742 de hectare, dacă se poate?“. Și, din păcate, s-a putut. Deci comisia județeană a infirmat solicitarea, nu a dat curs solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate, a emis o hotărâre negativă și această hotărâre a fost atacată în instanță și în baza hotărârii respective au câștigat această retrocedare.

Să nu omitem că această suprafață de 8.746 de hectare a fost intabulată cu 12 lei.

Da.

Deci putem spune că este ceva demn de Cartea Recordurilor această retrocedare, rușinea justiției internaționale.

Eu vreau să vă spun că mă abțin să fac comentarii din acestea, dar…

Este un punct de vedere pe care îl puteți infirma sau confirma.

Eu apreciez că s-au făcut niște abuzuri destul de mari în acest caz și referitor la această scriere în Cartea funciară, pentru că această intabulare s-a făcut tot în baza unei hotărâri judecătorești, dar procedura inițiată de judecător, agreată de judecător, a fost o procedură necontencioasă, care, în opinia mea – totuși, sper că mă pricep cât de cât în profesie –, nu era reglementată de nicio normă juridică.

Cum vi s-a părut lupta în justiție a sătenilor în acest caz?

Oamenii, în situația în care nu ar fi fost sprijiniți și nu ar fi avut un suport juridic și profesional, sigur că până la urmă ar fi abandonat această luptă pentru că ei erau total bulversați, nu știau pe ce cale să apuce, ca să poată să-și susțină interesele și să se audă toate necazurile lor de către cei îndrituiți să le rezolve.

Or, faptul că noi am venit în sprijinul lor cred că a fost un lucru foarte bun. Este adevărat că au fost alături, s-au implicat, au înțeles complexitatea fenomenului și chiar au fost uniți să sprijine acest demers.

Ce le-ați transmite celor din instituțiile statului care acum au posibilitatea să rezolve multe din gravele probleme ce țin de mafia retrocedărilor? Și ce le-ați transmite în continuare și sătenilor?

Eu le transmit sătenilor că lupta nu este încă finalizată, că mai avem de făcut încă foarte multe demersuri până ajungem la final. Reprezentanților instituțiilor statului le doresc, în special magistraților, ca în momentul în care dispun hotărârea și pun în dispozitivul hotărârii: „În numele legii, hotărăște“, să hotărască în numele legii, al adevărului, al dreptății și al legalității.

Marcel Bărbătei, cotidianul.ro

Lasati un comentariu