Implicarea Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare în programul educațional „Școala altfel”

• publicat la: 13 iunie 2017
Implicarea Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare în programul educațional „Școala altfel”

În perioada 26 mai – 13 iunie 2017,Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare a desfășurat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în cadrul programului „Școala altfel” al Ministerului Educației Naționale, activități destinate, cu prioritate, tinerilor liceeni din anul terminal.Scopul sesiunilor de informare anticorupție a fost de a promova în rândul tinerilor valori precum moralitatea, integritatea și legalitatea. Au fost purtate discuții libere cu privire la  competențele D.G.A., drepturile, libertăţileşiobligaţiile ce le revin în calitate de cetăţeni în relaţia cu angajaţii M.A.I., noțiuni elementare de drept penal, infracţiunile de corupţieşi cele asimilate acestora, modul de acţiune în situaţia în care cetățenii sunt implicaţi sau iau la cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte de corupţie, modalitățile de sesizare, consecinţeleşi costurile corupţiei, precum și cazuri de corupţie instrumentate cu participarea Direcției Generale Anticorupție.

Activitățile de informare anticorupție au fost organizate  în municipiul Satu Mare și s-au bucurat de o participare activă din partea a peste 500 de elevi și 25 de inspectori școlari, iar unitățile de învățământ participante au fost: Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare,Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, Colegiul Național ,,Doamna Stanca”, Colegiul Național ,,Ioan Slavici”, Liceul Economic ,,Gheorghe Dragoș”, Colegiul Tehnic,,Ion I.C.Brătianu”, Colegiul Tehnic ,,Unio-Traian Vuia” și Colegiul Tehnic ,,Elisa Zamfirescu”.

Totodată, rugăm cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţieşi să ne sesizeze ori de câte ori este nevoie la Telverde anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului JudeţeanAnticorupţieSatu Mare – 0261.705370 sau prin e-mail la adresa satumare.dga@mai.gov.ro.

 

Lasati un comentariu