Ludovic Orban, noul președinte al PNL

• publicat la: 17 iunie 2017
Ludovic Orban, noul președinte al PNL

Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL. Acesta ar fi câștigat la diferență semnificativă în fața lui Cristian Bușoi. În plin scandal PSD și pe fondul propriilor fricțiuni interne, liberalii și-au ales, sâmbătă, noul preşedinte în cadrul congresului formaţiunii. A fost primul Congres al PNL după fuziunea cu PDL și după rezultatele catastrofale obținute de formațiune la ultimele alegeri locale și parlamentare. Peneliștii au avut de optat la șefia partidului între Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, care nu sunt străini de eșecul electoral al partidului.

Update: Declarații Ludovic Orban la Congres: „Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare, dar nu printr-un nou USL sau prin contractări pe care să le facem cu oameni care niciodată nu vor aplica politicile noastre și pe care nu ne putem bizui niciodată. Îmi doresc să ajungem la putere prin votul oamenilor. Dacă este să susținem ceva, să susținem anticipate, să facem opoziție pe toate fronturile, la baionetă, luptă de la om la om cu cei care astăzi își bat joc de România”.

”Am chemat oameni cu performanţe, oameni care au înregistrat victorii, oameni care au bătut PSD în întreaga lor carieră politică, am chemat alături de mine oameni care doresc cu adevărat să readucă PNL pe locul pe care îl merită şi anume acela de cea mai importantă forţă politică din România”.

„Niciun blat cu PSD. Să fie clar, cunosc bine acest partid, ştiu foarte bine cine face blat cu PSD. Le spun de acum să înceteze orice negociere de culise, să înceteze orice joc pe sub masă, să nu mai încerce să vândă interesele PNL pentru funcţii sau pentru avantaje personale, sau pentru afaceri făcute cu PSD. Cine vrea să lupte alături de noi îl aşteptăm, cine nu vrea să lupte o să rămână mai în spate”.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu