Premiul “Identitate Europeană”

• publicat la: 8 June 2017
Premiul “Identitate Europeană”

Motto: „Au prezentul nu ni-i mare?” (M. Eminescu)

M-am născut în Ucraina. Toată lumea iubește o țară, un oraș sau sat, locul numit Patrie. Baștina bunicii mele este România, despre care, cu nostalgie, a pomenit toată viața și a sperat să-și revadă frații și surorile de acolo, pe care niciodată nu i-am văzut, dar sper că această întîlnire va avea loc. De la ea am înțeles lucruri simple, dar scumpe sufletului: a fi român. E ceva mult. A fi român înseamnă să te uiți la lume într-un anumit fel, astfel cum se vede în cultura poporului nostru. Timp de secole, caracteristicile specifice ale românilor sunt considerate ospitalitatea, inteligența, credința, dragostea de patrie, de libertate, de poezie… Așa a fost bunica, așa ne-a educat și pe noi, nepoții ei – fii și fiice ale neamului românesc.

Sunt fericită că am crescut pe aceste meleaguri verzi, pline de grâne, bogate în rod, locul în care au trăit și au creat nu numai părinții mei, dar și părinții bunicilor mei. Acei despre care vorbește cu mândrie Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei” și care i-a măcelărit pe turci în sângeroasa bătălie de la Catlabuga (16.11.1485), pe malul căruia e situat satul meu natal, Utconosovca. Pe lângă dragostea pe care le-o port părinților mei, o dragoste specială le-o port și bunicilor mei români. Am ca bunici nume ilustre ale acestor pământuri: Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu. Fără ei, n-ar exista patria, cultura, limba, istoria.

Un capitol din istoria neamului este Cetatea Albă, amplasată actualmente pe teritoriul Ucrainei, сartea de vizită din sudul Basarabiei. Am hotărît să încep de aici a-mi căuta rădăcinile. Am aflat că Cetatea Albă e un simbol al apărării libertății și demnității neamului. Fiind martoră a unor cumplite vremi, Cetatea Albă a suferit și izbânzi, și înfrângeri, cu toate că, după ani și ani, și-a pierdut strălucirea și importanța de pe vremuri. Însă zidurile ei au rămas neînvinse de timp și ne mai amintesc și astăzi de strămoșii noștri vrednici și de un trecut glorios. Aceasta ne face să nu uităm cine am fost, ce-am ajuns să fim și încotro ținem calea. Mihai Eminescu ne îndeamnă: „Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce în trecut”. Și, de aceea, trebuie să păstrăm istoria în inimile noastre și să mergem încrezuți spre Europa.

Cetatea atrage vizitatori. Se împărtășește cu taina acestui popor, acestor pământuri. În interior, pe zidurile late de apărare, care și astăzi ne trezesc sentimente de recunoștință față de strămoși, turiștii se urcă să pozeze de la înălțime, de unde se deschide o panoramă nemaipomenit de frumoasă. Acolo, m-am urcat și eu și m-am simțit o părticică din istoria neamului. M-au cuprins emoții nespus de mari, eram mândră și, totodată, mulțumită că povestea plaiului se duce mai departe. După o scurtă călătorie în trecut, am înțeles că, din cele mai vechi timpuri, oamenii erau gata să-și apere țara cu foc și sabie, pentru că numai acest lucru le garanta posibilitatea de a fi stăpâni în propria lor țară și de a trăi în mod liber. Astăzi, când omenirea a făcut un pas important înainte în domeniul științei și culturii, a supraviețuit în războaie teribile, în opinia mea, nu-i acceptabil războiul, chiar și sub pretextul protejării patriei. Vreau să trăim în pace. Visez să-mi văd patria în fruntea țărilor avansate. Aș face tot ce stă în puterea mea ca în prezent și în viitor să avem un cer senin și prosperitate.

Totul începe din copilărie. Un copil, privind în ochii mamei, ascultând vocea ei blândă, în inima mică se naște un sentiment sacru de iubire față de mamă, patrie și limbă. Dar limba? Primul gîngurit și prima poezioară tot de la mama se desprinde. Însă în sat apar tot mai multe mame care vorbesc o altă limbă: rusă, bulgară, ucraineană. Căsătoriile mixte au devenit o obișnuință, o urmare a globalizării, ai cărui martori suntem și noi. Și, astfel, cum ai mai putea păstra limba, identitatea? Dar pentru a-ți face drum spre Europa, e nevoie de înțelegere, pace. La masa rotundă a popoarelor, fiecare țară vine cu ce are mai bun și autentic.

Alături de istorie, orice neam își cinstește și limba maternă. Ea este unică și cea mai melodioasă, fiindcă omenirii nu i s-a dat nici o comoară mai scumpă decît limba. Care limbă-mi este mai dragă, mai aproape? De ce apreciez limba română mai mult? Pentru că orice cuvânt este ca grăunciorul care cade într-un pământ fertil, este pâinea noastră de zi cu zi, fără de care este imposibilă viața. Pentru mine, patria nu este pe hartă, nu este statul, ci un cuvînt duios rostit în limba mamei. E trist atunci când auzi cum uneori oamenii schimonosesc limba cu cuvinte pe care nu le vei găsi în niciun dicționar. Și dacă nu ne doare inima și nu avem tendința să o rostim frumos și îngrijit suntem aceiași trădători de neam. Vom purta un veșnic blestem și nu ne vor ierta nici copiii copiilor noștri. Și-i îndemn pe toți: „S-o iubim, s-o studiem, s-o dezvoltăm! Să luptăm pentru o limba corectă, pentru frumusețea și bogăția limbii”. Am ca imn aceste cuvinte. Suntem două popoare creștine – ucrainean și român. Ne unesc munții Carpați, o credință comună, o istorie seculară comună. Suntem diferiți și, în același timp, asemănători. La o activitate, oferindu-le mamelor noastre un buchet de cântece, le-am interpretat în mai multe limbi. Unul dintre ele era simplu, în limba română, însă a răscolit cele mai adânci sentimente, căci mămicile își ascundeau pe furiș lacrimile.

Se mai păstrează tradiții unice. Înainte de Crăciun, a avut loc festivalul de colinde „Florile Dalbe”. Mă bucură faptul că a devenit o tradiție. Au răsunat colinde și în limba ucraineană. Și totuși mă simt mai fericită și bine dispusă cînd aud acel colind în limba maternă – limba română. E mai al meu, mai aproape, mai scump, mai simplu și mai înțeles. În mod tradițional se petrece și festivalul „Mărțișor”, un festival de primăvară la începutul lunii martie, așa cum acest obicei îl avem numai noi, românii. Dacă mai uităm cine suntem și de unde venim, apoi această sărbătoare ne face să ne întoarcem la izvoarele noastre – și să învățăm, să păstrăm cântece, dansuri, poezii în dulcea limbă romanească. Limba română mai răsună și în biserica Sf. Mihai din satul natal. Părintele Nicolae Zeciu ne predică într-o frumoasă și melodioasă limbă literară. Românii de aici, din Ucraina, mai mențin identitatea românească. În primul rând datorită credinței lor. În fiecare sat românesc este biserica unde serviciul divin se face în limba română. Aici oamenii se pot simți parte dintr-o mare națiune. În credință și-au găsit sprijinul speranțele noastre și dezlegarea înaltei chemări a neamului nostru, multrăbdătorul și multpătimitul meu popor. Căci de la Ștefan le-am moștenit, – doar în picturi e zugrăvit chipul Măriei-Sale cu sabia și crucea creștinității în mînă.

Mă frământă un gând: ce poate face un om de 16 ani pentru bunăstarea țării lui? În viața de zi cu zi, dragostea față de patrie se traduce printr-o muncă cinstită, prin îndeplinirea îndatoririlor cetățenești, prin respectul față de semeni, indiferent de naționalitatea sau etnia lor. Tinerii trebuie să învețe, să studieze istoria, pentru a preveni în viitor greșelile deja comise, trebuie să știe limba, să respecte tradițiile poporului lor. Numai astfel, prin cultură, stimă poți făuri. A ponegri și a distruge e simplu. Ca un bun cetățean care-și iubește patria, sunt de acord cu testamentul lăsat nouă de către marele nostru domnitor, Ștefan cel Mare: aceste pământuri n-au fost ale strămoșilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor noștri în vecii vecilor. Cuvintele ne învață, exemplele ne pun în mișcare – ne învață proverbul italian. Astfel, în sufletul meu s-a născut „sentimenul patriei”– și anume mîndria pentru marii români care și-au slăvit țara, n-au fost indiferenți față de soarta ei, acei care au vorbit, au crezut, au visat, au existat „românește” și au rămas niște nume ilustre în istoria neamului.

Să ne cinstim Patria, să ne păstrăm Limba, să ne cunoaștem Istoria, să ne iubim Neamul!

Autor: Darina Nikora, s. Erdec-Burnu (Utkonosovka), raion Ismail, regiunea Odesa

sursa rngpres.ro

Acest material a obținut Premiul “Identitate Europeană” în cadrul concursului de eseuri pentru tinerii români din Ucraina “Identitate românească în spațiul european”, organizat de Asociația Convergențe Europene și asociația Eurocentrica.

Lasati un comentariu