Reziduuri nemiscibile ajung în staţia de epurare a oraşului Carei?

• publicat la: 28 iunie 2017
Reziduuri nemiscibile ajung în staţia de epurare a oraşului Carei?

Urmare a solicitărilor unor cititori pentru dezbaterea unei probleme de importanţă deosebită pentru oraşul Carei vă supunem atenţiei o situaţie mai aparte. Se pare că unul dintre angajatorii importanţi  din muncipiulul Carei  nu are STAŢIE DE EPURARE  Funcţională proprie şi nu facem referire la cea destinată  reziduurilor menajere, de la grupurile sociale sau similare .  Potrivit  unor surse  avizate,  reziduurile de la secţii, unele nemiscibile,   ajung direct în staţia de epurare a oraşului.  Aceste reziduuri nemiscibile  ajung apoi în cursul apelor  din zonă.

Şi tăcerea se cumpără domnule primar, nu-i aşa? Altfel nu se justifică lipsa de  reacţie  de atâta amar de ani deşi  se cunoaşte foarte bine problema.

Riscaţi sănătatea careienilor doar pentru un plus de linişte?

Procedaţi la fel ca în cazul masterplanului implementat de Apaserv  în oraşul pe care vă faceţi că îl manageriaţi? Adică alţii fac  ce vor în oraşul nostru?

Potrivit unor surse avizate din domeniul protecţiei mediului, în acest an se va realiza o  staţie de epurare pentru reziduurile ce provin din fluxul tehnologic deşi unitatea careiană funcţionează de la începutul anilor 2000. Aşteptăm încă un răspuns concret în ce priveşte existenţa unei staţii de epurare funcţionale  nu pentru deşeuri şi scurgeri menajere ci şi pentru cele ce provin din fluxul tehnologic deşi în mod normal  o atare construcţie specială  …este sau nu este  adică nu e nevoie de timp de gândire pentru a  confirma dacă există au ba.

Şi dacă tot suntem la acest capitol, adresăm cititorilor 2 întrebări:

Sunteţi mulţumiţi de calitatea aerului din municipiul Carei?

Aţi observat o creştere a afecţiunilor respiratorii în ultimii ani?

.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu