29-31 iulie 1949. Răscoalele din judeţul Bihor şi Arad reprimate sângeros de autorităţile comuniste

• publicat la: 31 July 2017
29-31 iulie 1949. Răscoalele din judeţul Bihor şi Arad reprimate sângeros de autorităţile comuniste

Răscoalele din judeţul Bihor şi Arad din iulie 1949 au fost primele şi au rămas cele mai importante din lungul şir al răscoalelor ţărăneşti.

Ele au avut loc la mai puţin de cinci luni de la plenara CC al PCR din 3-5 martie 1949, care hotăra „transformarea socialistă a agriculturii”, după ce patru ani la rând partidul negase cu îndârjire intenţia de a colectiviza pământul

Încă înaintea plenarei crescuse teroarea „cotelor”. Ţăranii erau disperaţi că statul îi obligă să ia pâinea de la gura copiilor pentru a-şi achita datoriile în cereale, din ce în ce mai împovărătoare.

Ca să le interzică orice posibilitate de evaziune, partidul a hotărât ca treieratul cerealelor să se facă numai la aria comunală, de unde recolta putea fi controlată şi rechiziţionată până la ultimul bob. Procedeul era, în acelaşi timp, o constrângere economică şi una politică, pentru că ţăranul muritor de foame putea fi, în viziunea comuniştilor, convins să se înscrie în colectivă din disperare.

Acestea au fost cauzele răscoalelor care s-au declanşat, aproape concomitent în mai multe judeţe ale României, în plină vară şi în timpul primei recolte de după „plenara colectivizării”.

În iulie 1949 au izbucnit simultan răscoale în foarte multe comune. Intensitatea maximă a fost atinsă în judeţele Bihor, Arad, Botoşani şi Suceava.

Ca un exemplu pentru amploarea fenomenului, documentele oficiale menționează pentru vara anului 1949 diferite manifestări de revoltă ale țăranilor în 54 de comune bihorene din plasele Beiuș, Beliu, Plasa Centrală, Marghita, Săcuieni, Sălard, Salonta, Tileagd și Tinca. Practic, din cele 12 plase ale județului Bihor, numai trei nu au fost afectate de nemulțumirea populară.

Apogeul răscoalelor a fost atins în ultimele zile ale lunii iulie 1949 în câteva localități bihorene, între care Girișul Negru, Batăr, Talpoș, Tăut (29 iulie), Cociuba Mare, Belfir (30 iulie), Ucuriș și Susag (31 iulie). În ultima zi a lui iulie revolta s-a extins și dincolo de granița județului Bihor cu Aradul, în special în localitățile Berechiu, Șomoșcheș, Șepreuș și Apateu.

Rapoartele trimise către CC al PMR menționează un număr de cca 20-23.000 de țărani participanți la revoltele din județele Arad și Bihor.

Securitatea a acţionat cu o violenţă ieşită din comun, pentru a împiedica generalizarea rezistenţei ţăranilor la colectivizarea forţată. Represaliile întreprinse în primele zile ale lui august de Comandamentul Unic constituit special pentru reprimarea urgentă și în forță a revoltelor au fost extrem de dure și s-au soldat cu execuția a zeci de țărani, reținerea și anchetarea a sute de țărani și deportarea altor sute (în special familiile celor executați și arestați).

Ca o culme a cinismului, după arestarea şi deportarea a sute de ţărani, localnicii au fost obligaţi de comunişti să depună cotele în cadrul unei mari petreceri săteşti…

În timp ce peste 1600 de țărani ţărani au fost deportaţi și câteva sute au fost condamnaţi ţăranii nepedepsiţi au fost obligaţi să predea cotele însoţiţi de lăutari.

Sursa: Memorialul Durerii via Muzeul Rezistenţei

 

Foto: Ţăran împuşcat în timpul unei revolte împotriva colectivizării (Dumitru Petruț din Bicaci). Fototeca online a comunismului românesc, ANIC, Răscoale ţărăneşti, Fotografia #NA026

Lasati un comentariu