Minune la Carei! Buruiana care străpunge asfaltul recent turnat

• publicat la: 19 iulie 2017
Minune la Carei! Buruiana care străpunge asfaltul recent turnat

Carei, oraşul minunilor! În ajunul sărbătorii Sfantului  Proroc Ilie Tesviteanul  careienii care au trecut astăzi pe strada Albinelor din Carei ne-au semnalat faptul că din asfaltul proaspăt turnat prin programul Marea Asfaltare în valoare de peste 5 milioane de euro…creşte buruiana.  Firava  buruiană a  fost mai puternică decât stratul de asfalt şi l-a străpuns.

Faptul este cât se poate de real şi se poate observa pe partea  opusă celei  unde se află cartierul Mihai Viteazul. Lucrările  de asfaltare din programul Marea Asfaltare decurg conform graficul ne informează sec un text postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.

Oferim cu titlu gratuit  celor care sunt desemnaţi să se ocupe de evenimentele importante din Carei imaginile care atestă noua minune.

Cât de puternică trebuie să fie buruiana care a reuşit să treacă de fundaţia pe care s-a turnat covorul asfaltic şi apoi să îl străpungă şi pe acesta. De fapt , cine perseverează şi ştie ce vrea…reuşeşte. Doar şi Igrasia a dovedit clădirea Primăriei renovată cu 2 milioane de euro şi a ieşit triumfătoare la suprafaţă.

Buletin de Carei mulţumeşte careienilor  vigilenţi care  nu rămân indiferenţi la minunile care se petrec sub ochii noştri zi de zi.

Buletin de Carei

 

n.r.

imagini de pe strada Albinelor asfaltată acum o săptămână…

trotuar asfaltat acum o săptămână pe strada Dobrogeanu Gherea….

 

 

https://www.facebook.com/pg/buletindecarei.ro/photos/?tab=album&album_id=1895128020735467

http://www.buletindecarei.ro/2017/07/strada-albinelor-din-carei-si-lucrarile-de-la-marea-asfaltare-de-milioane-de-euro.html

http://www.buletindecarei.ro/2017/07/spectaculos-se-intampla-doar-la-primaria-carei-noile-standarde-la-asfaltarea-trotuarelor.html

 

comentarii

de Horia Mãries la 20 iulie 2017 - 03:36

Parascovenia asta este numai bunã de Guinness Book.

http://www.guinnessworldrecords.com/

In felul ãsta, ar ajunge si Careii Mari / Nagykároly / Grosskarol cunoscut în toatã lumea.

Nu de alta, dar nu prea este cunoscut nici ca „Cel de al doilea cel mai frumos oras din lume” nici ca „Orasul Dragostei”, cum sunt de pãrere unii. Pe bune!

Ar merita sã fie cunoscut fiindcã este orasul meu natal si fiindcã, contrar tuturor asteptãrilor, eu unul chiar tin la el.
Asa cum este el, cu bune si cu rele.

Lasati un comentariu