Revista ,,Eroii Neamului,, la un nou număr

• publicat la: 31 July 2017
Revista ,,Eroii Neamului,,  la un nou număr

A  apărut un nou număr al revistei Eroii Neamului sub îngrijirea redactorului coordonator col(r) Voicu Şichet.  ,,EROII NEAMULUI” este o revistă de cultură şi educaţie patriotică, apolitică şi  neguvernamentală editată trimestrial de Asociaţia Civică „Tempora” Satu Mare şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Judeţean Satu Mare.

Pe prima copertă este ilustrat Monumentul Eroilor din Horea, județul Satu Mare iar pe ultima Monumentul Eroilor din Someșeni, județul Satu Mare. Materiale bogate şi interesante fac şi din acest număr unul deosebit de atractiv.

Din Cuprins-

Pag. 2 Col. (r) Voicu ŞICHET – Jurnalul cimitirelor şi monumentelor eroilor (XXX)
Pag. 5 Preot dr. Cristian BOLOȘ – Modele creştine de eroism (XXVII): Pelerinaj istoric în Satu Mare (20-23 mai 2017)
Pag. 7 Dr. Daniela BĂLU – Un nou monument dedicat eroilor neamului, dezvelit în satul Horea
Pag. 10 Col. (r) Voicu ŞICHET – Pe urmele memorandiștilor
Pag. 13 Col. (r) Gavril BABICIU, Daniel SOLDAN – Glorie eroilor memorandiști!
Pag. 18 Prof. Eugen PETRESCU – La Socond, județul Satu Mare, Eroii Neamului Românesc sunt cinstiți cum se cuvine
Pag. 24 Dr. Daniela BĂLU – Pe urme de eroi – O carte unică și binevenită
Pag. 27 Dr. Viorel CIUBOTĂ, Mihaela SĂLCEANU – Un document de valoare excepțională privind pe românii din Mădăras
Pag. 29 Conf. Univ. dr. Col. (r) Aurel V. DAVID – Pintea Viteazu-i al tuturor românilor
Pag. 35 Ing. ec. Cristian MAREŞ – Generalul Stan Poetaș, un nume astăzi uitat (II)
Pag. 39 Drd. Viorel FILIP-GHERMAN – Identități și loialități în vremuri de război. Prizonieri și voluntari români proveniți din armata austro-ungară (1914-
1918) (II)
Pag. 44 Dr. Viorel CÂMPEAN – Destinul preotului greco-catolic Ioan Zsiros, înrolat în Primul Război Mondial
Pag. 47 Pr. prof. Gheorghe-Radu SĂLĂGIAN – ,,Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină…” (II)
Pag. 49 Col. (r) Voicu ŞICHET – Un catarg pentru Centenar
Pag. 51 Dr. ing. Luminiţa Cornelia ZUGRAVU – Tripla semnificație a Zilei de 9 Mai
Pag. 55 Prof. Nicolae POP – Mari pictori români – martori oculari pe câmpul de luptă în timpul Războiului pentru Independența României (1877-1878)
Pag. 57 Prof. Estera HĂȘMĂȘAN – Tripla semnificație a zilei de 9 mai în istoria poporului român
Pag. 60 Prof. dr. Ovidiu T. POP – Corneliu Mezea (24 noiembrie 1903-12 August 1936)
Pag. 64 Drd. Marta CORDEA – Un vot de încredere al maramureşenilor în favoarea fostului deputat dietal Gavril Mihali
Pag. 66 Col. (r) Voicu ŞICHET – Cercetașii României: Creăm o lume mai bună
Pag. 68 Prof. Lucia MUNTEANU – Academicianul prof. dr. Florian C. Ulmeanu (1903-1973), creatorul ramurii medicinei sportive în România (II)
Pag. 70 Prof. Carol C. KOKA – 90 de ani de la moartea istoricului Vasile Pârvan, părintele arheologiei românești
Pag. 73 Ing. Mircea PÎRLEA – Naționalismul modern
Pag. 75 Dr. Diana LOSTUN – Preocupări privind prevenirea incendiilor în cetatea Sătmarului la cumpăna secolelor XIX și XX
Pag. 78 Ioan Marian CHIOREAN – Cronica pictată de la Viena
Pag. 80 Irina OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU – Un viitor pentru trecut. Ghid de bună practică pentru protejarea patrimoniului cultural. (XIII)

Cronica pictată de la Viena

autor, Marius Ioan CHIOREAN

Cronica pictată de la Viena (Chronicon pictum vindobonense) este o cronică scrisă în limba latină în jurul anului 1360 la curtea regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, probabil de către cronicarul Kálti Márk. De la început până la sfârșit, lucrarea este scrisă cu aceeași caligrafie.
Cronica pictată se află astăzi la Biblioteca Națională Széchényi din Budapesta. Între anii 1458 – 1490 s-a aflat la curtea regelui Matei Corvin, după care a ajuns la curtea regelui Franței, Carol al VII-lea (1422 – 1461), care a dăruit-o despotului sârb Gheorghe Brancovici (1427 -1456).

Mai târziu a ajuns la Viena, unde a fost păstrată timp de secole și de unde i se trage denumirea. Urmare a unui acord cultural intervenit la Veneția în 1932, manuscrisul a fost transferat în Ungaria, unde se află și astăzi.
În 1964 a fost publicată o ediție a acestei cronici în facsimil, ceea ce a ușurat studierea acestui document de către cercetători și amatori.
Această cronică este scrisă pe pergament, având dimensiunile 30/21 cm și conține 146 pagini și 147 de picturi.
Propoziția de început conține data de 15 mai 1358, la care a fost inițiată redactarea cronicii, care urmărește evenimentele istorice până la domnia regelui Carol Robert de Anjou. Cronica a rămas neterminată, atât în privința ilustrațiilor, multe locuri din pagini, rezervate acestora, rămânând necompletate.
În mai multe părți ale manuscrisului apar note scrise de mână de către Ioan Viteazul, arhiepiscop de Strigoniu, care a trăit în secolul al XV-lea.
Autorul cronicii se presupune a fi Kálti Márk, care a fost într-o vreme custodele arhivei regelui Ungariei, iar ilustratorul ei se presupune a fi fost Miklós, fiul lui Hertul, venit din Italia special pentru a ilustra manuscrise.
Cronica pictată de la Viena prezintă o importanță deosebită pentru istoria românilor prin prezentarea, atât prin text, cât și prin ilustrații, a conflictului militar intervenit între Regatul Ungariei și Țara Românească, în toamna anului 1330, culminând cu Bătălia de la Posada, care a însemnat un dezastru pentru armata ungară și o victorie răsunătoare a românilor, marcând emanciparea Ţării Româneşti de sub suzeranitatea coroanei maghiare.
Cuvântul posadă desemna, în epocă, un loc de trecere strâmt, greu accesibil, flancat de culmi muntoase.
Istoricul Nicolae Iorga este cel care a încetățenit în istoriografia românească denumirea de Bătălia de la Posada, la începutul secolului XX. Iorga considera că bătălia de la Posada ar fi avut loc „pe drumul Câmpulungului”.
În 1324, voievodul Țării Românești, Basarab I, se afla în situația de vasal al regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou. În 1325, Basarab I cucerește Severinul, iar în 1327 încetează să îi mai plătească tribut regelui ungar.
Sfătuit de consilierii săi, Carol Robert a plănuit o invazie a Țării Româneștii, pentru a o readuce sub suzeranitate maghiară.
În septembrie 1330, regele Ungariei pleacă din Timișoara cu o puternică armată, ocupă Banatul Severinului și pătrunde adânc în Oltenia.
Basarab aplică tactica pământului pârjolit, distrugând proviziile și otrăvind fântânile în calea invadatorilor, care încă de la intrarea în Țara Românească suferă de foame şi sete.
Una dintre cele trei miniaturi consacrate  evenimentelor legate de bătălia de la Posada îl reprezintă pe Carol Robert primind o solie de pace din partea domnitorului român. Acesta, dând dovadă de diplomație, vine cu o ofertă de pace generoasă, promițându-i regelui 7000 de mărci de argint, cedarea cetății Severinului și trimiterea unui fiu al său la curtea regelui ca garanție. Oferta este respinsă de rege cu aroganță, transmițându-i domnitorului român că „îl va scoate de barbă din vizuina lui”.
Oastea maghiară ajunge la Curtea de Argeș, din care locuitorii se refugiaseră din fața armatei invadatoare, și o incendiază.
La trecerea armatei ungare printr-un defileu îngust și prăpăstios, aceasta a fost atacată în ambuscadă și zdrobită. Mare parte din unguri au fost uciși, o parte au fost luați prizonieri, regele scăpând cu fuga după ce și-a schimbat hainele cu un oștean de rând pentru a nu fi recunoscut.
Cronica pictată de la Viena povestește acest episod astfel: „Basarab a venit pe o cale cu toată oastea  sa și calea sucită și de amândouă părțile cu râpe
foarte înalte, era închisă împrejur și unde calea zisă era mai largă, acolo valahii în mai multe   locuri o întăriseră cu șanțuri săpate împrejur. Iar   regele și toți ai săi la așa ceva întru adevăr nu s-au  gândit. Mulțimea nenumărată a valahilor, sus pe  râpi alergând din toate părțile, arunca săgeți  asupra oastei ungurești, care era în fundul căii de  drum, care, însă, nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai sprinteni cai și ostași cădeau în luptă, pentru că din pricina urcușului prăpăstios  din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe nici  una din râpele de pe amândouă laturile drumului; nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind șanțurile săpate acolo, ci ostașii regelui erau cu totul prinși ca niște pești în vârșă sau în  mreajă…

…Au căzut tineri și bătrâni, principi și nobili, fără nici o deosebire. Căci această tristă întâmplare a ținut mult, de la ziua a șasea a săptămânii, până la ziua a doua a săptămânii viitoare, în cari zile ostașii aleși așa se izbeau unii pe alții precum în leagăn se leagănă și se scutură pruncii, sau ca niște trestii clătinate de vânt. S-a  făcut aici mai cumplită ucidere, căci a căzut mulțime de ostași, principi și nobili și numărul lor nu se poate socoti.”
Această victorie răsunătoare a românilor a însemnat crearea unui stat feudal independent, ale cărui hotare aveau să fie curând lărgite.
Una din enigmele istoriei este locul exact unde s-a  purtat această bătălie. Potrivit cronicii, locul ar fi fost o cale oarecare („quondam via”), între locuri
strâmte („passus strictissimus”), iar cele două miniaturi care reprezintă bătălia se pare că nu ar avea prea multe legături cu realitatea geografică
românească.
În legătură cu localizarea în teren a bătăliei au fost formulate mai multe ipoteze, însoțite de a r g u m e n t ă r i m a i m u l t s a u m a i p u ț i n  convingătoare.
P. Dragalina a emis ipoteza că bătălia s-ar fi purtat în cheile Crainei, în strâmtorile dintre Orșova și Mehadia.
Constantin Rezachievici consideră că bătălia s-ar fi dat undeva de-a lungul drumului sării care lega Ungaria de Țara Românească.
Aurelian Sacerdoțeanu și Ion Conea au susținut că locul conflictului ar fi fost zona Țara Loviștei – Valea Oltului.
Nicolae Iorga considera că bătălia s-a dat  î n c u l o a r u l R u c ă r – B r a n , p e d r u m u l  Câmpulungului.
Cercetătorul Florian-Nicu Smărăndescu plasează bătălia pe Valea Prahovei, pornind și de la unele figuri de stil care apar în Cronica pictată.
Astfel, oștenii sunt prinși „ca peștii în vârșă”, într-un defileu „ca o corabie strâmtă”, și se izbeau unii  de alții „cum se clatină trestiile în vânt”. Potrivit
cercetătorului, aceste figuri de stil ar crea imaginea unei văi adânci, pe fundul căreia curgea un fir de apă, bogat în pește, respectiv Râul Prahova, pe
malurile căruia cresc trestii.

 

comentarii

Lasati un comentariu