Schimbarea mult așteptată se lasă încă… așteptată

• publicat la: 2 July 2017
Schimbarea mult așteptată se lasă încă… așteptată

În urmă cu aproape trei decenii, neam  câștigat libertatea de mișcare și libertatea de exprimare, cei drept cu mari sacrificii. Mulți n-au știut ce să facă cu ele.
O parte dintre cetățenii acestei țări și-au luat lumea-n cap în speranța că vor trăi mai bine.
Acum, unii dintre ei își dau seama că au comis o mare greșeală. Dar e prea târziu!
Marile transformări la care au sperat n-au avut loc. Îmbunătățirea condițiilor de viață se face „pas cu pas”, într-o lume în care lucrurile se mișcă extrem de rapid. Noi percutăm de fiecare dată cu întârziere. Întreaga societate pare a fi gripată. Criza sub  toate aspectele ei se prelungește atât în spațiu cât și-n
timp. N-am găsit încă antidotul ieșirii spre realitate.
Mereu ne „îmbătăm” şi suntem „îmbătaţi” cu apă rece, „livrată” de cei care cică ne vor binele. Europenii ne-au infestat și la propriu și la figurat, virusându-ne
situația în care am „vieţuit” şi „supravieţuit” aproape  un sfert de secol. Schimbarea mult așteptată se lasă încă… așteptată.
Știm să criticăm felul de-a trăi, dar nu punem…mâna.

Cu toate că lumea se află într-o permanentă mișcare, noi batem pasul pe loc. Uneori ne dăm bătuți din start. Sloganurile „mai merge și așa” sau „noi ne
facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, sau „capul  plecat, sabia nu-l taie”, sau „mai rău să nu fie”, se poartă cu mare cinste. Unii stau cu mâna întinsă în fața celor din administrație, doar… doar… le cade ceva… din cer. Din cer nu cade nimic fără muncă.

Ne trezim doar la scuturatul pungii cu talanți. În mediul rural, plata cumpărăturilor se face o dată la primirea pensiei de  handicap sau a ajutoarelor sociale. La proprietarul  „magazinului mixt”, dar mai ales la crâșmele din drum, există un „caiet” în care omul de rând e „abonat”, iar dobânda e în raport cu aburii de alcool din sânge. Sunt cazuri când la alegerile locale, acest „proprietar” decide soarta comunității.

Manipulează cu bună știință dreptul la viața privată a individului. E regretabil că asemenea aspecte generează supunerea omului. Suntem în căutarea unei soluții spre ieșirea din impas și asta-i bine. Rău e că ne înstrăinăm de normalitate. Statistic vorbind, mortalitatea depășește natalitatea, tânăra familie și-a redus capacitatea de reproducere. Actul creației suferă datorită condițiilor  de viață. Preacurvia „înflorește”.

Medicii sunt „sponsorizați” din două părți: o parte de „anonimii”  acelor acte săvârșite cu minore rămase gravide împinse să avorteze, iar cealaltă parte ajunsă la limita posibilității de procreere. În disperare cuplul apelează la relațiile prin sexul „artificial” (a se citi metodele însămânțărilor „vitro”). În caz de
eșec, apare destrămarea cuplului prin divorț, aducând profit celor din justiție.
Abia acum ne dăm seama că „importul de civilizație” din lumea liberă în societatea românească e în continuă creștere: consumul de droguri, contrabanda cu țigări, abandonul școlar, fuga de responsabilitate, rivalitatea politică, prostituția ating cote alarmante.
Libertatea de mișcare, a contribuit într-un fel la acest aspect datorită acelui sfert de secol în care „fructul oprit” ne-a adus în pragul disperării.

Trezindu-ne peste noapte „slobozi”, am dat buzna la graniță „înmulțind pământul” fără să ne dăm seama că am devenit sclavii unui stil de viață într-o lume guvernată de… mișcare.
Libertatea de exprimare a fost scump plătită.
Sunt două exemple în… iepocă. Pe sticlă, vorbesc  deontologi, formatori şi informatori, indivizi care nu au treabă, băgători de seamă, hoţi, escroci etc. şi nu
spun nimic. Mulțimea este… lipită de sticlă, îi ascultă, este „transpusă” şi le dă dreptate! De ce? Pentru că, după atâta timp de comunism şi neocomunism, ei au creierul „spălat”. Mai sunt şi oameni care vorbesc sau scriu despre lucruri importante şi serioase.

Dar, nu-i ascultă aproape nimeni! Cei care îndrăznesc să-și spună părerea despre anumite aspecte ale societății sunt puși la colț. Tacit se impun anumite norme de exprimare. Prostituția culturală a luat proporții de neimaginat: pe plan local instituționalizarea premiilor e o realitate, politicul își bagă coada favorizând nonvalorile. În cultura scrisă revistele și cărțile sunt tipărite pe bani publici, fără girul unor specialiști în domeniu. Scriitorii, artiștii plastici, muzicienii sunt acuzați că trăiesc pe spinarea contribuabilului.

Preoții au „libertatea” de exprimare potrivit unui troc.
Sprijinul în campania electorală atrage după sine un loc călduț pentru preoteasă: fie directoare de școală sau… în cel mai rău caz, bibliotecară în localitate. În
administrațiile publice, fie ele locale sau centrale, mișună „indivizi sub acoperire” care te servesc după bunul lor plac, sau după contribuția depusă la purtător:
comision, șpagă sau mită. Niciodată nu știi pe cine ai în față sau cui te adresezi. Acum când serviciile se „calcă” pe sticlă dornice de „informarea opiniei
publice”, e greu de evaluat și controlat sistemul. În timp ce compromisurile din administrație duc la scăderea calității vieții de zi cu zi, ”slujbaşii” de la
ghișeu, plătiţi de noi, au tendința să-ți bage pumnul în gură, lăsându-te pe tine, contribuabilul, cu ochii-n tavan.

dr.Aurel Pop

Revista de Cultură  Mărturii Culturale nr.2

Lasati un comentariu