Tabăra Internațională de Circulație de la Nyiregyhaza

• publicat la: 11 iulie 2017
Tabăra Internațională de Circulație de la Nyiregyhaza

În baza bunei colaborări pe care Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare o întreține cu Căpitănia de Poliție a județului Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria și în acest an, un grup de 20 de copii ai polițiștilor sătmăreni, au fost invitați să participe la Tabăra Internațională de Circulație.

Tabăra, care se află la cea de 16-a ediţie şi se desfășoară în intervalul 11- 18 iulie a.c.,  este organizată de Căpitănia de Poliție a județului Szabolcs-Szatmar-Bereg în colaborare cu Organizația Județeană de Prevenire a Accidentelor, în orașul Nyiregyhaza. Pe lângă copiii polițiștilor români, în tabără mai participă copii ai polițiștilor din Ungaria și Ucraina.

Pe parcursul taberei, copiii vor participa la activități instructiv-educative legate atât de circulația pe drumurile publice, în calitate de bicicliști sau pietoni, cât și de modurile de acțiune în caz de accidente și de acordare a primului ajutor, activități la care vor fi stimulați să participe prin jocuri și concursuri. În cadrul activităților recreative, copiii vor beneficia de existența în proximitate a complexului termal din localitate dar și de vizite la Grădina Zoologică.

Lasati un comentariu