Ungaria a oprit în gări trenurile internaţionale. Alertă maximă

• publicat la: 19 July 2017
Ungaria a oprit în gări trenurile internaţionale. Alertă maximă

Potrivit cotidianul.ro,  autorităţile ungare au oprit în halte toate cele 18 curse feroviare internaţionale care traversează ţara, evacuând pasagerii, din cauza unei ameninţări cu bombă transmisă printr-un apel anonim, relatează Reuters.

Poliţiştii au primit un apel de la un necunoscut, care a anunţat că există dispozitive explozive în mai multe trenuri internaţionale care circulă în Ungaria.

La solicitarea poliției, compania de căi ferate a Ungariei, MAV, a dispus oprirea tuturor celor 18 trenuri aflate pe teritoriul țării și le-a cerut pasagerilor să se dea jos din vagoane cât timp se realizează operațiuni de căutare.

Compania MAV a anunțat că trenurile internaționale au fost temporar oprite în diverse puncte de pe teritoriul Ungariei și, după efectuarea perchezițiilor în vagoane, trenurile și-au continuat călătoria.

Poliția va percheziționa toate trenurile care intră în țară până la miezul nopții.

Două trenuri care vin de la Budapesta spre Bucureşti şi Braşov au întârzieri de aproape o oră şi jumătate, miercuri, din cauza alertei cu bombă din Ungaria.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu