10 minute concert Direcţia 5 la AugustFest Carei

• publicat la: 13 august 2017
10 minute concert Direcţia 5 la AugustFest Carei

Sâmbătă, 12 august 2017, a avut loc cea de-a şasea zi de evenimente culturale din cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului AugustFest, în cadrul evenimentului CAREIFEST, în Parcul dendrologic din Carei.

Programul a început la ora 16.00, la Castelul Károlyi, cu vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică semnată Stefan Gnandt. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut domnului Muhi Sándor iar momentul artistic a fost realizat de Vitéz Júlia şi Putovits Ábel, care au interpretat mai multe melodii de muzică uşoară.

Manifestările la scena din Parcul dendrologic au început la 20.30 cu un recital al al solistelor formaţiei Castelanii, de la Centrul Cultural Carei, pregătite de prof. Szűcs József: Borbély Patricia, şi Latiş Larisa, care au impresionat publicul cu modul în care au interpretat melodiile din repertoriul naţional şi internaţional.

Concertul mult aşteptat al formaţiei Direcţia 5 a fost întrerupt de organizatori după aproximativ zece minute, din cauza ploii torenţiale însoţită de descărcări electrice repetate. Din păcate condiţiile meteorologice nu au mai permis reluarea concertului, aşa cum toţi sperau. Nici momentul de video mapping, programat să se defăşoare după concert nu a mai avut loc tot din aceleaşi cauze.

Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett şi Adrian Ştefănuţi.

Lasati un comentariu