Primăria Carei se joacă de-a HARTA CAREI şi păcăleşte cititorii

• publicat la: 18 August 2017
Primăria Carei se joacă de-a HARTA CAREI şi păcăleşte cititorii

HARTA CAREI  care apare pe site ul www.municipiulcarei.ro a fost din nou modificată.  Dar Biserica Sf.Anton de Padova apare tot pe strada Ignişului pe locul  Bisericii greco catolice Sf.Apostol Andrei. Din păcate nu e singura scăpare! Chiar nu se găseşte un careiean get-beget în Primăria Carei adică la UAT Municipiul Carei care să ofere informaţii corecte editorului hărţii?

Buletin de Carei a atras atenţia de nenumărate ori despre falsele informaţii ce apar pe HARTA CAREI. E drept că unele au fost modificate şi acum avem localizată corect Biblioteca Municipală dar de ce trebuie ca Buletin de Carei să facă munca unui angajat al Primăriei Carei care mai este şi plătit din banii careienilor?

Buletin de Carei atrage atenţia Primăriei Carei că Biserica greco catolică Sf. Anton de Padova nu se află pe strada Ignişului ci pe strada Independenţei.

Buletin de Carei atrage atenţia Primăriei Carei că în satul Ianculeşti nu există 2 monumente dedicate Eroului Naţional Avram Iancu ci doar unul. Cel numit în mod fals Monumentul lui Iancu este de fapt statuia Eroului Necunoscut din Armata Română care a eliberat satul în toamna anului 1944.

Buletin de Carei atrage atenţia Primăriei Carei că în satul Ianculeşti există Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe şi se impune a se menţiona hramul acesteia la fel cum se procedează cu bisericile celelalte.

Buletin de Carei atrage atenţia Primăriei Carei că NU APARE pe HARTA CAREI la Straturi Tematice, secţiunea Religie, Biserica greco catolică Sf. Apostol Andrei de pe strada Ignişului. Nu apare nici Congregaţia surorilor Maicii Domnului de pe strada Nicolae Bălcescu.

Buletin de Carei atrage atenţia Primăriei Carei că NU APARE pe HARTA CAREI la Straturi Tematice , secţiunea Religie,  Biserica Ortodoxă Sf. Dimitrie din centrul oraşului Carei.

Direcţia Silvică apare pe strada Haiducilor deşi la adresa respectivă funcţionează o clinică privată de analize medicale!

Şi pe această nouă HARTA CAREI  apar toate  obiectivele şi străzile din comuna Căpleni, comună care nu are nimic în comun cu UAT Municipiul Carei înafara unor angajaţi plătiţi din banii careienilor. Mai mult, la Căpleni nu este notare bilingvă pe harta efectivă  ci doar în limba maghiară.

Cât timp le mai trebuie angajaţilor din Primăria Carei pentru a oferi cititorilor date exacte pe HARTA CAREI?

http://carei-city.map2web.eu/#

Buletin de Carei

Lasati un comentariu