Zilele Iancului

• publicat la: 23 August 2017
Zilele Iancului

Într-un târziu, pe data de 23 august 2017 , a apărut şi pe pagina Primăriei Carei anunţul despre Zilele  Iancului din satul Ianculeşti ce aparţine de Primăria Carei.  Afişul nu  oferă date decât despre programul artistic nu şi despre comemorarea lui Avram Iancu. În satul Ianculeşti se află bustul lui Avram Iancu şi statuia soldatului necunoscut realizate de către artistul localnic Sabin Danciu dar şi troiţa ridicată în memoria  celor expulzaţi în 1940 în urma Dictatului de la Viena.

Zilele Iancului din satul Ianculeşti vor avea loc aşa cum am mai mentionat, în data de 27 august 2017.  Alături de Sava Negrean Brudaşcu vor mai evolua Mariana Anghel, Ansamblul Cununiţa, Doruri Sătmărene, Leontina Dorca  şi Carmen Maria Sas, începând cu ora 17,00.

Vă reamintim că la ediţia din anul trecut au cântat pe scena de la Ianculeşti  Veta  Biriş şi Ionuţ Langa dar niciunul dintre aceştia  nu au  avut în repertoriu cântece din Ţara Moţilor sau  cântece de ţară şi neam.

În satul Ianculeşti nu există Cămin Cultural funcţional,  clădirea fiind lăsată în paragină. Şcoala din sat este în curs de demolare iar  potrivit sătenilor, Primăria Carei intenţionează să construiască Capela Mortuară din materialele rezultate din demolarea şcolii. Satul este trecut în prima zonă de impozitare dar nu are apă curentă, canalizare şi nici transport în comun către oraş.

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2017/08/zilele-iancului-din-ianculesti-asteapta-sa-fie-promovate-de-primaria-de-care-apartine-satul.html

Lasati un comentariu