Întâlniri ale conducerii judeţului cu reprezentanţii Ordinului Militar de România

• publicat la: 25 septembrie 2017
Întâlniri ale conducerii judeţului cu reprezentanţii Ordinului Militar de România

Darius  Filip, prefectul  Judeţului Satu Mare şi Pataki Csaba, presedintele Consiliului Judeţean Satu Mare  au avut  azi, 25.09.2017,  o întrevedere cu reprezentanţii   Ordinului Militar de România (OMR). Au fost prezenţi   din partea Ordinului  col.(r) dr. ing. Adrian Constantin – preşedinte,  sătmărenii  dr. Eugeniu Avram şi acad. dr. Virgil Enătescu  –  membri de onoare în grad de comandori, Aurel Pereş, consilier onorific  al preşedintelui OMR în grad de cavaler.  La discuţii  a fost invitat şi  col.(r) prof. Nicolae Codreanu, preşedintele Filialei Satu Mare a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Presedintele Ordinului Militar de România  a făcut o prezentare a proiectelor actuale ale organizației, subliniind că în toate se acţionează în grija pentru valorile spirituale, morale, culturale şi istorice ale poporului român.

Prefectul și-a exprimat sprijinul personal și instituțional și speră într-o colaborare strânsă în viitor, cu atât mai mult cu cât manifestările propuse de Instituţia Prefectului pentru celebrarea Centenarului Unirii sunt în spiritul valorilor Organizației.

Lasati un comentariu