Poliția ne informează. Acțiuni rutiere, furturi, infracţiuni

• publicat la: 11 September 2017
Poliția ne informează. Acțiuni rutiere, furturi, infracţiuni

     Furt soluționat de polițiști, autor prins în flagrant, imediat după comiterea infracțiunii

 În cursul zilei de 08.09.2017, polițiștii Secției Rurale Petrești, au identificat doi bărbați, imediat după comiterea unei fapte penale, unul de 36 de ani, iar celălalt de 20 de ani, ambii din comuna Sanislău, pe care îi bănuiesc de comiterea unui furt.

Din cercetări, a rezultat că în noaptea de 7/8 septembrie, cei doi ar fi pătruns în magazia unui cetățean din comună, de unde au sustras 140 litri motorină și  un sac de porumb boabe pentru semănat.

Bunurile, evaluate la 1150 lei, au fost depozitate la unul dintre bănuiți, de unde au fost recuperate și restituite proprietarului.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Prins la volan sub influența alcoolului, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier minor

 La data de 09.09.2017, în jurul orei 04.00, polițiștii rutieri din Carei au fost sesizați despre faptul că pe strada Căplenilor a avut loc o tamponare între două autoturisme. La fața locului s-a stabilit că un conducător auto de 32 de ani din Berveni, pe fondul altor preocupări în timpul condusului, a tamponat un autoturism staționat pe marginea din partea dreaptă a părții carosabile, în direcția lui de mers.

Impactul s-a soldat doar cu pagube materiale, în schimb, după testarea alcoolscop, s-a constatat că șoferul care a provocat incidentul avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

Infracțiune rutieră comisă de un tânăr din comuna Batarci 

La data de 10.09.2017, în jurul orelor 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale Gherța Mică au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Batarci, condus de un bărbat de 21 din comuna Batarci.

În urma controlului efectuat au stabilit faptul că șoferul nu deținea permis de conducere de nici o categorie, astfel că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană  care nu deține permis de conducere.

Acțiuni rutiere în week-end

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, poliţiştii rutieri sătmăreni au organizat pe raza județului acţiuni pentru depistarea şoferilor care conduc autovehicule pe drumurile publice cu viteză excesivă, care nu respectă regulile referitoare la prioritatea de trecere sau se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

În cele trei zile au fost constatate 3 infracţiuni, au fost aplicate 223 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 52 000 de lei şi au fost reţinute 20 permise de conducere. Din cele 20 de permise de conducere reținute, 6 sunt pentru depășirea cu 50 km/h, 6 pentru neacordare prioritate pietoni, 4 depășire neregulamentară, 2 neacordare prioritate vehicul și 2 pentru alte abateri.

  Astfel, în cursul zilei de 08.09.2017, a fost identificat pe DN 19 în comuna Doba, un conducător auto de 49 de ani din municipiul Satu Mare, care în urma testării cu aparatul alcooltest s-a stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul indicând o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.          Acesta a fost condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, în acest sens întocmindu-se dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe  drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Tot în cadrul acțiunilor rutiere, în acest week-end a fost identificat un tânăr de 25 de ani din municipiul Satu Mare care a comis 2 infracțiuni le regimul rutier, prin aceea că a condus un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza în localitatea Satu Mare în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și de asemenea având dreptul de a conduce suspendat.

Mai exact, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest la data de 10.09.2017, ora 05.28, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În urma cercetărilor polițiștii au stabilit și că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din data de 18.12.2016. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru alcoolemie și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Lasati un comentariu