Animale surprinse de flăcări

• publicat la: 3 octombrie 2017
Animale surprinse de flăcări

 

În data de 02.10 a.c., pompierii din cadrul I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare au intervenit pentru limitarea şi stingerea unui incendiu de amploare produs la o anexă gospodărescă situată pe raza localităţii Dacia. Evenimentul a fost anunţat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, la ora 20:10.

             La fața locului s-au deplasat nouă subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, iar alături de pompierii militari, pentru stingerea incendiului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgență Doba.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga  anexă. Intervenția a fost una dificilă și de lungă durată, deoarece în interior erau depozitate cantități mari de  fân și cereale. Incendiul a fost stins în limitele găsite, forțele prezente la fața locului reușind să înlăture pericolul propagării incendiului la casa de locuit.

În urma evenimentului au ars: acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 180m2,  aproximativ 3 tone de fân, 1 tonă de cereale și s-au degradat elementele de lemn din construcția anexei. Din nefericire, flăcările au surprins în interiorul anexei gospodărești 43 de animale domestice, dintre care 37  nu au mai putut fi salvate (5 viței, 2 vaci, 20 purcei, 10 porci).

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera un incendiu.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=523845694618721&id=418027175200574

 

comunicat ISU

Lasati un comentariu