,,Coborâtu’ oilor de la munte în Ţara Oaşului” – Expoziţie de ovine

• publicat la: 27 octombrie 2017
,,Coborâtu’ oilor de la munte în Ţara Oaşului” – Expoziţie de ovine

Casa Orășenească de Cultură Negreşti Oaş organizează sâmbătă, 28 octombrie 2017, începând cu ora 11:00, pe strada Rozelor (Dâmbu lui Hașca), la locul numit Abrănești,  prima ediție a evenimentului Coborâtu’ oilor de la munte în Țara Oașului – expoziție de ovine.

Acest eveniment a fost inițiat de crescătorul de ovine Berinde Ștefan, cunoscut în zonă sub numele de Ștefanu Bodii, și este organizat de acesta în colaborare cu Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Asociația crescătorilor de ovine și caprine Ovim-Nord din județul Satu Mare.

Toamna, în preajma Sâmedrului, când vremea se răcește, păcurarii coboară oile de la munte înspre sat, pregătindu-se de iernat. Astfel, acest moment al coborârii oilor reprezintă un prilej de bucurie, de reîntâlnire cu familia și comunitatea.

Cu acest prilej, vă invităm să luați parte, cu mic cu mare, la prima ediție a acestui eveniment, care se va desfășura după următorul program:

La Abrănești, începând cu ora 11:00:

  • înscrierea participanţilor;
  • deschiderea oficială;
  • expoziţie gastronomică cu produse locale şi tradiţionale;
  • expoziţie meşteşugărească;
  • momente folclorice cu Maria Tripon, ceterașii, Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, Formația D’WIS;
  • jurizare;
  • premiere;
  • masă tradiţională.

Lasati un comentariu