Dacia Nemuritoare la numărul 50

• publicat la: 1 October 2017
Dacia Nemuritoare la numărul 50

A apărut numărul 50 al revistei Dacia Nemuritoare, director coordonator Cristi Cristescu. Materiale interesante şi deosebit de bine venite pe fondul lacunelor din manualele şcolare actuale de istorie.  Abonamente la această revistă se pot face prin Poşta Română nr.catalog 19150, costul pe trei luni fiind de 9 lei iar pentru întreg anul de 36 de lei.

Dat fiind faptul că la Carei nu există chioşcuri de presă, un singur punct exsitând la intrarea celui mai mare supermarket din oraş , puteţi lectura revista accesând următorul link.

DACIA 50 NET

Dacismul în creaţia postumă
Cel dintâi care a vorbit, referindu-se la postume, despre dacism că „notă caracteristică a poeziilor lui Eminescu”, a fost criticul G. Ibrăileanu, explicându-l, în 1908, prin „iubirea pentru vechime” a poetului24. Dintre numeroasele proiecte ale lui Eminescu reţinem, mai întâi, Genaia (1868), poemul, gândit în 20 de cânturi (v. ms. 2257, 177), care urma să prezinte, potrivit poetului de 18 ani, „Creaţiunea pământului după o mitologie proprie română.”(s.n.).
Reţinem preocuparea, expres formulată, pentru o mitologie naţională. Fragmentele notate vorbesc, în forma unor versuri populare, despre un poet orb şi „muma vânturilor”.

În primul rând, evocarea lumii dacice oferea prezentului şi conaţionalilor săi un model şi un reper de mândrie civică şi patriotică. „Poetul nostru naţional” se opreşte cu precădere la aspecte esenţiale ale civilizaţiei geto-dace „din vremea cea căruntă”, cum metaforic numeşte epoca preistorică: spaţiul mirific al Daciei edenice, zeităţile dacice, figura mitico-simbolică a Dochiei, regi renumiţi precum Brigbelu, Boerebista, Decebal ş.a.
1. „Dacismul” lui Eminescu, având la bază admiraţia poetului pentru vechea civilizaţie dacică, pe care o găsim pregnant formulată şi cu o serie de sugestii de semnificaţie majoră, pentru prima dată, în poemul Memento mori, redactat între anii1871-1872, când poetul avea doar 21-22 de ani, se prefigura încă din adolescenţă.
Ne atrage atenţia în Memento mori, mai întâi, viziunea lui Eminescu asupra acestui ţinut şi a civilizaţiei dacice.
În călătoria Dochiei pe marele fluviu, ni se dezvăluie un ţinut de rai prin bogăţie, varietatea peisajului, plantelor, vieţuitoarelor, că şi prin frumuseţea lui. Deşi fabulos, peisajul se conturează din elemente autohtone: glas de bucium, cimpoiul scitic, cerboaice albe îmblâzite poartă talăngi la gât iar dintr-un vechi stejar răsare o „împărăteasă albă” cu doniţa pe umărul gol.

Viziunea spaţiului este una hiperbolizată: codrii sunt adânci, câmpiile ,,fără de fine”, fluviul este uriaş:

„Apoi iar se pierd în codri cu trunchi groşi, cu frunza deasă,
Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă,
Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat
Codrul – înaintea vrajei – o cetate fu frumoasă.

A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase,

A ei bolţi streşini de frunze arcuite-ntunecat.

Sara sună glas de bucium şi cerboaice albe-n turme
Prin cărărrile din codru, pe de frunze-uscate urme,
Vin rupând verzile crenge cu talangele de gât;
Şi în mijlocul pădurii ocolesc stejarul mare
Pân’ din elo-mpărăteasă iese albă, zâmbitoare,
Pe-umăr gol doniţă albă – stemă-n părulaurit.…

Luntrea cea de lebezi trasă, mai departe, mai departe
Fuge pe-albele oglinde ale apei şi se-mparte
Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brazde de argint;
Şi deodată zi se face – un ocean de lumină –
Fluviul a ieşit din codri în câmpii fără de fine,
Care verzi şi înflorite, mândre-n soare se întind.”
(II. p.135–136)
(va urma)

Note:
24. Postumele lui Eminescu în Scriitori români şi străini, I,   Ediţie îngrijită de Ion Creţu, Prefaţă de Al. Piru, BPT; Bucureşti,
Editura pentru literatură, 1968, p. 108. Studiul a fost publicat   pentru prima dată în Viaţa românească, nr. 8 din august 1908 Iaşi.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu