Deşeurile vegetale de la careieni se strâng începând cu 6 noiembrie

• publicat la: 30 octombrie 2017
Deşeurile vegetale de la careieni se strâng  începând cu 6 noiembrie

Deşi şedinţa de joi 26 octombrie a fost una extraordinară care presupune că nu există punct de Diverse, consilierul Ilie Ciută a solicitat  în numele mai multor careieni care l-au contactat introducerea pe Ordinea de Zi a acestui punct având în vedere că ultimele şedinţe au fost numai extraordinare.  Solicitarea consilierului Ciută a fost aprobată în unanimitate adică şi  consilierii UDMR şi cei ai partidelor româneşti au votat în favoarea includerii pe Ordinea de Zi a cerinţei acestuia. Cei neîncrezătoi pot urmări înregistrarea video a şedinţei.

Ilie Ciută a supus atenţiei consilierilor faptul că mulţi careieni  sunt interesaţi de afişarea unui program riguros în ce priveşte strângerea resturilor vegetale pentru a nu sta zile întregi în faţa porţilor cu sacii de deşeu rezultat în urma curăţeniei de toamnă.

Viceprimarul Keizer a afirmat că activitatea de strângere de resturi vegetale este una deosebit de intensă şi că abia se poate face faţă cerinţelor….,,chiar ar trebui să punem impozit pe maceastă activitate că toată ziua umblă tractoarele…,,

Toate afirmaţiile de mai sus sunt cuprinse în înregistrarea video a şedinţei şi sperăm şi în Procesul Verbal ce se va întocmi.

Urmare a acestei solicitări, Direcția Servicii Publice Locale (DPSL) din cadrul Primăriei Carei s-a mobilizat şi anunţă pentru data de 6 noiembrie 2017 un program după care vor fi ridicate resturile vegetale.

,,Direcția Servicii Publice Locale (DPSL) din cadrul Primăriei Carei roagă locuitorii municipiului ca, în perioada 30 octombrie- 6 noiembrie 2017, să depoziteze în fața gospodăriilor, pe domeniul public, resturile vegetale rezultate în urma curățeniei de toamnă. Acțiunea de colectare a acestora va începe în data de 6 noiembrie 2017, după un program care va fi făcut public în timp util. Pe această cale, DSPL anunță că, după finalizarea acțiunii de colectare, nu vor mai fi ridicate niciun fel de deșeuri vegetale de la populație, iar careienii care le vor depozita pe domeniul public vor fi sancționați conform reglementărilor în vigoare,, se menţionează în comunicatul DSPL .

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu