Se modifică din nou Organigrama de la Primărie. Se pregăteşte terenul pentru…favoriţi

• publicat la: 26 octombrie 2017
Se modifică din nou Organigrama de la Primărie. Se pregăteşte terenul pentru…favoriţi

O şedinţă extraordinară a Consiliului Local, de 32 de minute,  a avut loc astăzi la  Primăria Carei. Printre proiectele considerate ca urgente a fost şi Modificarea Organigramei  şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului şi al serviciilor , instituţiilor subordonate.

O singură intervenţie a fost notată în cadrul acestei propuneri de  proiect. Consilierul Ilie Ciută a ţinut să precizeze că ….,,am modificat deja organigrama  de 4 ori în acest an…ce e păcat e că în loc să  selectăm oamenii în funcţie de organigramă noi modificăm organigrama în funcţie de oamenii pe care vreţi să îi angajaţi…,,

Proiectul a fost votat de 17 consilieri  existând o abţinere, cea a consilierului Ciută. Pe pagina de Facebook a Primăriei nu este consemnat acest proiect de hotărâre în rezumatul despre şedinţa de astăzi.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu