Aprindeţi o lumânare pentru cei trecuţi la cele veşnice şi care au activat în domeniul cultural

• publicat la: 2 November 2017
Aprindeţi o lumânare pentru cei trecuţi la cele veşnice şi care au activat în domeniul cultural

Începând de miercuri, 1 noiembrie 2017 şi până vineri, 3 noiembrie 2017, în curtea Centrului Cultural Carei se găsesc panouri cu numele foștilor colegi, colaboratori și angajați ai Casei de Cultură, Casei Pionierilor, Muzeului Municipal sau Bibliotecii Orășenești, trecuți la cele veșnice.
Cine doreşte, poate aprinde o lumânare sau păstra un moment de reculegere în memoria acestora, în perioada menţionată mai sus, între orele 10.00 – 21.00.
Acţiunea de comemorare a celor care au activat în domeniul cultural careian se desfășoară și în mediul virtual.
Toţi cei care doresc, pot aduce un omagiu celor trecuți în neființă, dând un ”share” sau ”like” pe pagina

In Memoriam Cultura Carei

 

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu