Poliţia ne informează. Numeroase sancţiuni, un accident şi şofer sub influența băuturilor alcoolice la volan

• publicat la: 29 November 2017
Poliţia ne informează. Numeroase sancţiuni, un accident şi şofer sub influența băuturilor alcoolice la volan

35 de conducători auto sancționați pentru nerespectarea regimului legal de viteză  

În cursul zilei de ieri, 28 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere de către conducătorii auto, în valoare de aproximativ 12 700 de lei.

Dintre acestea 35 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit limita maximă admisă de viteză, și s-a reținut un permis de conducere pentru aceeași abatere.

 Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea soluționate de polițiști

Ieri, 28 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au acţionat pentru depistarea persoanelor date în urmărire în temeiul legii şi punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanţă.

Astfel, aceștia împreună cu polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Sătmărel, pe numele căruia Judecătoria Satu Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni pe linie silvică.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad au identificat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Hodod, pe numele căruia Judecătoria Carei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.

Ambele persoane îşi vor executa pedeapsa în Penitenciar.

Conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice depistat de polițiști

Ieri, 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare, au oprit în trafic, pe DN1C între localitățile Apa și Iojib , un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 50 de ani din municipiul Baia Mare.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultatul faptul că acesta consumase băuturi alcoolice, având o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, de asemenea, a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Accident ușor de circulație 

La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Vetiș soldat cu rănirea ușoară a unui biciclist.

Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autobuz, la pătrunderea în intersecție cu DN 19 de pe drumul județean din Vetiș, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist, de 56 de ani, din comuna Vetiș, care se deplasa din sens opus, accidentându-l.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a persoanei aflate pe bicicletă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Lasati un comentariu