Rocadă la Primăria Carei. Primarul Kovacs îl angajează pe finul său Szasz pe post de consilier personal

Potrivit biroului Resurse Umane din Primăria Carei, din data de 13 octombrie 2017 primarul Kovacs l-a angajat pe finul său Szasz ca şi consilier personal. Acesta vine pe locul lăsat liber de politicianul careian din Căpleni, cu studii medii, Megyeri Tamas Robert. Rocada nu a fost făcută publică aşa cum se procedează de obicei, la Satu Mare primarul Kereskeni organizând chiar o conferinţă de presă pentru a face astfel de anunţuri.
De ce s-ar ruşina oare cineva ca să facă un astfel de anunţ? Funcţia de consilier personal al unui primar de municipiu este o funcţie onorabilă de care orice deţinător ar trebui să fie mândru evident dacă respectă conduita care se impune. Excepţie fac doar cazurile în care în calitate de consilier personal atacă şi jigneşte locuitori ai oraşului care nu fac parte din grupul de simpatizanţi ai administraţiei care le asigură plata salariului.
Nici pe pagina oficială a Primăriei şi nici pe cele ale lui Szasz nu apare această ştire de parcă nu ar fi motiv de bucurie pentru el. De ruşine nu poate fi vorba pentru că atacurile la adresa unor artişti recunoscuţi din România, angajatorilor şi contribuabililor oneşti au continuat la fel de vehement ca în perioada în care era angajat ca PFA.
Primarul Kovacs şi-a ales în 2015 un consilier sub nivelul său de pregătire şi care demonstrase în prealabil, ca PFA, ce fel de ţinută vestimentară poate adopta la un eveniment cultural iar acum a ales un consilier care lansează atacuri scrise doar la adresa persoanelor incomode lui.
Ce relaţie de colaborare este între un consilier care scrie în 18 noiembrie 2017 despre dezvelirea grupului statuar Otilia Marchiş- Ady Endre ca despre un eveniment echilibrat , fără a informa despre lipsa oricărui drapel naţional iar apoi, două zile mai târziu primarul să iasă public cu scuze la adresa românilor? Şi primar şi consilier personal Szasz au fost împreună la eveniment dar nu au avut nici o reacţie pentru a remedia pe moment lipsa steagului naţional alături de cel maghiar. Nu a fost motivată nici până în prezent apariţia înscrisurilor de pe acel grup statuar cu limba română sub cea maghiară.
Buletin de Carei
sursa foto, opinie de Carei din materialul în care finul şi consilierul primarului de atunci făceau curăţenie în faţa sediului fostului PDL acum oferit PMP de primărie.
Vă oferim în continuare câteva exprimări ale proaspătului consilier personal al primarului din Carei, plătit din bani de la bugetul local.
La dezvelirea grupului statuar Otilia Marchiş- Ady Endre niciun parlamentar din Parlamentul României nu a vorbit limba română, nici măcar în şoaptă. Situaţia fost trecută sub tăcere de grupul vocal din jurul primarului.
Primarul a ales în locul consilierului cu studii medii un consilier cu studii economice şi un limbaj elevat din care se poate inspira conducerea primăriei.
comentarii
de moni la 29 November 2017 - 11:44
aveti grija unde puneti materialul lichid de la protocol ca acum am zugravit casa si nu mai vreau surprize
de intrebare la 29 November 2017 - 19:01
Sacul si peticul platiti din banii nostri