5.000 lei. Cifra Misterului la Primăria Carei

• publicat la: 14 decembrie 2017
5.000 lei. Cifra Misterului la Primăria Carei

În timp ce consilierii primarului numără virgule, se ocupă de făcut statistici pentru a cosmetiza  câţiva  ,,oameni de afaceri,,  legaţi de primăriei  şi  adună frustrări pentru  lipsă de activitate culturală, invidiind pe alţii, la Primăria Carei se adună  prejudiciile atât financiare cât şi cele de imagine.

De 4 ani de zile solicităm Primăriei Carei să facă dovada încasării de către familia Nemethi a sumei de 5.000 lei  alocaţi  ,,pentru ajutor de urgenţă,,.

Să nu se găsească dovada între actele contabile  de la Primăria Carei? Oare unde ar putea fi găsită chitanţa cu care au fost încasaţi aceşti bani şi cine a semnat pentru ei de primire?

Familia Nemethi afirmă că la ei nu au ajuns aceşti bani alocaţi de Primăria Carei  şi nici banii de concediu la care au fost îndreptăţiţi, fapt confirmat chiar de către ITM Satu Mare.

Chiar nu se încumetă nici un organ de cercetare să dezlege misterul din Primăria Carei? E aşa de greu de scos o chitanţă de la dosarul anului 2013, luna mai,  pentru a fi  prezentată ca probă doveditoare pentru persoana care a ridicat suma de 5.000 lei?  Să ştim şi noi dacă familia Nemethi minte sau altcineva.

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2017/11/intrebarea-care-inca-mai-asteapta-un-raspuns-cine-a-ridicat-cei-5-000-de-lei-alocati-de-primaria-carei-pentru-familia-cu-doi-copii-cu-handicap.html

http://www.buletindecarei.ro/2017/03/cine-a-ridicat-cei-5-000-de-lei-alocati-de-primaria-carei-pentru-familia-cu-doi-copii-cu-handicap.html

http://www.buletindecarei.ro/2017/08/cifra-nesimtirii-la-carei-5-000-lei.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/11/itm-certifica-prefectura-ia-la-cunostinta-si-abuzul-continua.html

Lasati un comentariu