Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea decid ştergerea unor articole de pe alt site decât cel pe care au apărut

• publicat la: 16 December 2017
Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea decid ştergerea unor articole de pe alt site decât cel pe care au apărut

Publicăm în continuare decizia Curţii de Apel Oradea care menţine decizia Tribunalului Satu Mare  privind  dosarul 665/83/2016.

Ambele instanţe de judecată obligă pârâtul Szasz Lorand să şteargă câteva articole, considerate a fi denigratoare, de pe Opinie de Carei  când de fapt ele au apărut în cotidianul Gazeta de Nord Vest unde el era director în perioada respectivă. Să concluzionăm că magistraţii nu au citit probele de la dosar? Mai ales că la data la care au apărut acele articole blogul Opinie de Carei nici nu exista.

,,Obligă pârâţii Szasz Lorand Emil şi Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată la retragerea de pe portalul „Opinie de Carei” a următoarelor articole de presă şi a comentariilor jignitoare care le însoţesc:
„Falşii patrioţi din Carei” (publicat la data de 12.10.2014), „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014), „Poliţia s-a autosesizat în cazul şmenurilor de la Centrul Alexandru din Carei” (01.12.2014), „

Primul articol de pe Opinie de Carei a apărut la data de 26 .09.2015

…iar articolele pe care Tribunalul Satu Mare şi apoi Curtea de Apel Oradea decid să fie şterse au  fost publicate de pârâtul Szasz cu un an în urmă în cotidianul judeţean Gazeta de Nord Vest.

 

TRIBUNALUL SATU MARE
SECŢIA I CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 30/D
Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2017
Completul compus din:
PREŞEDINTE Eugen Roşioru
Grefier Monica Chencean

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanţii CIUTĂ ILIE, având CNP…. CIUTĂ DANIELA, având CNP……, ambii cu domiciliul în Carei, str. …, jud. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii SZASZ LORAND EMIL, dom.în Carei, str. …, PFA SZASZ E LORAND, CUI RO28663844, nr. de înregistrare în Registrul Comerţului F30/533/2011 având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc la 20 ianuarie 2017, când concluziile părţilor prezente au fost consemnate prin încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunţarea la data de azi.
La pronunţare, la orele 13,30, se prezintă reclamantul Ciută Ilie personal şi pârâtul Szasz Lorand în nume personal şi în reprezentarea pârâtei PFA Szasz Lorand.

INSTANŢA,
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
1. Cadru procesual. Sinteza susţinerilor şi argumentelor prezentate de părţi. Prin cererea introductivă în instanţă înregistrată la Tribunalul Satu Mare în data de 14 martie 2016, orele 10,10, sub dosar nr. unic 665/83/2016, reclamanţii CIUTĂ ILIE şi CIUTĂ DANIELA au chemat în judecată pârâţii SZASZ LORAND EMIL şi SZASZ E. LORAND – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie obligaţi aceştia din urmă la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 50.000 euro (sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii), cu titlu de daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, reputaţiei şi dreptului la imagine al celor doi reclamanţi.
Prin aceeaşi cerere de chemare în judecată reclamanţii mai solicită obligarea celor doi pârâţi la retragerea de pe portalul „Opinie de Carei” (administrat de către aceştia din urmă) a articolelor cuprinzând afirmaţii jignitoare la adresa reclamanţilor, precum şi a comentariilor care le însoţesc, precum şi publicarea pe acelaşi portal a hotărârii judecătoreşti care va fi pronunţată în prezentul litigiu, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanţilor.
În motivarea cererii, se arată că, pe fondul apartenenţei şi a orientărilor politice diferite, reclamantul Ciută Ilie fiind preşedintele Organizaţiei Locale Carei a Partidului Naţional Liberal, iar pârâtul Szasz Lorand Emil fiind finul Primarului municipiului Carei (primar care face parte din Uniunea Democrată a Maghiarilor din România), pârâtul persoană fizică a scris de-a lungul timpului mai multe articole de presă, referitoare atât la persoana reclamantului Ciută Ilie, cât şi la persoana soţiei acestuia, Ciută Daniela, articole de natură a aduce atingere imaginii celor doi reclamanţi.
Se mai arată că, începând cu anul 2014 aceste respectivele articole de presă au devenit tot mai frecvente, iar atacurile la adresa reclamanţilor tot mai virulente, pentru ca, spre  sfârşitul anului 2015, odată cu anunţarea de către reclamantul Ciută Ilie a intenţiei sale de a candida pentru funcţia de primar al Municipiului Carei (jud. Satu Mare), conduita jurnalistică a pârâtului Szasz Lorand să se transforme, în opinia reclamanţilor, într-un veritabil linşaj mediatic, având un caracter concertat şi determinat fiind de interesul naşului pârâtului şi de adversitatea politică astfel generată.
În acest context, se arată în cuprinsul cererii principale, pe lângă diverse ironii şi insulte aduse celor doi reclamanţi în cuprinsul mai multor articole de presă, pârâtul Szasz Lorand a imputat reclamantului Ciută Ilie o serie de fapte concrete, de natură să genereze antipatie în rândul locuitorilor municipiului Carei şi să prejudicieze imaginea reclamantului în raport cu viitorii săi alegători, asigurând astfel, în plan politic, poziţia primarului în exerciţiu.
Se exemplifică, în acest sens, cu articolele „Falşii patrioţi din Carei” (publicat la data de 12.10.2014), „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014), „Revoltă mocnită în noul PNL Carei” (07.10.2015) şi „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015), ca o primă categorie de afirmaţii factuale de natură să prejudicieze în mod semnificativ imaginea celor doi reclamanţi, că aceştia „încearcă să învrăjbească românii şi maghiarii din Carei”, că „au o atitudine ostilă faţă de tot ceea ce înseamnă maghiar” şi că, în ipoteza câştigării alegerilor locale de către reclamant, „românii ar putea ajunge să se măcelărească cu ungurii şi cu şvabii pe străzile Careiului” (fila nr. 2, vol. I).
De asemenea, o a doua categorie de afirmaţii factuale, potrivit cărora reclamantul – din postura sa de lider local al Partidului Naţional Liberal şi de consilier local al mun. Carei – ar vota în mod constant împotriva oricărei iniţiative a administraţiei locale privind dezvoltarea oraşului, este evidenţiată în cuprinsul articolelor de presă intitulate „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014) şi „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015), afirmându-se că „Ciută şi liberalii lui sunt împotriva oricărei iniţiative a administraţiei locale”, că „aceştia votează de fapt împotriva dezvoltării oraşului lor”, că „şi-au făcut un obicei de a vota împotriva bugetului local şi a investiţiilor … paralizând pur şi simplu activitatea administraţiei publice locale”.
Distinct de cele de mai sus, o a treia categorie de susţineri cu caracter factual o constituie cele realizate în articolele „Poliţia s-a autosesizat în cazul şmenurilor de la Centrul Alexandru din Carei” (01.12.2014), „Când semeni vânt, culegi furtună” (24.10.2015), „Gheşeft liberal de 40.000 euro cu şcolile careiene” (26.10.2015), „Co-preşedintele PNL Carei, Ilie Ciută, tace bărbăteşte” (03.11.2015), „CIUtă şi BUCureştean, ipocriţii CIU-BUC” (05.11.2015), „Ilie Ciută, la fel de ipocrit cum ne-a obişnuit” (06.11.2015), „Bucureştean şi Ciută, daţi-vă demisia!” (09.11.2015), „Avem dovada: tupeu jegos de liberal careian” (12.11.2015), şi „Confruntându-mă cu liberalii, am devenit exact ca şi ei!” (13.11.2015), prin care se acreditează ideea că reclamantul Ciută Ilie ar fi tolerat anumite afaceri ilegale ale unor colegi de partid şi că ar fi încercat chiar să acopere aceste presupuse ilegalităţi.
Se mai arată că, în cuprinsul articolului intitulat „Au luat bani de la stat şi n-au sughiţat!” (06.10.2015), împrejurarea accesării de către societatea comercială deţinută de reclamanţi (în speţă, S.C. ABRA COM S.R.L.) a unei finanţări de la bugetul de stat în cuantum de 26.066 lei a fost prezentată ca având un caracter ilegal, refuzându-i-se reclamantului publicarea unui drept la replică în această privinţă, în aceeaşi notă înscriindu-se şi articolul „Ilie Ciută, în conflict de interese. Îşi va da demisia?” (09.11.2015), prin care s-a afirmat în privinţa reclamantului existenţa unui conflict de interese, reclamantul arătând că, în accepţiunea legală a acestei noţiuni, nu s-a aflat nicidecum într-o asemenea situaţie.
În ce priveşte atingerea adusă dreptului la imagine al reclamantei Ciută Daniela, se arată că, pe lângă afirmaţiile factuale realizate în cuprinsul articolelor de presă evocate anterior, în sensul că aceasta, alături de soţul său, ar instiga la discriminarea cetăţenilor de etnie maghiară, încercând învrăjbirea românilor şi maghiarilor care locuiesc în mun. Carei, aceiaşi pârâţi ar fi susţinut în mod constant că reclamanta îşi dezvoltă afacerea de natură economică, precum şi asociaţia culturală pe care o patronează, din bani publici, aducându-i-se totodată o serie de jigniri gratuite şi fără nicio legătură cu dreptul publicului la informaţie (fila nr. 6, vol. I, alin. ultim), exemplificându-se în acest sens cu articolele intitulate „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015) – în cuprinsul căreia este calificată în mod peiorativ drept „independentă” şi se afirmă că „pune virgulă între subiect şi predicat, mai rău ca un elev prostovan de clasa a doua” – şi „Când semeni vânt, culegi furtună” (24.10.2015) – în care, după indicarea nominală a reclamantului Ciută Ilie, se menţionează „ … în cazul agramatei sale soţii … ”.

De asemenea, reclamanta solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi din perspectiva conduitei culpabile decurgând din permisiunea acordată de aceştia de a fi postat un comentariu semnat „Codruţ Todoran” pe platforma on-line în cauză, în urma publicării articolului „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015), comentariu în cuprinsul căruia reclamanta personal este numită „maimuţă”, „curentată”, „agramată”, „handicapată”, „lepră”, sau „năpârcă” (fila nr. 7, vol. I).
În plan juridic, cei doi reclamanţi şi-au fundamentat demersul judiciar pe dispoziţiile art. 73, art. 1349 şi art. 1357 şi urm. Cod civil (2009), pe dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe jurisprudenţa consacrată în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţă, pe cauza Delfi împotriva Estoniei.
În urma comunicării cererii introductive în instanţă, în condiţiile prevăzute de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâţii SZASZ LORAND EMIL şi SZASZ E. LORAND – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, au depus, la data de 12 aprilie 2016 (filele nr. 1-9, vol. II), întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâţilor în primă instanţă, motivând în fapt că, aşa cum rezultă din cuprinsul mai multor materiale postate pe publicaţia on-line „Buletin de Carei” (deţinută şi administrată de către reclamantă personal), enumerate în cuprinsul întâmpinării şi analizate punctual, cei doi reclamanţi în cauză au încercat permanent să acrediteze ideea că românii din municipiul Carei sunt discriminaţi faţă de cei aparţinând altor etnii, în special faţă de cei maghiari.
Totodată, pârâţii susţin, în cuprinsul întâmpinării, veridicitatea afirmaţiilor cu privire la reclamantul Ciută Ilie, apreciind totodată că substratul iniţiativei judiciare de faţă îl constituie, în realitate, nemulţumirea produsă de înfiinţarea, în luna septembrie 2015, a cotidianului „Opinia de Carei” (deţinut şi administrat de către pârâtul Szasz Lorand), împrejurare de natură să înlăture monopolul din ultimii zece ani deţinut de către publicaţia „Buletin de Carei” pe piaţa mass-mediei on-line din mun. Carei (fila nr. 7, alin. antepenultim, partea finală).
În aceste circumstanţe, pârâţii apreciază că relatările jurnalistice evocate în cuprinsul cererii principale nu se încadrează în sfera ilicitului civil reglementat prin dispoziţiile art. 1349 şi urm. Cod civil (2009), ci, dimpotrivă, se circumscriu unei conduite fireşti într-o societate democratică, o relatare obiectivă şi echilibrată cu privire la fapte şi activităţi de interes public putând fi realizată – de către jurnalişti sau de către alte persoane – pe căi diferite, în funcţie (printre altele) şi de mijloacele de comunicare utilizate, fără ca jurisdicţiilor naţionale să le revină rolul de a se substitui presei pentru a indica tehnica de relatare pe care să o adopte jurnaliştii.
În argumentarea celor de mai sus, pârâţii fac trimitere la jurisprudenţa în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţă la Hotărârea pronunţată în cauza Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, precum şi la cea pronunţată în cauza Dalban împotriva României.
De asemenea, în argumentarea poziţiei procesuale de respingere a daunelor morale solicitate de către reclamanţi, se invocă, din jurisprudenţa internă, considerentele şi raţionamentul judiciar expus în cuprinsul Deciziei nr. 691/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă (publicată pe „www.scj.ro”) cu referire la protecţia juridică de care beneficiază jurnaliştii prin prisma garantării libertăţii de exprimare instituită în plan european prin dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La rândul său, pârâtul SZASZ LORAND EMIL a înregistrat, la data de 12 aprilie 2016, două cereri reconvenţionale distincte, atât faţă de reclamanta-pârâtă CIUTĂ DANIELA (filele nr. 147-152, vol. I), cât şi faţă de reclamantul-pârât CIUTĂ ILIE (filele nr. 180-182, vol. I), prin care a solicitat obligarea acestora din urmă la plata către pârâtul  reclamant a unor despăgubiri reprezentând echivalentul în lei a sumei de 100.000 euro, respectiv 50.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine încercat de către pârâtul-reclamant ca urmare a conduitei culpabile a celor doi reclamanţi pârâţi.

În motivarea celor două cereri reconvenţionale, se arată că, în ultimul an şi jumătate de la data înregistrării respectivelor cereri (12.04.2016), pârâtul-reclamant a fost ţinta unei campanii continue de denigrare derulate de portalul „Buletin de Carei”, care funcţionează prin intermediul S.C. „Diverti Media S.R.L., a cărei administrator este reclamanta-pârâtă Ciută Daniela, arătându-se că acesteia din urmă îi revine responsabilitatea juridică pentru cele publicate, atât prin prisma faptului că deţine şi administrează respectivul portal de ştiri, cât şi în considerarea faptului că, atâta vreme cât firma în cauză nu figurează ca având redactori sau alţi angajaţi, pârâtul concluzionează în sensul că respectivele articole emană de la reclamanta-pârâtă Ciută Daniela personal.
În sensul celor de mai sus, se exemplifică prin articole de presă publicate pe portalul „Buletin de Carei” şi diverse comentarii exprimate cu privire la acestea, cum ar fi: „Foc de artificii înainte de Revelion. Finul primarului Kovacs, traficant de influenţă împreună cu Govor Mircea în referatul DNA” (publicat în data de 19.12.2015), „Mircea Govor, arestat preventiv, într-un dosar în care apare şi numele finului primarului Kovacs” (23.12.2015), „Ia te uită cine vorbeşte! Un fin de primar careian şi şantajist ce acţiona la comanda unui inculpat emite opinii” (07.01.2016), „Declaraţii de la DNA în procesul Mircea Govor. Opinia «otrăvită» a finului primarului Kovacs” (13.01.2016), „O Triadă pentru Kovacs” (13.03.2016), „Hoţul strigă hoţii!” (06.11.2015) şi „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” (10.11.2015); respectiv comentariile postate pe portalul „Buletin de Carei” din datele de 05.04.2016 (având indicat drept autor „Horia Mărieş”), 27.02.2016 („raul”), 30.01.2016 („aurel”), 29.01.2016 („andridu”), 24.01.2016 („amelica”), 20.01.2016 („nelu” şi „amelica”), 12.01.2016 („colindător”), 09.01.2016 („realitatea”), 17.12.2015 („Peter” – ambele comentarii), 16.12.2015 („Moni” şi „Liviu”), 17.12.2015 („dica”), 08.11.2015 („observator”), 30.10.2015 („galeata”), 22.10.2015 („galeata”), cele din 13.11.2015, orele 21:09 („Cili”), 07.11.2015, orele 23:57 („Atenţie”), 06.11.2015, orele 08:21 („Horia Mărieş”), 06.11.2015, orele 07:38 („Horia Mărieş”), 20.10.2015, orele 17:05 („nuti”), 08.10.2015, orele 21:01 („Horia Mărieş”) şi 10.10.2015, orele 13:40 („Horia Mărieş”).
Prin aceeaşi cerere, pârâtul-reclamant mai solicită obligarea reclamantei-pârâte Ciută Daniela, pe cheltuiala proprie, la publicarea de scuze, precum şi a hotărârii judecătoreşti definitive care urmează a fi pronunţată în cauza de faţă, pe portalurile „Opinie de Carei” şi „Buletin de Carei”, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate titularului cererii reconvenţionale.
În ce priveşte cererea reconvenţională promovată faţă de reclamantul-pârât Ciută Ilie, se arată că acesta din urmă ar fi insinuat în mod public, în cadrul şedinţei din data de 30 iunie 2015 a Consiliului Local Carei, că pârâtul-reclamant nu ar fi sănătos din punct de vedere mintal („propun să se ceară şi fişa sa medicală şi nu mă refer la vreo infirmitate sau handicap, ci la faptul că nu are toate ţiglele pe casă” – conform celor consemnate chiar pe portalul „Buletin de Carei”, administrat de soţia reclamantului-pârât) şi că ar fi încălcat dispoziţiile legale în materie prin aceea că entitatea juridică SZASZ E. LORAND – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria mun. Carei („contract încheiat între finul primarului … şi primarul Eugen Kovacs … nu ştiu dacă e cumva conflict de interese, dar asta o vor verifica alţii” – consemnare realizată, de asemenea, pe portalul „Buletin de Carei”), în condiţiile în care – arată pârâtul-reclamant – nu se găseşte într-o atare relaţie de afinitate cu primarul în cauză.
Se mai arată că, în cadrul emisiunii „Prânzul de duminică”, găzduită de Postul local de Radio „Transilvania” Carei, reclamantul-pârât Ciută Ilie l-a caracterizat pe pârâtul-reclamant Szasz Lorand drept „un mercenar”, iar în cuprinsul articolelor postate pe portalul „Buletin de Carei” şi intitulate „Hoţul strigă hoţii!” (06.11.2015) şi „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” (10.11.2015) a afirmat despre acesta din urmă că este „infantil” şi importator de „schemă deocheată de denigrare”, respectiv că ar avea „limbaj de maidan”,  „specific mediilor rău famate”, „împletit cu minciunile ce nu au acoperire”, „nu fac cinste unui jurnalist care mai este şi director al unui cotidian judeţean”.
Prin toate aceste afirmaţii – arată titularul cererii reconvenţionale – i-au fost prejudiciate în mod grav demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi dreptul la imagine, în condiţiile în care acesta a avut reputaţia unui om harnic şi onest, bine pregătit profesional, activând de 15 ani în mass-media sătmăreană şi deţinând până în luna decembrie 2015 funcţia de director al celui mai vechi cotidian sătmărean – „Gazeta de Nord-Vest”.
În consecinţă, pârâtul reclamant solicită ca, pe lângă despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, reclamantul-pârât Ciută Ilie să fie obligat, pe cheltuiala proprie, la publicarea de scuze, precum şi a hotărârii judecătoreşti definitive care urmează a fi pronunţată în cauza de faţă, pe portalurile „Opinie de Carei” şi „Buletin de Carei”, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate titularului cererii reconvenţionale.
În plan juridic, s-au invocat dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 Cod civil, precum şi cele ale art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În urma comunicării cu reclamanţii pârâţi a cererii reconvenţionale de mai sus, în temeiul şi în condiţiile procedurale instituite prin dispoziţiile art. 209 alin. 5 coroborat cu art. 201 Cod procedură civilă, aceştia au depus, la data de 11 mai 2016, întâmpinare la cererea reconvenţională (filele nr. 51-57, vol. II), prin care au solicitat respingerea acesteia, motivând în fapt că, în ce priveşte materialele publicate de către cei doi reclamanţi-pârâţi la adresa pârâtului reclamant, au fost respectate limitele dreptului la liberă exprimare, în cauză nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale care să justifice obligarea pârâţilor reconvenţionali la reparaţia astfel solicitată.
Se arată, astfel, în ce priveşte cererea reconvenţională formulată faţă de pârâtul reconvenţional Ciută Ilie, că afirmaţiile acestuia din urmă, imputate de către pârâtul reconvenţional, au fost redate în mod trunchiat, scoase din context, ele fiind de altfel exprimate în urma unei publicări anterioare de către pârâtul Szasz Lorand a unei serii de articole denigratoare la adresa reclamantului-pârât, în scopul afectării în mod negativ a imaginii acestuia din urmă.
Se mai învederează, prin întâmpinare, că, în ce priveşte maniera în care reclamantul reconvenţional îşi îndeplinea „atribuţiile de serviciu” în perioada în care a deţinut funcţia de director al Cotidianului „Gazeta de Nord-Vest” privind denigrarea unor persoane la solicitarea şefilor săi, pârâtul reconvenţional Ciută Ilie a cunoscut aceste informaţii din cuprinsul altor publicaţii (exemplificându-se prin „Adevărul”, „Revista Blogurilor” şi „Evenimentul Zilei”), precum şi prin prisma cercetărilor care se efectuau, la acel moment, în legătură cu acest aspect, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar afirmaţiile astfel realizate, dată fiind baza lor factuală solidă, se prezintă a constitui, în realitate, judecăţi de valoare şi, în consecinţă, de natură să atragă protecţia conferită de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi a jurisprudenţei consacrate în această materie, făcându-se trimitere la hotărârile pronunţate în cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, cauza Lingens împotriva Austriei, cauza Obersclick împotriva Austriei, cauza Dalban împotriva României, cauza Pedersen şi Baadsgard împotriva Regatului Danemarcei şi cauza Dichand ş.a. împotriva Austriei).
Referitor la cererea reconvenţională formulată faţă de reclamanta-pârâtă Ciută Daniela, se arată că materialele în cauză se limitează strict la activitatea reclamantului reconvenţional în calitatea sa de prestator de servicii remunerat din bani publici, că o parte dintre acestea au preluat informaţii publicate anterior de către alte surse jurnalistice şi că, în ce priveşte comentariile nefavorabile publicate pe portalul on-line administrat de către pârâta reconvenţională Ciută Daniela, acestea reflectă pur şi simplu percepţia cititorilor în legătură cu aspectul dedus analizei publice, în virtutea menirii acestui portal de platformă de idei, informaţii şi opinii neinhibate (fila nr. 57, alin. 4, vol. II).
În consecinţă, pentru aceleaşi argumente, structurate pe caracterul expresiilor incriminate de pârâtul-reclamant, de judecăţi de valoare fundamentate pe afirmaţii factuale solide, verificate, iar nicidecum realizate în vederea obţinerii unui folos patrimonial sau  pentru eliminarea de pe piaţă,a unui competitor „incomod”, se solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenţionale promovate faţă de pârâta Ciută Daniela.

La data de 27 mai 2016 pârâţii au depus înscrisul intitulat „întâmpinare”, calificat de către instanţă (în considerarea dispoziţiilor art. 209 alin. 5 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă – conform dezbaterilor desfăşurate în condiţii de contradictorialitate în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2016) ca valorând, în plan procedural, răspuns la întâmpinarea reconvenţională (filele nr. 109-113, vol. II), prin care s-a contestat de către aceştia tocmai caracterul de „judecăţi de valoare”, în antiteză cu acela de „afirmaţii factuale”, al expresiilor şi susţinerilor prezentate în cuprinsul cererii reconvenţionale, apreciindu-se, prin prisma argumentelor expuse pe larg în „răspunsul la întâmpinarea reconvenţională”, că dat fiind acest caracter de „afirmaţii factuale” din partea pârâţilor reconvenţionali, aceştia nu se bucură de protecţia conferită de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici de jurisprudenţa cristalizată în legătură cu respectarea şi garantarea dreptului fundamental la liberă exprimare.
La primul termen de judecată la care părţile în proces au fost legal citate, cel din data de 23 septembrie 2016 (filele nr. 126-127, vol. II), instanţa de judecată a supus dezbaterii contradictorii a părţilor, pe lângă calificarea juridică a întâmpinării evocate anterior, determinarea cât mai exactă a cadrului procesual, în speţă problema legitimării procesuale în cauză a pârâtului Szasz Lorand, atât în nume propriu, cât şi în reprezentarea pârâtului Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată, dat fiind specificul răspunderii delictuale susceptibile a fi angajate faţă de această categorie de entităţi juridice, fără a fi însă invocată de către instanţă ca o excepţie vizând lipsa calităţii sau capacităţii procesuale a acestui pârât.
În acest sens, instanţa de judecată a reţinut, pornind de la dispoziţiile art. 36 Cod de procedură civilă, potrivit cărora: „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”, şi că, principial, răspunderea semnatarului unui articol de presă se prezintă a fi una distinctă de aceea a subiectului de drept care realizează publicarea acestuia şi aducerea sa la cunoştinţa unei categorii mai largi de cititori (după cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1072/31.03.2009, în sensul că entitatea juridică „persoană fizică autorizată” are un statut juridic propriu şi un patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice, astfel încât cea dintâi răspunde exclusiv pentru faptele ilicite săvârşite în activitatea profesională specifică acestei entităţi juridice, iar nicidecum pentru presupusele fapte ilicite săvârşite de către persoana fizică autoare a articolelor de presă, în nume propriu), titularii cererii principale confirmând, atât la termenul de judecată din data de 23.09.2016 (fila nr. 126, verso, alin. 4-6, vol. II), cât şi cu ocazia dezbaterilor în fond asupra cauzei, desfăşurate la termenul de judecată distinct, din data de 20.01.2017 (fila nr.17, verso, alin. 8 şi 9, vol. IV), că se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a ambilor pârâţi, în solidar.
În urma determinării obiectului pricinii conform celor stabilite în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2016, instanţa a procedat la cercetarea procesului şi dezbaterea litigiului civil în limitele astfel stabilite.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, instanţa reţine în fapt următoarele:
2. Expunerea stării de fapt rezultate în urma administrării probatoriului în cauză. Reclamanţii în cauză, soţii Ciută Ilie şi Ciută Daniela, locuiesc în municipiul Carei, jud. Satu Mare de mulţi ani de zile, instanţa constatând, prin prisma dovezilor administrate în cauză, că aceştia se bucură de notorietate în cadrul comunităţii locale (relativ restrânse) în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea.
Se reţine, astfel, că reclamantul Ciută Ilie, inginer de profesie şi reprezentant legal al S.C. ABRA COM S.R.L. (societate comercială având ca obiect principal de activitate producţia şi desfacerea de discuri abrazive, identificată potrivit datelor expuse în Contractul de finanţare nr. 871/1703/245995/04.08.2006 încheiat de aceasta cu Ministerul Economiei şi Comerţului din România – filele nr. 109-110, vol. I), având circa 20 de angajaţi (conform celor declarate de martora Haios Maria, care a precizat însă posibilitatea reducerii acestui număr în prezent, la circa 7-8 angajaţi –fila nr. 163, vol. II) s-a implicat şi în viaţa politică,
7
deţinând de peste 16 ani de zile funcţia de consilier local, aflându-se în exercitarea unui al cincilea mandat şi fiind totodată liderul structurii locale a Partidului Naţional Liberal (fila nr. 150, vol. II, pct. 4 din răspunsul la interogatoriu). În această din urmă calitate, reclamantul a realizat o serie de luări de cuvânt în cadrul şedinţelor Consiliului Local Carei, precum şi intervenţii în cadrul unor emisiuni de radio şi televiziune (fila nr. 150, vol. II, pct. 3, idem).
Toate aceste circumstanţe determină, în opinia instanţei, concluzia că – cel puţin la nivelul comunităţii locale din mun. Carei – reclamantul se prezintă a fi o persoană publică, ce se bucură de o anumită notorietate, încredere şi respect (relevantă fiind în această privinţă reinvestirea constantă în funcţia de consilier municipal, timp de 16 ani la rând) în rândul membrilor acestei comunităţi.
La rândul său, reclamanta Ciută Daniela (de asemenea inginer şi acţionar în cadrul S.C. ABRA COM S.R.L.) este Preşedinta Asociaţiei Astra Careiană (asociaţie care îşi propune promovarea valorilor de cultură şi civilizaţie române – fila nr. 5, vol. III), colaborator al Revistei „DACOROMANIA” (filele nr. 1-2, vol. III), titulară a numeroare premii şi distincţii în acest domeniu de activitate (filele nr. 3, 4, 6-8, vol. III).
Totodată, reclamanta a înfiinţat, în anul 2005, publicaţia „Buletin de Carei” (pe care o susţine şi în prezent, atât din punct de vedere financiar, cât şi prin munca de voluntariat pe care o desfăşoară), pe fondul inexistenţei în municipiul Carei a unui organ de presă în limba română (fila nr. 145, vol. II, pct. 1 din răspunsul la interogatoriu).
Prin prisma celor astfel prezentate, instanţa concluzionează că şi reclamanta, la rândul său, se bucură de notorietatea caracteristică unei persoane publice în comunitatea locală – chiar dacă la un nivel mai restrâns şi totodată specific naturii activităţilor pe care le desfăşoară.
În ceea ce priveşte persoana şi imaginea pârâtului-reclamant Szasz Lorand, instanţa reţine că acesta activează ca jurnalist în Judeţul Satu Mare de peste 15 ani de zile, în mod constant, neîntrerupt, activitatea astfel desfăşurată prezentându-se a fi, prin esenţa sa, una publică şi, în acelaşi timp, de interes public. Se mai reţine că o perioadă îndelungată (adică de dinainte de anul 2007 şi până în luna decembrie 2015 – filele nr. 169, verso, alin. 4, vol. II, respectiv nr. 152, alin. 2, vol. I) pârâtul-reclamant Szasz Lorand şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Cotidianului „Gazeta de Nord-Vest”, unde a deţinut şi calitatea de director general, iar în prezent este asociat unic al entităţii juridice „Szasz E. Lorand Persoană Fizică Autorizată”, înregistrată sub nr. F30/533/21.06.2011 al Oficiului Registrului Comerţului (conform Adresei nr. 373/10.01.2017 emisă de către această din urmă instituţie – filele nr. 184-185, vol. II) şi membru fondator al publicaţiei on-line „Opinie de Carei” (înfiinţată în urma părăsirii de către pârâtul-reclamant a cotidianului menţionat anterior, pe fondul nemulţumirii generate de modificarea politicii editoriale a respectivului ziar, începând cu anul 2013, precum şi al dezacordului faţă de deciziile manageriale adoptate de către patronii săi, acest din urmă aspect devenind de notorietate în urma publicării fragmentelor din rechizitoriul întocmit pe seama foştilor patroni ai pârâtului-reclamant, în speţă Govor Mircea şi Valer Marian – filele nr. 141, vol. II, pct. 25 din răspunsul la interogatoriu, nr. 169, verso, alin. 4, vol. II, precum şi filele nr. 60, 71-77, 88-91, vol. II).
Se mai reţine de către instanţă, în ce priveşte legătura de afinitate dintre primarul în exerciţiu al municipiului Carei, în persoana domnului Kovacs Eugen, şi pârâtul-reclamant Szasz Lorand, relaţie afirmată şi criticată în mod constant în cuprinsul articolelor publicate pe portalul „Buletin de Carei” şi apreciate de către pârâtul reconvenţional ca având un caracter defăimător, că, aşa cum a rezultat cu ocazia administrării interogatoriului acestuia din urmă (fila nr. 139, pct. 1, vol. II) coroborat cu cele declarate personal în şedinţa publică de la termenul din data de 21.10.2016 (fila nr. 152 verso), primarul în cauză nu este nici naşul de botez, şi nici de cununie al pârâtului, ci este naşul soţiei sale (pârâtul asumându-şi însă această afinitate, atât prin prisma raporturilor de căsătorie, cât şi în considerarea percepţiei personale în sensul că raporturile sale contractuale cu Instituţia Primarului mun. Carei s-au încheiat şi se derulează în condiţii legale şi de transparenţă).
Prin prisma celor expuse mai sus, instanţa a reţinut, ca o primă circumstanţă factuală rezultată din probatoriul administrat şi relevantă în plan juridic, că toţi cei trei (doar pârâtul  persoană fizică formulând cerere reconvenţională) titulari ai cererilor de angajare a răspunderii civile delictuale pentru repararea unui prejudiciu de imagine, se bucură de un anumit grad de notorietate, de încredere profesională şi de respect civic în rândul comunităţii locale, astfel încât, la rândul său, impactul generat în rândul colectivităţii umane de care aparţin aceştia, în ipoteza survenirii în spaţiul public a unor informaţii cu conotaţii negative în ceea ce îi priveşte, este cu atât mai puternic, iar consecinţele păgubitoare susceptibile a fi produse pe fondul unei asemenea percepţii negative, cu atât mai ample şi mai profunde.

Instanţa mai reţine, sub aspectul stării de fapt probate în cauză, că prin înscrisurile doveditoare depuse de către reclamanţi (filele nr. 11-75, 91-101, 103-108, vol. I), respectiv de către pârâtul-reclamant (filele nr. 154-179, 184-207, vol. I), aceştia au certificat existenţa şi realitatea publicării, precum şi a conţinutului articolelor de presă incriminate de către fiecare dintre aceştia.
Se constată, astfel, publicarea de către „Opinie de Carei”, în intervalul cronologic 12 octombrie 2014 – 13 noiembrie 2015, a articolelor de presă apreciate de către reclamanţi ca defăimătoare, şi anume: „Falşii patrioţi din Carei” (publicat la data de 12.10.2014), „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014), „Poliţia s-a autosesizat în cazul şmenurilor de la Centrul Alexandru din Carei” (01.12.2014), „Au luat bani de la stat şi n-au sughiţat!” (06.10.2015), „Revoltă mocnită în noul PNL Carei” (07.10.2015), „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015), „Când semeni vânt, culegi furtună” (24.10.2015), „Gheşeft liberal de 40.000 euro cu şcolile careiene” (26.10.2015), „Co-preşedintele PNL Carei, Ilie Ciută, tace bărbăteşte” (03.11.2015), „CIUtă şi BUCureştean, ipocriţii CIU-BUC” (05.11.2015), „Ilie Ciută, la fel de ipocrit cum ne-a obişnuit” (06.11.2015), „Bucureştean şi Ciută, daţi-vă demisia!” (09.11.2015), „Ilie Ciută, în conflict de interese. Îşi va da demisia?” (09.11.2015), „Ilie Ciută chiar are tupeu! Ne ameninţă cu instanţa!” (10.11.2015), „Avem dovada: tupeu jegos de liberal careian” (12.11.2015), şi „Confruntându-mă cu liberalii, am devenit exact ca şi ei!” (13.11.2015).
În egală măsură, a rezultat şi postarea pe portalul de ştiri „Buletin de Carei”, în intervalul cronologic 08 octombrie 2015 – 13 martie 2016, a articolelor jurnalistice, precum şi a comentariilor de natură să legitimeze – conform argumentelor invocate de pârâtul Szasz Lorand – demersul său judiciar, pe calea cererii reconvenţionale, şi anume: „Foc de artificii înainte de Revelion. Finul primarului Kovacs, traficant de influenţă împreună cu Govor Mircea în referatul DNA” (publicat în data de 19.12.2015), „Mircea Govor, arestat preventiv, într-un dosar în care apare şi numele finului primarului Kovacs” (23.12.2015), „Ia te uită cine vorbeşte! Un fin de primar careian şi şantajist ce acţiona la comanda unui inculpat emite opinii” (07.01.2016), „Declaraţii de la DNA în procesul Mircea Govor. Opinia «otrăvită» a finului primarului Kovacs” (13.01.2016), „O Triadă pentru Kovacs” (13.03.2016), „Hoţul strigă hoţii!” (06.11.2015) şi „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” (10.11.2015); respectiv comentariile postate pe portalul „Buletin de Carei” din datele de 05.04.2016 (având indicat drept autor „Horia Mărieş”), 27.02.2016 („raul”), 30.01.2016 („aurel”), 29.01.2016 („andridu”), 24.01.2016 („amelica”), 20.01.2016 („nelu” şi „amelica”), 12.01.2016 („colindător”), 09.01.2016 („realitatea”), 17.12.2015 („Peter” – ambele comentarii), 16.12.2015 („Moni” şi „Liviu”), 17.12.2015 („dica”), 08.11.2015 („observator”), 30.10.2015 („galeata”), 22.10.2015 („galeata”), cele din 13.11.2015, orele 21:09 („Cili”), 07.11.2015, orele 23:57 („Atenţie”), 06.11.2015, orele 08:21 („Horia Mărieş”), 06.11.2015, orele 07:38 („Horia Mărieş”), 20.10.2015, orele 17:05 („nuti”), 08.10.2015, orele 21:01 („Horia Mărieş”) şi 10.10.2015, orele 13:40 („Horia Mărieş”).
În acest context, o a doua circumstanţă de ordin factual reţinută de către instanţă în privinţa litigiului dedus judecăţii este aceea a comunicării în spaţiul public, în mediul virtual on-line, de către ambele publicaţii în cauză, a unor articole de presă prin care s-au adus la cunoştinţă publică, într-un interval de timp relativ scurt (câteva luni, la sfârşitul anului 2015 – începutul anului 2016) şi uneori în mod repetat, informaţii şi afirmaţii în privinţa cărora părţile în proces deţin şi susţin o percepţie diferită (prin raportare la criteriile conturate pe cale jurisprudenţială în privinţa ocrotirii şi garantării dreptului fundamental la liberă  exprimare, respectiv la posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale a emitentului sau a „comunicatorului” ori „multiplicatorului” lor, după caz), divergentă, aceea de „judecăţi de valoare”, în antiteză cu „afirmaţii factuale” .
Instanţa mai reţine, totodată, că atât cei doi reclamanţi, cât şi pârâtul titular al cererii reconvenţionale, au invocat producerea unui prejudiciu de imagine, precum şi generarea unor suferinţe în plan moral-afectiv, susceptibile de a determina obligaţia corelativă de reparare a acestora, prin mijloacele de dovadă administrate în cauză fiind vizată însă ca teză probatorie, pe lângă aceste aspecte, şi stabilirea caracterului mincinos al unora dintre afirmaţiile din cuprinsul articolelor de presă din litigiu, astfel încât analiza acestora urmează a fi realizată odată cu verificarea condiţiilor legale de angajare a răspunderii civile delictuale în cauză.
3. Reglementări legale aplicabile. Principii juridice în materie. Sub aspectul prevederilor legale care îşi găsesc incidenţa în cauză, un prim reper îl constituie dispoziţiile cuprinse în Constituţia României, în speţă dispoziţiile art. 30 alin. 6, potrivit cărora „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Totodată, potrivit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 din Legea fundamentală, „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile” (reglementare reluată în art. 4 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare). În acest context, un al doilea reper normativ ce se impune a fi luat în considerare este cel cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), precum şi în protocoalele adiţionale la această convenţie, receptate în dreptul nostru intern prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare.
Astfel, prevederile art. 10 – Libertatea de exprimare din actul normativ internaţional evocat (prioritar faţă de normele dreptului intern, din perspectiva art. 20 din Constituţia României) statuează în cuprinsul alin. 1 că „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere …”, precizându-se însă în alineatul următor că „exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, … protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, … sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Această reglementare se coroborează cu aceea cuprinsă în art. 8 alin. 1 – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din aceeaşi Convenţie („orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie …”), precum şi în art. 9 alin. 2 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie („Libertatea de a-şi manifesta … convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, … pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”).
Un al treilea reper normativ demn de a fi reţinut în această materie îl constituie Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, adoptat de către Organizaţia Naţiunilor Unite la data de 19 decembrie 1966 – ratificat de România prin Decretul nr. 212/31.10.1974 al fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România, ratificare menţinută în vigoare în temeiul dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în Constituţia României (1991) – care, după ce stipulează în cuprinsul art. 19 că „1. Fiecare are dreptul de a avea opinii fără nicio intervenţie. 2. Fiecare are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a căuta, primi sau distribui informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, atât oral, cât şi în scris sau la tipar, în formă de artă, sau prin alt mijloc la alegerea sa.”, instituie totuşi o limitare – rezonabilă – în această privinţă, prin cel de-al treilea paragraf

al articolului (lit. a), statuând că „exercitarea drepturilor prevăzute în par. 2 al prezentului articol comportă anumite datorii şi responsabilităţi. Din acest motiv poate fi supusă anumitor restricţii care să fie în conformitate cu legea şi cu necesităţile, pentru respectarea drepturilor şi a reputaţiei altor persoane”. În planul dreptului comun în materie, instanţa mai reţine aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în Codul civil, în speţă ale art. 72 („Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale … Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”), ale art. 15 („Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau a păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.”), precum şi ale art. 1349 („Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”).
În sfârşit, din perspectiva instituţiei angajării răspunderii civile delictuale a celor doi pârâţi în cauză, cu care reclamantul a înţeles să învestească instanţa de judecată prin cererea de chemare în judecată de faţă, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1357 Cod civil („Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”), normă juridică edificatoare din punct de vedere al titlului marginal – „Condiţiile răspunderii”, precum şi a prevederilor art. 1370 Cod civil („Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă”) şi ale art. 1382 Cod civil („Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat”).
4. Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale impuse în vederea angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor. Enumerare. Prin prisma normelor juridice expuse în cele ce preced, analiza judiciară în cauză urmează a se circumscrie condiţiilor legale de admisibilitate ale acţiunii reclamanţilor, în speţă săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi prejudiciul generat, precum şi vinovăţia făptuitorului.
Totodată, raportat la specificul litigiului, astfel cum au fost invocate şi susţinute în faţa instanţei de judecată pretenţiile în justiţie reciproce al părţilor, urmează a fi analizate patru raporturi juridice distincte, aflate însă în strânsă legătură şi anume: raportul juridic născut între reclamantul Ciută Ilie şi cei doi pârâţi în cauză, determinat de conduita afirmată ca delictuală constând în editarea şi respectiv publicarea (multiplicarea) unor afirmaţii factuale neveridice cu conotaţie negativă, cel dintre reclamanta Ciută Daniela şi aceiaşi pârâţi, pentru prejudiciul de imagine generat de o asemenea conduită din partea acestora, raportul juridic născut între pârâtul-reclamant Szasz Lorand şi reclamantul-pârât Ciută Ilie, pentru conduita pretins păgubitoare a acestuia din urmă, cu trimiterile realizate la calitatea sa de consilier local, precum şi raportul juridic născut între acelaşi pârât-reclamant şi reclamanta-pârâtă Ciută Daniela, pentru conduita acesteia constând în postarea şi permiterea postării unor articole de presă negative la adresa respectivului pârât-reclamant. 4.1. Fapta ilicită. Din cuprinsul articolelor de presă menţionate şi expuse în cele ce preced, articole a căror existenţă şi conţinut au fost probate, dar şi recunoscute şi asumate de către părţile în proces, instanţa constată – din perspectiva criticilor formulate prin cererea introductivă în instanţă, astfel cum au fost precizate prin răspunsul la întâmpinare, precum şi cu ocazia dezbaterii în fond a litigiului, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2017 – că acestea au fost de natură să contureze în opinia publicului cititor o percepţie negativă asupra imaginii şi reputaţiei ambilor reclamanţi, în sensul că, pe de o parte, reclamantul Ciută Ilie instigă la vrajbă şi la dezbinare interetnică între locuitorii municipiului Carei, că adoptă o atitudine ostilă faţă de etnicii maghiari şi că, din această perspectivă, eventuala câştigare de către acesta a alegerilor administraţiei publice locale pentru funcţia de primar al municipiului Carei ar fi de natură să conducă la violenţe şi la escaladarea unor asemenea manifestări
11
şovine, xenofobe (de exemplu, conform afirmaţiei din finalul articolului „Revoltă mocnită în noul PNL Carei” – publicat la data de 07 octombrie 2015 – în ipoteza câştigării alegerilor locale de către reclamant, „românii ar putea ajunge să se măcelărească cu ungurii şi cu şvabii pe străzile Careiului” – fila nr. 20, vol. I – însă se circumscriu acestei idei şi afirmaţiile realizate în cuprinsul articolelor „Falşii patrioţi din Carei”, publicat la data de 12.10.2014, „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei”, publicat la data de 13.11.2014 şi „Scandal de dragul scandalului”, publicat la data de 23.10.2015, prin care se afirmă că cei doi reclamanţi „încearcă să învrăjbească românii şi maghiarii din Carei” şi că „au o atitudine ostilă faţă de tot ceea ce înseamnă maghiar” – filele nr. 11-14, 21-23, vol. I). De asemenea, tot în privinţa reclamantului se mai afirmă şi se induce ideea că, profitând de calitatea acestuia de consilier local şi de lider al organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal, precum şi de influenţa pe care o presupune un asemenea statut, reclamantul ar „închide ochii” la diferite conduite ilicite ale colegilor săi de partid, că diferite afaceri ilicite cu bani publici ar fi patronate (de pildă încheierea unui contract de finanţare între firma S.C. ABRA COM S.R.L., al cărei reprezentant legal este reclamantul, şi Ministerul Economiei şi Comerţului din România – articolul de presă intitulat „Au luat bani de la stat şi n-au sughiţat!”, publicat la data de 06.10.2015 – fila nr. 17-18, vol. I) sau „protejate” de către reclamant, afirmându-se că acestea din urmă s-au desfăşurat cu complicitatea reclamantului (cu referire directă la persoana domnului Bucureştean Adrian – coleg de partid cu reclamantul – şi firma administrată de acesta), în acest sens reţinându-se articolele de presă intitulate „Poliţia s-a autosesizat în cazul şmenurilor de la Centrul Alexandru din Carei” (publicat în data de 01.12.2014), „Când semeni vânt, culegi furtună” (24.10.2015), „Gheşeft liberal de 40.000 euro cu şcolile careiene” (26.10.2015), „Co-preşedintele PNL Carei, Ilie Ciută, tace bărbăteşte” (03.11.2015), „CIUtă şi BUCureştean, ipocriţii CIU-BUC” (05.11.2015), „Ilie Ciută, la fel de ipocrit cum ne-a obişnuit” (06.11.2015), „Bucureştean şi Ciută, daţi-vă demisia!” (09.11.2015), „Avem dovada: tupeu jegos de liberal careian” (12.11.2015), şi „Confruntându-mă cu liberalii, am devenit exact ca şi ei!” (13.11.2015), depuse în copie la dosar (filele nr. 15-16, respectiv nr. 27-29, 34-37, 40-45, 47-49, 53, 60-64 şi 71-73, vol. I). În privinţa acestor doua categorii de afirmaţii, expuse în cele ce preced, instanţa de judecată apreciază, în disonanţă cu percepţia celor doi pârâţi în cauză, că ele îmbracă forma unor „afirmaţii factuale” (în înţelesul jurisprudenţei europene evocate în cele ce preced), atât afirmaţia că reclamantul Ciută Ilie ar instiga la dezbinare interetnică în rândul comunităţii locale din municipiul Carei, cât şi aceea că ar fi încălcat prevederi legale în vigoare cu ocazia încheierii unui contract de finanţare sau că şi-ar fi manifestat complicitatea (expresă sau tacită) cu ocazia perfectării altor contracte, de către apropiaţi, în condiţii pretins ilicite, depăşind limitele unor „judecăţi de valoare” şi, implicit, pe cele conferite de protecţia juridică specifică respectării şi garantării dreptului la liberă exprimare (consacrat prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, anterior evocat). Pe de altă parte, în ceea ce o priveşte pe reclamanta Ciută Daniela, instanţa reţine că, potrivit articolelor de presă intitulate „Falşii patrioţi din Carei” (publicat la data de 12.10.2014 – filele nr. 11-12, vol. I, partea introductivă a articolului), „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014 – filele nr. 13-14, vol. I, alin. 2 şi 3 ale articolului), „Revoltă mocnită în noul PNL Carei” (07.10.2015 – filele nr. 19-20, vol. I) şi „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015 – filele nr. 21-23, vol. I, alin. ultim), se afirmă în privinţa acesteia exhibarea unui fals patriotism, cu unicul scop (meschin) de a câştiga, de a asigura capital politic local pentru soţul său şi pentru partidul politic din care acesta face parte, manifestat cu precădere prin exacerbarea sentimentelor naţionaliste, cu consecinţa creării ori amplificării de tensiuni interetnice în cadrul comunităţii locale din municipiul Carei. Referitor la această susţinere, instanţa de judecată apreciază că şi în privinţa sa se impune constatarea caracterului de „afirmaţie factuală”, de natură să justifice şi să determine angajarea răspunderii civile delictuale, depăşindu-se sfera noţiunii de „judecăţi de valoare”. În egală măsură, instanţa mai reţine că, dacă în ceea ce priveşte „conflictul (moral sau profesional, însă mai puţin de natură legală) de interese” în care se află reclamanta, care

profesează în domeniul mass-media prin intermediul publicaţiei „Buletin de Carei”, în condiţiile în care este soţia unui lider politic local (acreditându-se ideea unei „aserviri” politice), utilizarea unor expresii peiorative la adresa reclamantei Ciută Daniela, precum „independentă” sau „portavoce” (fila nr. 23, vol. I) se subsumează ideii de „judecată de valoare” şi, prin urmare, la adăpost de angajarea răspunderii juridice pentru utilizarea lor, în schimb utilizarea unor expresii precum „agramată” (utilizată în cuprinsul articolului „Când semeni vânt, culegi furtună”, publicat la data de 24.10.2015 – fila nr. 28, vol. I), „mai rău ca un elev prostovan de clasa a doua” (utilizată în cadrul articolului „Scandal de dragul scandalului”, publicat la data de 23.10.2015 – filele nr. 21-23, vol. I, partea finală a materialului), „maimuţă”, „curentată”, „agramată”, „handicapată”, „lepră”, sau „năpârcă” (toate acestea fiind utilizate în comentariul postat de „Todoran Codruţ” pe marginea articolului „Scandal de dragul scandalului”, publicat la data de 23.10.2015 – filele nr. 24-25, vol. I – comentariu retras ulterior de pe portalul de ştiri, cu încunoştinţarea instanţei, aspect care urmează a fi detaliat în cadrul considerentelor vizând vinovăţia autorilor conduitelor culpabile deduse judecăţii în prezenta cauză – infra nr. 4.2) se prezintă a fi jignitoare şi insultătoare. Aceasta, întrucât atributele folosite nu reprezintă calificări sau judecăţi de valoare, admisibile în cadrul unei dispute publice, ci preponderent expresii injurioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea şi negativă. Folosirea unor asemenea cuvinte pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea ei depăşeşte, prin natura acestor cuvinte, limitele unei polemici publice, justificate de scopul – eventual legitim – al unei dezbateri legate de un anumit subiect, chiar interesant pentru publicul larg. Aceste expresii jignitoare sunt de natură să afecteze reputaţia, onoarea, imaginea publică şi demnitatea persoanei vizate, fără să aducă publicului căruia îi sunt comunicate, prin ele însele, vreo informaţie sau comunicare necesară şi utilă cu privire la subiectul discutat, fiind făcute cu scopul unic de a o umili pe reclamanta în cauză. Instanţa mai reţine, sub acest aspect, că prin aceşti termeni nu se redau opinii sau aprecieri relevante în contextul subiectului abordat, ci doar se aduc insulte şi injurii. Desigur, în dezbaterea unui subiect, pot fi făcute şi aprecieri de natură negativă, însă acestea trebuie să aibă totuşi consistenţa unor judecăţi de valoare, chiar şi subiective, în vreme ce folosirea unui limbaj injurios, insultător, nu reprezintă o asemenea judecată de valoare şi nu are nicio justificare în economia discursului, constituindu-se exclusiv într-un comportament abuziv, denigrator. În consecinţă, astfel de afirmaţii depăşesc limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare, consacrat ca drept fundamental, ele reprezentând în ultimă analiză un exerciţiu abuziv, ilicit, al acestui drept de liberă exprimare. Referitor la raportul juridic afirmat în cauză – pe tărâmul răspunderii civile delictuale – între titularul cererii reconvenţionale Szasz Lorand şi reclamantul pârât Ciută Ilie, instanţa reţine, sub aspectul stării de fapt, exprimarea în public (în cadrul şedinţei din data de 30 iunie 2015 a Consiliului Local Carei, respectiv în cadrul emisiunii „Prânzul de duminică”, găzduite de Postul local de Radio „Transilvania” Carei, dar şi în cuprinsul unor postări realizate prin intermediul publicaţiei „Buletin de Carei”, cum ar fi cele intitulate „Hoţul strigă hoţii!” – publicat în date de 06.11.2015, filele nr. 191-193, vol. I, sau „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” – publicat în data de 10.11.2015, fila nr. 194, vol. I) a acestuia din urmă în sensul că pârâtul-reclamant că are probleme de sănătate mintală mintal („propun să se ceară şi fişa sa medicală şi nu mă refer la vreo infirmitate sau handicap, ci la faptul că nu are toate ţiglele pe casă” – în cadrul articolului de presă intitulat „Bani publici pentru denigrarea adversarilor politici. Naşul-Primar şi-a angajat finul ca administrator pagina Facebook Carei”, publicat în „Buletin de Carei” la data de 01 iulie 2015, fila nr. 186, vol. I) şi că este „infantil” şi importator de „schemă deocheată de denigrare”, respectiv că ar avea „limbaj de maidan”, „specific mediilor rău famate”, „împletit cu minciunile ce nu au acoperire”, „nu fac cinste unui jurnalist care mai este şi director al unui cotidian judeţean”. În privinţa conduitei astfel exprimate, instanţa o apreciază în primul rând ca inadecvată unui om politic, unui reprezentant al comunităţii locale, care din poziţia sa de consilier local (aceasta fiind postura pe care şi-a asumat-o cu ocazia fiecărei afirmaţii în
13
discuţie, iar nicidecum aceea a unui „simplu cetăţean”), de reprezentant al autorităţii statale româneşti în plan local, înţelege să formuleze în spaţiul public asemenea aprecieri faţă de un jurnalist. Instanţa găseşte explicabilă o atare manifestare a reclamantului-pârât, pe fondul stării de provocare şi de iritare generate de postările anterioare ale jurnalistului în cauză, precum şi pe fondul animozităţilor inerente determinate de apartenenţa la o formaţiune politică aflată în opoziţie cu aceea de a cărei simpatie îl bănuieşte pe pârâtul-reclamant. În planul dispoziţiilor legale în materie însă, ea nu îi conferă şi un statut de admisibilitate şi de legitimitate, astfel încât îl situează pe reclamantului-pârât în afara mijloacelor legale recunoscute într-un stat democratic pentru remedierea situaţiei tensionate astfel survenite. Altfel spus, în măsura în care, deranjat fiind de conduita pârâtului Szasz Lorand, ar fi apreciat că se impune angajarea răspunderii juridice a acestuia din urmă, reclamantul Ciută Ilie avea posibilitatea şi legitimarea de a întreprinde un atare demers, însă odată ce a optat pentru o „ripostă” în aceeaşi manieră, reclamantul în cauză se supune, la rândul său, aceloraşi exigenţe legale în materie. Din această perspectivă, instanţa reţine cu precădere insinuările reclamantului-pârât Ciută Ilie în sensul că s-ar fi încălcat dispoziţiile legale în materie, prin aceea că entitatea juridică SZASZ E. LORAND – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria mun. Carei („contract încheiat între finul primarului … şi primarul Eugen Kovacs … nu ştiu dacă e cumva conflict de interese, dar asta o vor verifica alţii” – consemnare realizată în cadrul articolului de presă intitulat „Bani publici pentru denigrarea adversarilor politici. Naşul-Primar şi-a angajat finul ca administrator pagina Facebook Carei”, publicat în „Buletin de Carei” la data de 01 iulie 2015, fila nr. 184, vol. I), precum şi acelea că respectivul contract s-ar fi încălcat strict în considerarea relaţiilor de afinitate dintre conducerea Primăriei Mun. Carei şi pârâtul-reclamant, cu încălcarea celorlalte prevederi legale referitoare la transparenţa şi publicitatea inerentă perfectării unui asemenea contract, finanţat din bani publici. Or, în privinţa acestor afirmaţii, instanţa apreciază că ele îmbracă forma unor „afirmaţii factuale”, iar nicidecum pe aceea a unor „judecăţi de valoare”, fundamentate pe informaţii solide, verificate. De asemenea, în ce priveşte expresiile defăimătoare utilizate de reclamantul-pârât Ciută Ilie (instanţa reţinând în privinţa acestuia că, neavând calitatea de jurnalist, largheţea discursului realizat în exercitarea dreptului la liberă exprimare – dar în acelaşi timp în virtutea unei calităţi oficiale – comportă anumite limitări de limbaj), se evidenţiază mai presus de orice tăgadă, caracterul peiorativ al acestor expresii (iar nicidecum unul neutru, ori cel puţin factual, care să aibă în vedere strict relatarea împrejurărilor a căror aducere la cunoştinţa publică s-a dorit de către reclamantul-pârât.
În acest sens, se reţine că limbajul utilizat în sfera mediatică este susceptibil, de multe ori, de exagerări (în anumite limite), de utilizarea anumitor termeni, idei sau informaţii care „lovesc, şochează sau neliniştesc” (cauza Lingens împotriva Austriei), tocmai în considerarea producerii unui impact emoţional şi al unui interes cât mai mare în rândul beneficiarilor săi (în cazul de faţă, al cititorilor cotidianului local).
Instanţa ia act de pertinenţa argumentelor prezentate de către pârâţi, precum şi de către reclamanţii-pârâţi, în sensul că, în considerarea impactului emoţional negativ pe care este de natură să îl producă o conduită ilicită, principalul deziderat urmărit prin materialele jurnalistice prezentate de către fiecare dintre părţi a fost acela de a atenţiona opinia publică şi de a descuraja, pe viitor, asemenea manifestări (în absenţa dovedirii vreunor demersuri legale concrete iniţiate, de către oricare dintre părţi, în vederea angajării răspunderii juridice pentru faptele afirmate sau imputate prin respectivele articole de presă).
Totuşi, instanţa apreciază că în speţă nu s-a făcut dovada eventualei veridicităţi a faptelor imputate în mod reciproc părţilor în proces (reţinând în acest sens că informaţiile – expuse în cele ce preced – din articolele incriminate prezintă caracterul unor informaţii factuale, susceptibile de a face obiectul probei verităţii, iar nu pe acela al unor judecăţi de valoare, în sensul exprimării opiniei unei persoane asupra calităţilor profesionale, morale şi

personale ale altuia – conform distincţiilor realizate în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 29 martie 2005 în cauza Sokolowski împotriva Poloniei, pronunţată în dosar nr. 75955/01), în pofida probatoriului amplu administrat în acest sens (constând în înscrisuri, interogatoriile părţilor şi depoziţii testimoniale), astfel încât concluzionează în sensul că respectivele afirmaţii şi limbajul utilizat au avut un caracter defăimător, atât la adresa celor doi reclamanţi, cât şi la adresa pârâtului-reclamant şi, în consecinţă, ilicit.
În acest sens, instanţa constată că părţile, prin conduita lor, şi-au imputat reciproc anumite fapte care nu au fost dovedite (falsul patriotism, discriminarea pe criterii etnice, pretinsul caracter ilicit al unor contracte finanţate din bani publici şi complicitatea reclamantului afirmată în această privinţă, fiind infirmate prin declaraţiile martorilor Haios Maria, Kolbaszer Erzsebet Gyongy şi Rusu Viorica filele nr. 163-166, vol. II, precum şi înscrisurile doveditoare de la dosar, precum şi în urma administrării interogatoriilor reclamanţilor – filele nr. 145-146, 150-151, vol. II, în egală măsură fiind însă infirmate nepotismul insinuat în privinţa Primarului mun. Carei, caracterul nelegal al contractului de publicitate încheiat cu pârâtul-reclamant, precum şi „mercenariatul politic” afirmat în privinţa acestuia din urmă – filele nr. 167-170, vol. II), dar totodată au utilizat şi expresii jignitoare, de natură a se discredita reciproc, atingerea adusă onoarei acestor persoane urmând a fi apreciată ca atare de către instanţă.
În ce priveşte conduita ilicită a reclamantei-pârâte Ciută Daniela, susţinută de către titularul cererii reconvenţionale, instanţa reţine că aceasta a fost afirmată în cauză sub un dublu aspect: pe de o parte, în calitate de autor direct al unora dintre articolele postate în cadrul publicaţiei on-line „Buletin de Carei” – exemplificându-se cu articolele „Foc de artificii înainte de Revelion. Finul primarului Kovacs, traficant de influenţă împreună cu Govor Mircea în referatul DNA” (publicat în data de 19.12.2015), „Mircea Govor, arestat preventiv, într-un dosar în care apare şi numele finului primarului Kovacs” (23.12.2015), „Ia te uită cine vorbeşte! Un fin de primar careian şi şantajist ce acţiona la comanda unui inculpat emite opinii” (07.01.2016), „Declaraţii de la DNA în procesul Mircea Govor. Opinia «otrăvită» a finului primarului Kovacs” (13.01.2016), „O Triadă pentru Kovacs” (13.03.2016), „Hoţul strigă hoţii!” (06.11.2015) şi „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” (10.11.2015) – editate pe suport hârtie şi depuse la dosarul cauzei (filele nr. 154-167, 192-207, vol. I), iar pe de altă parte în calitate de persoană responsabilă pentru postarea sau permiterea postării unor comentarii denigratoare la adresa pârâtului-reclamant – exemplificându-se prin comentariile postate pe portalul „Buletin de Carei” din datele de 05.04.2016 (având indicat drept autor „Horia Mărieş”), 27.02.2016 („raul”), 30.01.2016 („aurel”), 29.01.2016 („andridu”), 24.01.2016 („amelica”), 20.01.2016 („nelu” şi „amelica”), 12.01.2016 („colindător”), 09.01.2016 („realitatea”), 17.12.2015 („Peter” – ambele comentarii), 16.12.2015 („Moni” şi „Liviu”), 17.12.2015 („dica”), 08.11.2015 („observator”), 30.10.2015 („galeata”), 22.10.2015 („galeata”), cele din 13.11.2015, orele 21:09 („Cili”), 07.11.2015, orele 23:57 („Atenţie”), 06.11.2015, orele 08:21 („Horia Mărieş”), 06.11.2015, orele 07:38 („Horia Mărieş”), 20.10.2015, orele 17:05 („nuti”), 08.10.2015, orele 21:01 („Horia Mărieş”) şi 10.10.2015, orele 13:40 („Horia Mărieş”) – editate pe suport hârtie şi depuse la dosarul cauzei (filele nr. 168-179, vol. I).
Instanţa reţine, în această privinţă, identitatea de raţionament judiciar în ce priveşte valoarea de „afirmaţii factuale” rămase nedovedite cu privire la criteriile preferenţiale şi modalitatea ilicită de perfectare a contractului de publicitate dintre Primăria Mun. Carei şi entitatea juridică administrată de pârâtul reclamant, precum şi dezechilibrul dintre dreptul la informare şi libertatea de expresie, garantate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi respectiv dreptul la reputaţie, garantat de art. 8 din aceeaşi Convenţie, dezechilibru determinat de limbajul licenţios utilizat în cuprinsul articolelor şi comentariilor referite anterior (instanţa reţinând inclusiv caracterul insultător al comentariilor semnate „amelica”, atât prin trimiterea indirectă la soţia pârâtului-reclamant, pe care o cheamă „Amalia” – fila nr. 149, vol. I, cât şi prin caracterul peiorativ al diminutivului astfel utilizat).
15
În consecinţă, reţinând şi argumentele expuse în privinţa caracterului ilicit civil al utilizării unui limbaj defăimător de către cei trei titulari ai cererilor adresate instanţei în prezentul dosar, instanţa concluzionează în sensul că, în fapt, prin prisma întregului probatoriu administrat în cauză, atât pârâtul-reclamant Szasz Lorand a manifestat o conduită ilicită faţă de fiecare dintre cei doi reclamanţi, cât şi aceştia din urmă au adoptat faţă de cel dintâi, fiecare în parte, un comportament susceptibil de a atrage angajarea răspunderii civile delictuale în condiţiile prevăzute de art. 1357 Cod civil (2009).
4.2. Vinovăţia. Referitor la vinovăţia pârâţilor (condiţie legală pentru angajarea răspunderii civile delictuale), atât a autorului articolelor postate în publicaţia „Opinie de Carei”, cât şi a entităţii juridice Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată, ca organ local de presă, care s-a mărginit doar la a aduce la cunoştinţa publicului anumite împrejurări de fapt, reliefând aspecte de natură să preocupe publicul cititor, comunitatea în general, instanţa porneşte de la premisa că deopotrivă Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
Această restricţie trebuie coroborată şi cu prevederile art. 30 alin. 6 din Constituţia României potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Aşadar, această normă cuprinde obligaţii valabile pentru toţi cei care se bucură de libertatea de exprimare într-un stat de drept şi prin urmare nici jurnaliştii nu pot fi excluşi de la respectarea unei atare obligaţii.
În acest context, poziţia procesuală exprimată de pârâţi în sensul că, atunci când au publicat materialele jurnalistice în litigiu au avut reprezentarea că exprimă judecăţi de valoare, fundamentate pe veridicitatea unor informaţii solide, verificate, nu îi disculpă pe aceştia faţă de conduita lor manifestată în această împrejurare, atâta vreme cât în cursul cercetării procesului o atare stare de fapt nu a fost probată.
Instanţa apreciază că, într-o asemenea ipoteză, atunci când un cetăţean (de menţionat că, cel puţin în privinţa reclamantei Ciută Daniela, aceasta are calitatea unui „cetăţean obişnuit”, calitatea de om politic a reclamantului netransmiţându-i-se în mod automat, în virtutea relaţiei de căsătorie) devine obiect al unei investigaţii jurnalistice şi este supus atenţiei mediatice, autorii respectivei investigaţii sunt îndatoraţi la o anumită circumspecţie şi la un nivel superior al exigenţelor profesionale, tocmai datorită pericolului mai ridicat al unor eventuale abuzuri sau – la fel de grav – al conturării în mentalitatea colectivă a ideii privind predispoziţia, la un moment dat, din partea unui sau mai multor instituţii media, de a publica astfel de materiale pe baza unor verificări mai sumare, şi totodată mai expuse riscului de se dovedii neveridice (a căror justificare nu se mai sprijină, de exemplu, în cazul reclamantei, pe calitatea de „persoană publică” a celui investigat), cu consecinţa decredibilizării jurnalismului de investigaţie în general.
În planul atitudinii mentale concrete a celor doi pârâţi, ca element al răspunderii civile delictuale ce face obiectul analizei judiciare de faţă, instanţa reţine însă, ca element de natură să circumstanţieze vinovăţia afirmată în privinţa pârâţilor, că în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2016, cu ocazia administrării probei cu interogatoriul pârâtului Szasz Lorand, în urma adresării întrebărilor de la pct. 20 şi 21 (fila nr. 135, vol. II), acesta a arătat că respectivele comentarii injurioase (în speţă, utilizarea în cadrul comentariului postat de „Todoran Codruţ” pe marginea articolului „Scandal de dragul scandalului”, publicat la data de 23.10.2015 – filele nr. 24-25, vol. I – a expresiilor „maimuţă”, „curentată”, „agramată”, „handicapată”, „lepră”, sau „năpârcă”, toate cu referire la persoana reclamantei) au fost postate pe pagina de Facebook a „Opiniei de Carei” de către o altă persoană, că este posibil ca această postare să fi scăpat vigilenţei sale şi de aceea să fi rămas necenzurată, asumându-şi însă angajamentul de a şterge comentariul în cauză până la următorul termen de judecată (fila nr. 140, verso, vol. II, pct. 20, partea finală) şi arătând că motivul pentru care nu a procedat la înlăturarea sa până la acel moment l-a reprezentat temerea ca un astfel de gest să nu fie interpretat drept o încercare de alterare a probelor din
16
dosar, dorind ca mai întâi să aducă la cunoştinţa instanţei această intenţie (fila nr. 140, verso, vol.II, pct. 21, partea finală).
Ulterior, pârâtul Szasz Lorand a procedat la ştergerea comentariului în cauză, aspect confirmat şi în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2017, la care a avut loc dezbaterea pricinii în fond (fila nr. 17, verso, vol. IV).
De asemenea, instanţa mai reţine că, pe de o parte, în planul dreptului pozitiv, nu există o obligaţie a jurnalistului de a dovedi în mod absolut acuzaţiile şi susţinerile pe care le realizează în cuprinsul unui articol de presă, iar pe de altă parte, că în principiu, stabilirea limbajului şi a limitelor de exprimare a jurnaliştilor nu este, în sine, un atribut al instanţelor de judecată.
Cu toate acestea, în virtutea principiului general instituit prin dispoziţiile art. 1349 Cod civil, potrivit căruia „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”, coroborat cu regula prevăzută în art. 1357 Cod civil, în conformitate cu care „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”(autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă), revine judecătorului competenţa şi obligaţia de dispune încetarea unui asemenea limbaj jurnalistic ori modificarea lui în mod corespunzător atunci când, prin modalitatea concretă de exprimare, aduce atingere unor drepturi legal ocrotite şi recunoscute în favoarea unor alte persoane.
Concluzionând, instanţa apreciază că, în privinţa autorului articolelor de presă în cauză, în speţă pârâtul Szasz Lorand, condiţia vinovăţiei ca element al răspunderii civile este dovedită în cauză.
Referitor la îndeplinirea acestei exigenţe legale în privinţa pârâtei Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată, ca instituţie care a editat şi a făcut posibilă publicarea acestor articole de presă, instanţa reţine că atât în cuprinsul cererii introductive în instanţă, cât şi cu ocazia dezbaterilor ulterioare, s-a evocat angajarea răspunderii civile a acesteia pe tărâmul juridic al răspunderii pentru fapta proprie, însă în solidar cu celălalt pârât în cauză (conform temeiului juridic indicat în cuprinsul cererii principale, dar şi consecvent poziţiei procesuale expuse de către reclamanţi prin reprezentantul convenţional al acestora cu ocazia dezbaterii pricinii pe fond, în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2017.
În considerarea celor de mai sus, în ce priveşte vinovăţia (condiţie legală pentru angajarea răspunderii civile delictuale) pârâtei Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată, ca entitate juridică ce s-a mărginit doar la a aduce la cunoştinţa publică anumite materiale publicate de pârâtul Szasz Lorand, instanţa porneşte de la premisa că atât Constituţia României, cât şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
Astfel, prevederile art. 30 alin. 8 din Constituţia României dispun în mod neechivoc că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (adică, în condiţiile dreptului comun, în speţă disp. art. 1349 şi urm. din Codul civil). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 alin. 2 din Convenţie presupune îndatoriri şi responsabilităţi, aplicabile deopotrivă jurnaliştilor, persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunoştinţa opiniei publice în mod real, efectiv, informaţii referitoare la diferite persoane, chiar şi atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ. Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă specială dacă există riscul atingerii reputaţiei unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tănăsoaica împotriva României, hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001).
În consecinţă, instanţa apreciază şi în privinţa pârâtului de ordin II ca fiind îndeplinită această cerinţă legală în vederea angajării răspunderii civile delictuale în cauză.

Referitor la vinovăţia pârâtului Ciută Ilie, afirmată prin cererea reconvenţională formulată în cauză, instanţa constată ca îndeplinită această condiţie, prin prisma formulării unor afirmaţii factuale (conform celor expuse în secţiunea precedentă) care nu au fost însă probate în instanţă, exigenţele în materie fiind cu atât mai ridicate faţă de reclamantul pârât în cauză cu cât, dată fiind calitatea acestuia de om politic, consilier local, reprezentant al comunităţii locale învestit cu exerciţiul autorităţii oficiale de stat, afirmaţiile astfel formulate sunt susceptibile să prezinte o credibilitate sporită (şi, implicit, de natură să genereze un prejudiciu mai grav şi mai amplu).
Se reţine, astfel, de către instanţă, că o parte dintre adresările peiorative şi afirmaţiile factuale în cauză au fost realizate de către reclamantul-pârât Ciută Ilie de pe poziţia de demnitate publică a unui consilier local, în cadrul unei şedinţe de consiliu local, respectiv al unei emisiuni radiofonice, în afara tribunei parlamentare şi a discursului politic (fiind îndreptată împotriva unei persoane care, cel puţin prin prisma probelor din dosar, nu s-a dovedit a fi un adversar politic al reclamantului-pârât, ci dimpotrivă, un jurnalist, a cărui menire profesională este tocmai aceea de a investiga cu precădere activitatea desfăşurată de oamenii politici cu ocazia exercitării mandatului popular care le-a fost conferit de alegători). În ce priveşte îndeplinirea condiţiei vinovăţiei în persoana reclamantei-pârâte Ciută Daniela, instanţa reţine, ca un prim aspect, că pârâtul-reclamant Szasz Lorand a invocat, în circumstanţierea caracterului delictual-civil al conduitei reclamante, împrejurarea că aceasta nu are calitatea de „jurnalist”, că nu are pregătirea profesională pe care o presupune o atare calitate şi, în opinia sa, că nu respectă această deontologia profesională, iar în ultimă analiză, că nu este îndreptăţită la beneficiul protecţiei pe care dispoziţiile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe scurt, Convenţia) şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (pe scurt Curtea) consacrată în această materie îl recunosc şi îl garantează dreptului la liberă exprimare. În privinţa acestui aspect dedus judecăţii, instanţa reţine, ca un prim aspect, că prevederile art. 10 anterior evocate recunosc şi garantează „dreptul”, în virtutea caracterului său de „libertate fundamentală a individului”, iar nu în considerarea „persoanei” care îl exercită în mod efectiv, la un moment dat. Altfel spus, libertatea de exprimare este recunoscută în mod universal oricărui individ, nefiind rezervată unei anumite categorii profesionale şi nici diferenţiată sub aspectul prerogativelor pe care le conferă, singura particularitate în privinţa jurnaliştilor fiind aceea că, în privinţa limitelor de exprimare a opiniilor şi a judecăţilor de valoare, s-au consacrat (pe calea unei jurisprudenţe relativ bogate) limite mai largi de apreciere. Aceasta exclude însă concluzia că respectiva libertate de exprimare ar fi supusă, în ipoteza exercitării sale de către o altă persoană decât un jurnalist, unor limitări suplimentare faţă de cele instituite prin prevederile Convenţiei în această materie. Un al doilea reper reţinut de către instanţă în această privinţă este acela că, în absenţa altor delimitări sau restricţii, jurisprudenţa Curţii nu condiţionează calitatea de „jurnalist” de o abilitare expresă (de pildă, prin înscrierea oficială într-o asociaţie profesională constituită în acest scop, ori prin conferirea unei diplome sau a unui atestat în acest sens, ori într-o altă modalitate asemănătoare), condiţia esenţială fiind strict aceea a exercitării, în fapt, a prerogativelor acestei profesii, respectarea obligaţiilor sale inerente şi asumarea unui atare statut . Prin urmare, instanţa apreciază că, în speţă, reclamanta-pârâtă Ciută Daniela s-a manifestat în spaţiul public, începând cu anul 2005 (momentul înfiinţării publicaţiei „Buletin de Carei”), prin activitatea desfăşurată în mod constant şi neîntrerupt, ca formator de opinie la nivel local pe piaţa mass-media din mun. Carei, astfel încât instanţa apreciază că, principial, reclamanta-pârâtă de mai sus beneficiază de regimul juridic aplicabil „jurnalismului” şi „jurnaliştilor”, în accepţiunea generală, uzuală, a acestor noţiuni. În consecinţă, instanţa va înlătura argumentele pârâtului reclamant structurate pe vinovăţia acesteia, determinată de inexistenţa sau nedovedirea calităţii de „jurnalist” (reţinând totodată că, sub aspectul încălcării deontologiei acestei profesii, eventualul control se exercită
18
de către forurile tutelare ale acestei profesii, controlul judiciar de faţă limitându-se strict la consecinţele de ordin juridic, delictual-civil, al acestor posibile încălcări). Odată stabilite aceste coordonate în cadrul cărora urmează a se analiza îndeplinirea condiţiei vinovăţiei reclamantei-pârâte, instanţa procedează la verificarea acestei exigenţe, cu precădere din perspectiva conduitei imputate de către titularul cererii reconvenţionale, în sensul postării sau a permisiunii postării, de către diferiţi utilizatori (anonimi, în majoritate, excepţie făcând cele care emană de la utilizatorul „Mărieş Horia”) a comentariilor defăimătoare la adresa pârâtului-reclamant Szasz Lorand.
În acest sens, instanţa reţine, consecvent celor expuse anterior, că prevederile art. 30 alin. 8 din Constituţia României dispun în mod neechivoc că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (adică, în condiţiile dreptului comun, în speţă disp. art. 1349 şi urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 alin. 2 din Convenţie presupune îndatoriri şi responsabilităţi, aplicabile deopotrivă jurnaliştilor, persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunoştinţa opiniei publice în mod real, efectiv, informaţii referitoare la diferite persoane, chiar şi atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ. Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă specială dacă există riscul atingerii reputaţiei unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tănăsoaica împotriva României, hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001). De asemenea, Curtea Europeană a constatat că, la rândul lor, si ziariştii sunt ţinuţi de acelaşi îndatoriri şi responsabilităţi şi atunci când redau conţinutul unor articole apărute în alte publicaţii (cauza Radio France şi alţii împotriva Franţei, hotărârea din 30 martie 2004), sau afirmaţii asumate în mod public de către alte persoane. Faptul că articolele incriminate au fost preluate din postările pe site ale unor alte persoane, nu îi exonerează pe reclamanţii-pârâţit de îndatoririle şi responsabilităţile prevăzute de art. 10 din Convenţie, printre care şi acelea de a respecta dreptul la o bună reputaţie, garantat de art. 8 din Convenţie, astfel încât instanţa va înlătura apărarea acestora întemeiată pe preluarea unora dintre informaţii din paginile altor publicaţii (cu excepţia rechizitoriului întocmit de către Direcţia Naţională Anticorupţie, acesta din urmă având caracterul unui înscris oficial). Pentru aceasta, este necesar a se analiza în ce măsură se păstrează echilibrul în protecţia celor două valori garantate de Convenţie, aflate în conflict, Curtea stabilind şase criterii ce vor fi avute în vedere, şi anume: contribuţia la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al persoanei vizate şi obiectul articolului, comportamentul anterior al persoanei vizate, modul prin care a fost obţinută informaţia şi gradul acesteia de veridicitate, forma şi repercusiunile articolului şi sancţiunea aplicată (cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, hotărârea din 7 februarie 2012). Instanţa de judecată mai reţine, pornind de la o soluţie jurisprudenţială de dată relativ recentă, în speţă Hotărârea din data de 10 octombrie 2013 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Delfi AS împotriva Estoniei (anterior evocată), că este demn de remarcat că prin aceasta s-a statuat în sensul inexistenţei unei încălcări a articolului 10 (privitor la libertatea de exprimare) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, chiar şi în ipoteza existenţei unei ingerinţe – prevăzute în legea naţională – asupra libertăţii de exprimare aparţinând unei societăţi comerciale care este proprietara unui site naţional de internet, specializat în serviciile de ştiri. În fundamentarea unui atare raţionament, Curtea a precizat că articolul 10 al Convenţiei autorizează ingerinţele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputaţia terţilor, dacă astfel de ingerinţe păstrează un raport de proporţionalitate, analizat din perspectiva circumstanţelor particulare ale cauzei.
19
Pentru a se pronunţa cu privire la acest aspect, Curtea a analizat patru aspecte relevante cauzei. În primul rând, în ceea ce priveşte contextul mesajelor postate pe internet, Curtea a observat faptul că mesajele în discuţie aveau caracter injurios, ameninţător şi defăimător. Având în vedere modul în care a fost conceput articolul în cauză, astfel cum a fost publicat pe internet, administratorul site-ului ar fi trebuit să se aştepte la postarea unor mesaje insultătoare şi să dea dovadă de vigilenţă pentru a evita posibilitatea de a i se reproşa că prin faptele sale a adus atingere reputaţiei unui terţ. În al doilea rând, Curtea a observat că DELFI AS a luat anumite măsuri pentru a împiedica publicarea mesajelor defăimătoare (pagina web unde a fost publicat articolul avertiza autorii mesajelor că aceştia poartă responsabilitatea mesajelor şi interzicea ameninţările şi insultele; de asemenea, avea instalat un dispozitiv de cenzurare automată a mesajelor care conţineau anumite cuvinte vulgare; în plus, cu un singur click pe o imagine de pe ecran (icon), internauţii puteau semnala administratorilor site-ului mesajele insultătoare în scopul de a fi eliminate). Cu toate acestea, avertismentele respective nu au putut împiedica publicarea unui mare număr de mesaje insultătoare. În acelaşi timp, nici dispozitivul automat care funcţiona pe baza unor cuvinte cheie, nici sistemul de avertizare şi eliminare, nu au permis cenzurarea în timp util a mesajelor în discuţie. În al treilea rând, în ceea ce priveşte responsabilitatea individuală a autorilor mesajelor, Curtea a observat că persoana juridică vizată prin articolul şi mesajele în cauză ar fi putut să încerce să îi urmărească în justiţie pe autorii acestora în locul proprietarului de site DELFI AS. În acelaşi timp însă, ar fi fost extrem de dificil să fie identificaţi autorii acestor mesaje, în condiţiile în care postările erau făcute fără să existe obligaţia autorilor de a-şi prezenta identitatea, iar o mare parte dintre mesaje erau anonime. Prin urmare – apreciază Curtea – autorităţile interne estoniene au acţionat într-o manieră realistă reţinând responsabilitatea DELFI AS în privinţa mesajelor respective, dar în acelaşi timp şi într-o manieră rezonabilă, având în vedere că site-ul de ştiri avea un anumit profit comercial de pe urma mesajelor pe care le publica. În al patrulea rând, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată de instanţa naţională, Curtea a constatat că aceasta a avut un nivel relativ redus, dispunându-se obligarea la plata sumei de aproximativ 320 de euro, dar instanţele interne nu stabilit şi obligaţia de a se institui pe site măsuri de protecţie ale drepturilor terţilor susceptibile de a restrânge libertatea de exprimare. Aplicând aceste criterii la cauza de faţă, se constată că, deşi articolele se refereau la informaţii care ar fi putut prezenta interes pentru public (încheierea în condiţii ilicite şi lipsite de transparenţă a unui contract de publicitate finanţat din fondurile publice al Primăriei mun. Carei), ele cuprind şi afirmaţii cu privire la pârâtul-reclamant, afirmaţii care nu au legătură cu chestiunea de interes public în discuţie (în speţă, expresii precum „beţiv”, „onanist” – fila nr. 169, vol. I, „mojic” – fila nr. 174, vol. I, „lingăul primarului” – fila nr. 173, vol. I, „maimuţă deşirată” – fila nr. 178, vol. I, precum şi celelalte expresii jignitoare proferate prin comentariile analizate, expuse în cuprinsul cererii reconvenţionale – filele nr. 149-151, vol. I – şi depuse pe suport hârtie la filele nr. 168-179, vol. I). Chiar dacă articolele au preluat afirmaţiile unor alte persoane, reclamanta-pârâtă avea obligaţia unei minime verificări cu privire la realitatea celor afirmate, cu atât mai mult cu cât pretinsele ilegalităţi afirmate in cuprinsul respectivelor postări nu au fost dovedite în cauză. Prin urmare, nu a existat un just echilibru dreptul la informare şi libertatea de expresie, pe de o parte, garantate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi respectiv dreptul la reputaţie, pe de altă parte, garantat de art. 8 din aceeaşi Convenţie, motiv pentru care reclamanta-pârâtă Ciută Daniela, prin publicarea articolelor şi a comentariilor aferente, supuse prezentei analize, s-a situat în afara limitelor protecţiei oferite de art. 10 în discuţie.
Instanţa de judecată mai reţine, în legătură limitele exercitării dreptului la liberă exprimare – astfel cum au fost acestea conturate în urma pronunţării Hotărârii din data de 10 octombrie 2013 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Delfi AS împotriva Estoniei (anterior evocată) – că ulterior Curtea a atenuat rigoarea pe care a statuat-o iniţial, pronunţând în acest sens Hotărârea din data de 2 februarie 2016, în cauza Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu Zrt. împotriva Ungariei (cererea nr. 22947/13), prin care, în unanimitate, a constatat că nu există o încălcare a art. 10 din Convenţie (referitor la libertatea de exprimare).

În cauza evocată, Asociaţia furnizorilor de conţinut (Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete) şi Portalul de Ştiri (Index.hu Zrt.) s-au plâns Curţii că a fost angajată răspunderea civilă delictuală a acestora de către instanţele naţionale, pentru comentariile vulgare şi ofensatoare postate de către cititori în urma publicării unei opinii privind practicile comerciale înşelătoare a două site-uri web imobiliare.
Curtea a considerat, în acest caz, că instanţele naţionale maghiare, atunci când au decis angajarea răspunderii civile a reclamantelor, nu au pus în balanţă în mod corespunzător drepturile subiective concurente implicate şi anume, dreptul la liberă exprimare al reclamantelor, respectiv dreptul la propria imagine al site-urilor imobiliare, instanţele maghiare apreciind că „după aparenţe” comentariile astfel postate prezentau un caracter ilicit, întrucât dăunau reputaţiei (comerciale) a respectivelor site-uri imobiliare.
Totuşi, instanţa învestită cu judecarea cauzei de faţă observă că situaţia celor două reclamante din cauza Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu Zrt. împotriva Ungariei aste diferită de aceea a reclamantei din cauza Delfi AS împotriva Estoniei, în acest din urmă litigiu Curtea considerând că un portal de ştiri administrat de profesionişti pe criterii comerciale este răspunzător pentru comentariile ofensatoare ale cititorilor. De asemenea, deosebirea de esenţă dintre cele două cauze soluţionate de Curte este aceea că în speţa Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu Zrt. împotriva Ungariei au lipsit expresiile şi manifestările de ură şi de incitare la violenţă, apreciindu-se că postările comentatorilor maghiari, deşi vulgare, nu prezintă totuşi un caracter ilicit.
Coroborând cele de mai sus şi raportându-le la circumstanţele litigiului dedus judecăţii de faţă, instanţa concluzionează că, şi din perspectiva soluţiei jurisprudenţiale pronunţate în cauza Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu Zrt. împotriva Ungariei, temeiurile vizând vinovăţia (în planul răspunderii civile delictuale) a reclamantei-pârâte subzistă, raportat la comentariile vulgare, ofensatoare şi violente postate pe portalul „Buletin de Carei” (expuse anterior), precum şi la împrejurarea că, independent de voluntariatul depus de reclamanta-pârâtă şi susţinerea financiară afirmată de aceasta, respectivul portal se prezintă a constitui o „exploatare a unei întreprinderi” în înţelesul art. 3 alin. 2 şi 3 din Codul civil în vigoare (instanţa raportându-se la acest act normativ din perspectiva dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, având în vedere data săvârşirii delictului civil susceptibil a determina angajarea răspunderii civile delictuale, care se prezintă a fi ulterioară celei de 01 octombrie 2011), aplicându-i-se, prin urmare, exigenţele sporite în materie de vinovăţie, specifice activităţilor organizate de „profesionişti” (în înţelesul aceluiaşi art. 3 Cod civil, coroborat cu dispoziţiile art. 1358, partea finală, Cod civil), în contrapondere cu o asociaţie profesională non-profit de auto-reglementare a conţinutului materialelor postate pe Internet (aşa cum a fost cazul reclamantei Magyar Tartlomszolgaltatok Egyesulete din speţa evocată anterior).
4.3. Existenţa unui prejudiciu. Examinând prejudiciul de imagine suferit de către reclamanţi şi afirmat de către aceştia în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi pe cel invocat în cuprinsul cererii reconvenţionale de către pârâtul-reclamant, instanţa constată că articolele de presă şi comentariile în discuţie au produs un impact negativ în privinţa percepţiei publice asupra acestor persoane sub un dublu aspect.
Astfel, pe de o parte, această informaţie, împreună cu conotaţiile sale negative, au ajuns la cunoştinţa cetăţenilor obişnuiţi, în cadrul unei comunităţi suficient de largi (chiar dacă în speţă, această aducere la cunoştinţă s-a realizat prin intermediul unor publicaţii cu distribuţie limitată, doar pe plan local), repercutându-se atât în rândul membrilor de familie, cât şi în rândul celor apropiaţi, al prietenilor de familie şi al cunoscuţilor reclamanţilor, respectiv al pârâtului-reclamant.
Pe de altă parte, afirmaţia publică în cauză a produs ecouri şi în rândul unei comunităţi mai restrânse numeric, dar relativ specializate, în legătură directă cu sfera profesională în care îşi desfăşoară activitatea cei în cauză (şi, tocmai de aceea, mai profunde)..
Astfel, în ce-l priveşte pe reclamantul Ciută Ilie,, în rândul partenerilor de afaceri ori al colegilor de partid (inclusiv cei din structurile ierarhice superioare), asocierea persoanei
21
sale cu diferitele afaceri ilicite imputate acestuia (expuse în cele ce preced), precum şi cu imaginea unei persoane iredentiste, xenofobe şi ostilă faţă de etnia maghiară, care instigă la vrajbă şi la dezbinare interetnică între locuitorii municipiului Carei, este de natură să-l decredibilizeze pe reclamant, să stârnească neîncrederea partenerilor săi de afaceri cu privire la probitatea sa profesională, pe de parte, iar pe de altă parte să fie evitat de către ceilalţi membri ai comunităţii, fie de teamă, fie din dorinţa de a evita să fie asociaţi, la rândul lor, cu apartenenţa la asemenea tendinţe sau grupări (relevante în acest sens fiind declaraţiile martorilor Haios Maria şi Bâtea Ciprian Ilie – filele nr. 163, verso, alin. 4 şi 5, vol. II, respectiv nr. 170, vol. II).
În egală măsură, afirmaţiile şi susţinerile realizate în privinţa reclamantei Ciută Daniela, în sensul exhibării unui fals patriotism sau a unui patriotism exacerbat, cu unicul scop de a obţine sau păstra un capital electoral, precum şi cele referitoare „aservirea” în plan politic a activităţii pe care o desfăşoară în mod voluntar în cadrul publicaţiei „Buletin de Carei”, cu excluderea sau diminuarea importanţei materialelor jurnalistice care abordează alte teme, din sfera preocupărilor de ordin cultural de pilda, sunt de natură a ştirbi prestigiul şi respectul de care se bucură aceasta în rândul colaboratorilor, al celorlalţi membri ai Asociaţiei Astra Careiană (a cărei preşedintă este reclamanta-pârâtă), în general a celorlalte persoane implicate în organizarea diferitelor manifestări artistice, folclorice şi culturale a căror promotoare este reclamanta-pârâtă (demnă de reţinut fiind, în acest sens şi declaraţia martorei Rusu Viorica – fila nr. 166, vol. II)
La rândul său, pârâtului-reclamant Szasz Lorand i-a fost generat un prejudiciu de imagine care se manifestă, de asemenea, pe două planuri: pe de o parte, în rândul publicului larg, al cititorilor săi (instanţa reţinând în acest sens notorietatea de care se bucură acesta, precum şi aprecierea şi respectul pentru activitatea desfăşurată, manifestate inclusiv în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 09 decembrie 2016 din partea martorei Kolbaszer Erzsebet Gyorgy – fila nr. 165, verso, alin. 2, vol. II).
Pe de altă parte, prejudiciul de imagine suferit de pârâtul-reclamant s-a repercutat şi în rândul comunităţi mai restrânse numeric, dar relativ specializate, în legătură directă cu sfera profesională în care îşi desfăşoară activitatea, în speţă în rândul partenerilor săi de afaceri (potenţiali contractanţi ai unor servicii de publicitate care să fie prestate de către acesta), dar şi în rândul colegilor săi, jurnalişti de profesie (relevantă în acest sens fiind declaraţia martorului Bâte Ciprian Ilie – filele nr. 167-170, vol. II).
În această din urmă privinţă, instanţa reţine gravitatea şi impactul afirmaţiilor şi susţinerilor celor doi reclamanţi-pârâţi realizate în privinţa pârâtului-reclamant Szasz Lorand în sensul că acesta ar profesa ca un „mercenar” (potrivit materialului publicat în „Buletin de Carei” din data de 04.10.2015, intitulat „Consilierul Ciută în direct la Prânzul de Duminică despre tineri, locuri de muncă, Fraude …” – filele nr. 188-190, vol. I), că îşi manipulează cititorii („Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii”, publicat în „Buletin de Carei” la data de 10.11.2015 – filele nr. 190-207, vol. I), precum şi insinuarea că acesta a reuşit perfectarea contractului de publicitate cu Primăria mun. Carei în considerarea afinităţii dintre pârâtul-reclamant şi Primarul Mun. Carei, iar nicidecum în considerarea meritelor profesionale proprii (în cadrul articolului de presă intitulat „Bani publici pentru denigrarea adversarilor politici. Naşul-Primar şi-a angajat finul ca administrator pagina Facebook Carei”, publicat în „Buletin de Carei” la data de 01 iulie 2015, fila nr. 186, vol. I), în condiţiile în care, în urma administrării probatoriului în dosarul de faţă, aceste afirmaţii (cu excepţia „mercenariatului jurnalistic” practicat o anumită perioadă în cadrul cotidianului „Gazeta de Nord-Vest”) nu au fost dovedite.
Cu privire la afirmaţiile celor doi reclamanţi-pârâţi structurate pe ideea că titularul cererii reconvenţionale ar fi un „importator de schemă deocheată de denigrare a fostului său şef, senatorul Valer Marian” (afirmaţie realizată în articolul „Hoţii strigă … Hoţul!” – fila nr. 191, vol. I), adoptând ca mod de lucru „linşajul mediatic în folosul unui grup de interes practicat ani la rând în peisajul mediatic sătmărean” (expresie utilizată în cuprinsul materialului intitulat „Foc de artificii înainte de Revelion. Finul primarului Kovacs, traficant de influenţă împreună cu Govor Mircea în referatul DNA”, publicat în data de
22
19.12.2015 în „Buletin de Carei” – fila nr. 154, vol. I), menţionându-se că „numeroasele capete de acuzare din dosarul Govor Mircea dezvăluie modalitatea în care unii au înţeles să facă presă la judeţ, o presă de şantaj”, iar „în virtutea inerţiei, personajul care este fin de primar careian, ce era implicat în reţeaua de traficanţi de influenţă, a murdărit peisajul media careian cu exprimările sale demne de un ins de la marginea societăţii” (idem, fila nr. 155, vol. I), instanţa de judecată reţine, în dezacord cu opinia celor doi reclamanţi, pe de o parte că starea de fapt imputată pârâtului-reclamant nu este de natură să conducă la concluzia inexistenţei unui prejudiciu de imagine cauzat acestuia (pentru considerentul că aceasta ar fi fost, oricum, afectată de respectiva stare de fapt şi conduită culpabilă a pârâtului-reclamant, devenită de notorietate în urma rechizitoriului întocmit în acest sens faţă de fostul său patron şi publicat în presă), iar pe de altă parte că respectiva situaţie faptică a fost asumată ca atare de către titularul cererii reconvenţionale.
Astfel, atât din cuprinsul răspunsurilor date la interogatoriu de către pârâtul Szasz Lorand (fila nr. 141, pct. 25, vol.II), cât şi din cele relevate cu ocazia audierii martorului Bâte Ciprian Ilie (fila nr. 169, verso, alin. 3, 4 şi 6, vol. II), precum şi cu ocazia poziţiei exprimate de către pârâtul-reclamant cu ocazia audierii sale de către Direcţia Naţională Anticorupţie – „martorul Szasz Lorand … a declarat că din momentul în care acesta a devenit redactor şef al ziarului (anul 2007) şi până în prezent, Mircea Govor a controlat toate firmele care editau Gazeta de Nord-Vest Satu Mare, la fel cum controlează şi S.C. Nord Vest TV Advertising S.R.L., unde în drept, asociat unic este fiul său Răzvan, atât din punct de vedere al politicii editoriale dar şi din punct de vedere financiar” (fila nr. 71, verso, vol. III), iar „Mircea Govor cunoştea ce articole se publică în ziar, controla ce persoane sunt atacate şi uneori chiar îi cerea personal redactorului şef Szasz Lorand, ce investigaţii jurnalistice să demareze … ” (idem) – instanţa reţine că, indubitabil, în perioada 2013-2015, pârâtul-reclamant a fost aservit managerului faptic al Cotidianului „Gazeta de Nord-Vest”, în speţă persoanei Mircea Govor şi că, din această perspectivă, susţinerile reclamanţilor-pârâţi în sensul „mercenariatului jurnalistic” practicat în această perioadă se prezintă a fi veridice.
Însă tocmai o atare conduită (reprobabilă, în plan jurnalistic) a fost recunoscută şi asumată în mod public de către pârâtul-reclamant (atât în şedinţă publică – la termenele de judecată din data de 21 octombrie 2016, cu ocazia administrării interogatoriilor părţilor, de 09 decembrie 2016, cu ocazia audierii martorului Bâte Ciprian Ilie, precum şi de 20 ianuarie 2017, cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, în partea finală a pledoariei – cât şi în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu ocazia urmăririi penale realizate în legătură cu activitatea desfăşurată la „Gazeta de Nord-Vest” Satu Mare în perioada 2013-2015), dar strict cu privire la perioada şi circumstanţele în discuţie.
Prin urmare, afirmaţiile reclamanţilor-pârâţi în sensul că titularul cererii reconvenţionale ar fi continuat să practice aceeaşi manieră de exercitare a profesiei de jurnalist şi după înfiinţarea publicaţiei „Opinie de Carei” (de data aceasta „aservirea” producându-se faţă de primarul în exerciţiu al municipiului, în schimbul unei finanţări din bani publici) se constituie într-o afirmaţie gravă, nedovedită în cauză, care excede sferei „judecăţilor de valoare” (aceasta vădind şi un caracter nedrept, prin prisma asumării în mod public de către jurnalistul în cauză a conduitei culpabile anterioare) de natură să producă un prejudiciu semnificativ de imagine în privinţa titularului cererii reconvenţionale.
Se mai reţine că, în cauză, prin înscrisul depus de către pârâţi la data de 27 mai 2016 şi intitulat „întâmpinare la cererile de respingere formulate de reclamanţii Ilie Ciută şi Daniela Ciută a cererilor reconvenţionale înaintate de pârât” (fila nr. 109, vol.II), pârâtul –reclamant a evocat şi producerea unui prejudiciu de ordin material, invocând împrejurarea că, pe fondul campaniei denigratoare desfăşurate de către cei doi reclamanţi-pârâţi, acesta nu a mai reuşit să încheie nici un contract de publicitate în ultimele şase luni, patronii diferitelor firme manifestând temerea că există riscul de a deveni ulterior ţinta unor atacuri în publicaţia „Buletin de Carei” (fila nr. 112, vol. II).
În speţă însă, raportat la limitele învestirii instanţei prin cererea reconvenţională (prin care s-au solicitat exclusiv daune morale), coroborat cu împrejurarea nereiterării acestei susţineri şi neadministrării vreunui mijloc de dovadă în acest sens, instanţa urmează a analiza

cauza civilă şi a se pronunţa în limitele cadrului procesual determinat conform celor ce preced, părţile având deschisă, eventual, calea unei acţiuni separate.
Concluzionând, prin prisma considerentelor expuse anterior, instanţa apreciază că în cauză a fost dovedită în mod neechivoc existenţa unui prejudiciu de imagine în privinţa tuturor celor trei titulari ai cererii principale, respectiv al cererii reconvenţionale, vădindu-se astfel a fi îndeplinită şi această exigenţă legală în materie.
4.4. Raportul de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi prejudiciul generat. Instanţa de judecată apreciază că, prin afirmaţiile realizate în cuprinsul materialelor de presă şi aduse la cunoştinţa publică, au fost afectate în mod negativ, atât imaginea reclamanţilor, cât şi aceea a pârâtului-reclamant, având în vedere mediul social (dar şi profesional în care aceştia îşi desfăşoară activitatea).
În consecinţă, instanţa concluzionează în sensul existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită constând în publicarea unor afirmaţii defăimătoare la adresa persoanelor în cauză şi prejudiciul de imagine cauzat acestora.
Din această perspectivă, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate ale angajării răspunderii civile delictuale, atât a celor doi pârâţi faţă de reclamanţii Ciută Ilie şi Ciută Daniela, cât şi a celor doi reclamanţi-pârâţi faţă de pârâtul-reclamant Szasz Lorand, în ce priveşte existenţa unei fapte ilicite (emiterea într-un cadru public a unor afirmaţii de natură să aducă atingere dreptului la imagine a unei persoane fizice, a căror veridicitate nu a putut fi confirmată ulterior), a vinovăţiei autorilor acestora (în absenţa unor verificări prealabile suficient de temeinice, coroborat cu permisiunea postării unor comentarii insultătoare, jignitoare, cu depăşirea limitelor de protecţie a dreptului la liberă exprimare), precum şi, în ce priveşte existenţa unui prejudiciu (afectarea în mod negativ a imaginii respectivelor persoane) şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita şi vătămarea produsă.
4.5. Corelaţii cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la condiţia legală de admisibilitate a răspunderii civile delictuale vizând vinovăţia pârâţilor, respectiv a reclamanţilor-pârâţi, inclusiv din perspectiva argumentelor aduse de aceştia şi structurate pe raţionamentul că activitatea jurnalistică, prin specificul său, face dificilă, iar de multe ori imposibilă verificarea în mod temeinic şi absolut a informaţiilor furnizate pe parcursul unei investigaţii jurnalistice (cu atât mai mult cu cât activitatea desfăşurată în sfera mass-media se caracterizează printr-o presiune deosebită a urgenţei şi a celerităţii) instanţa mai reţine că, aşa cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Delfi AS împotriva Estoniei – Hotărârea din data de 10 octombrie 2013, dosar nr. 64569/09, ori cauza Őztũrk împotriva Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999 pronunţată în dosar nr. 22479/1993 – precitate) responsabilitatea pentru emiterea unor afirmaţii defăimătoare la adresa unei persoane revine în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoştinţă publică a acestor informaţii (în cazul de faţă, prin ajungerea lor în spaţiul public, în urma editării articolelor de presă şi comentariilor evocate).
De asemenea îndatoririle şi responsabilităţile pe care le presupune art. 10 alin. 2 din Convenţie sunt aplicabile deopotrivă jurnaliştilor, precum şi persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunoştinţa opiniei publice in mod real, efectiv, informaţii referitoare la diferite persoane, chiar şi atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ, ele putând avea o importanţă specială dacă există riscul atingerii reputaţiei unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tănăsoaica împotriva României, hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001 – precitate), pârâţii, respectiv reclamanţii-pârâţi nefiind exoneraţi într-o atare situaţie de îndatoririle şi responsabilităţile prevăzute de art. 10 din Convenţie, printre care şi acelea de a respecta dreptul la o bună reputaţie, garantat de art. 8 din Convenţie.
Pe aceeaşi linie de gândire, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai statuat, într-o decizie de speţă, că „datorită îndatoririlor şi responsabilităţilor inerente exerciţiului libertăţii de exprimare, protecţia conferită de art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună credinţă, în sensul de a furniza informaţii exacte şi credibile … Pe de altă parte, reclamantul nu a putut furniza vreo explicaţie
obiectivă pentru afirmaţiile prin care îi atribuia unui om politic o conduită infracţională (faptele imputate nu erau fapte notorii necontestate, acesta nefiind urmărit penal), iar expresiile cu caracter injurios apar în contextul unui [atac la persoană]. Prin urmare, în circumstanţele cauzei, condamnarea reclamantului … nu era disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit şi ingerinţa litigioasă poate fi considerată [necesară într-o societate democratică]” (cauza Pascu împotriva României, hotărârea din 16 septembrie 2008, cererea nr.36157/02, în Buletinul C.E.D.O. nr.11/2008, p.32).
Totodată, instanţa mai reţine, din jurisprudenţa Curţii, că, aşa cum rezultă din Hotărârea pronunţată în cauza Boldea împotriva României (15 februarie 2007): „Libertatea de expresie constituie unul din temeiurile esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului”. Aceasta este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile strânse cu bunăvoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru cele care rănesc, şochează sau preocupă, în conformitate cu noţiunea de pluralism, toleranţă şi deschidere, dar în limitele circumscrise de art. 10 alin. 2 din Convenţie.
În ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată, Curtea a mai decis, printr-o jurisprudenţă constantă, că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele său, personalitatea, integritatea sa fizică şi morală; garanţia oferită de art. 8 din Convenţie fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe exterioare, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi care, chiar şi într-un context public, aparţine „vieţii private” (cauza Von Hannover împotriva Germaniei, paragraful nr. 50).
Protecţia reputaţiei unei persoane este prevăzută prin art. 10 paragraful 2 din Convenţie drept temei pentru restrângerea libertăţii de exprimare, astfel încât imaginea persoanei ţine de sfera vieţii private, iar statele semnatare, în baza obligaţiilor pozitive, trebuie să garanteze oricărei persoane, „o speranţă legitimă în ceea ce priveşte protecţia şi respectarea vieţii sale private” , împotriva practicilor presei de senzaţie (cauza von Hannover împotriva Germaniei, Hotărârea din 24 iunie 2004, paragraful nr. 68).
În egală măsură, însă, trebuie să se ţină seama de un element important şi anume, acela că rolul indispensabil de „câine de pază” revine presei într-o societate democratică (cauza Goodwin împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 27 mai 1996, paragraful nr. 39, şi cauza Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, cererea nr. 21.980/93, paragraful nr. 59). Este adevărat că presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi drepturilor celuilalt, însă îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altor subiecte de interes general (cauza De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, Hotărârea din 24 februarie 1997, paragraful nr. 37; cauza Thoma împotriva Luxemburgului, Cererea nr. 38.432/97, paragraful nr. 45; cauza Colombani şi alţii împotriva Franţei, Cererea nr. 51.279/99, paragraful nr. 55).
De asemenea, se impune a fi amintită jurisprudenţa constantă a Curţii conform căreia, pentru aprecierea existenţei unei „necesităţi sociale imperioase”, care să justifice existenţa unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare, este necesar să se facă distincţia clară între fapte şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor (cauza De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, paragraful nr. 42; cauza Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00, Decizia Marii camere din 3 aprilie 2003), Curtea afirmând în repetate rânduri (de exemplu, în cauza Nilsen şi Johnsen împotriva Norvegiei) că afirmaţii referitoare la fapte determinate, care deci sunt susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină şi care nu sunt susţinute de chiar afirmaţiile părţii vătămate, nu se bucură de protecţia art. 10 din Convenţie.
Bineînţeles că, atunci când este vorba de afirmaţii privind comportamentul unui terţ, în unele cazuri poate fi dificil să se facă distincţia dintre acuzaţii de fapt şi judecăţi de valoare. Nu este mai puţin adevărat că şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt (cauza Jerusalem împotriva Austriei, Cererea nr. 26.958/95, paragraful nr. 43).

În ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene evocată de către pârâţi prin întâmpinare, în speţă hotărârile pronunţate în cauza Lingens împotriva Austriei, ori în cauza Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, sau în cauza Dalban împotriva României, instanţa reţine că, spre deosebire de stările de fapt deduse analizei juridice în cauzele evocate, angajarea răspunderii juridice a unui jurnalist şi a unei instituţii de presă în prezentul litigiu, se realizează pe un palier distinct de acela al răspunderii penale şi al unei eventuale condamnări a acestora.
Instanţa constată că, dimpotrivă, demersul judiciar iniţiat de către cei doi reclamanţi în cauză se circumscrie angajării răspunderii civile, în condiţiile specifice reglementate în materia reparării prejudiciului cauzat ca urmare a unei conduite culpabile.
5. Modalităţile concrete de reparare a prejudiciului moral încercat de către reclamanţi, respectiv de către pârâtul-reclamant. Un prim aspect reţinut de către instanţă în privinţa manierei concrete de apărare a dreptului nepatrimonial dedus judecăţii, raportat la petitul cererii introductive în instanţă şi cel al cererii reconvenţionale, îl reprezintă incidenţa în cauză a prevederilor art. 253 alin. 1 lit. b) Cod civil (2009), prin raportare la dispoziţiile art. 253 alin. 2 Cod civil (2009), potrivit cărora „persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei … încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă”.
În al doilea rând, instanţa constată aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 253 alin. 3 lit. a) din Codul civil în vigoare („… cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi [nepatrimoniale – n.ns.] poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a se ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: … obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare …”).
De asemenea, instanţa constată ca fiind aplicabile în speţă şi prevederile art.253 alin. 4 Cod civil, în privinţa consacrării ca modalitate subsidiară de reparare a prejudiciului a obligării la plata de despăgubiri („De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial … ”), răspunderea civilă delictuală astfel instituită circumscriindu-se, sub aspectul aplicării legii civile în timp, normei juridice tranzitorii în materie şi anume, art. 19 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil.
În consecinţă, prin prisma normelor legale evocate în cele ce preced, instanţa găseşte admisibile şi întemeiate solicitările celor doi reclamanţi, precum şi cererea reconvenţională, în privinţa solicitărilor de retragere a articolelor şi a comentariilor în litigiu, de pe portalurile publicaţiilor „Opinie de Carei” şi respectiv „Buletin de Carei”, precum şi în ce priveşte publicarea de scuze şi totodată a prezentei hotărâri în paginile respectivelor publicaţii.
Instanţa apreciază, în acest sens, că, prin publicarea scuzelor publice, respectiv a prezentei hotărâri, chiar pe site-urile pe care au fost postate articolele şi comentariile defăimătoare, se asigură reparaţia într-o măsură suficientă a prejudiciului de imagine suferit de părţi, cu un impact mai puternic asupra propriilor utilizatori ai site-ului, decât în situaţia în care ar fi publicată într-o modalitate alternativă, o atare soluţie prezentându-se totodată ca fiind proporţională (conform art. 1385 din Codul civil) cu vătămarea suferită şi întinderea reparaţiei acesteia, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.
De altfel, o atare dezlegare a pricinii se prezintă a fi în concordanţă şi cu principiul general al reparării în natură a prejudiciului, şi doar cu titlu subsidiar prin modalităţi subsecvente, inclusiv prin plata unor despăgubiri, după cum prevăd dispoziţiile art. 1386 din Codul civil în vigoare (aplicabil cauzei, din perspectiva prevederilor art. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil coroborate cu cele ale art. 13 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a acestui din urmă act normativ, raportat la data săvârşirii faptelor culpabile în litigiu).
În ce priveşte reparaţia de ordin patrimonial pretinsă în mod reciproc de către părţi, instanţa, având în vedere atât funcţia preventiv-educativă, cât şi punitivă a răspunderii civile delictuale, va da prioritate celei dintâi, apreciind totodată că, simpla constatare a încălcării art. 10 din Convenţie constituie, în sine, o satisfacţie echitabilă şi suficientă, prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamanţi prezumându-se a fi reparat prin constatarea încălcării,

realizată prin hotărârea judecătorească de faţă, urmată de încetarea acestei încălcări, coroborat cu publicarea scuzelor părţilor, respectiv a prezentei hotărâri (după rămânerea sa definitivă şi cu respectarea prevederilor cuprinse în legislaţia specială privitoare la protecţia datelor cu caracter personal), pe site-urile în discuţie, asigurându-se astfel o reparaţie juridică într-o măsură suficientă.
În consecinţă, instanţa va respinge capetele de cerere vizând pretenţiile patrimoniale reciproce dintre părţi, încuviinţând strict măsurile de reparare a prejudiciului de imagine în modalităţile expuse anterior.
6. Concluzie. Prin prisma considerentelor ce preced, instanţa va admite în parte atât acţiunea reclamanţilor, cât şi cererea reconvenţională formulată în cauză, in modalitatea de reparare a prejudiciului de imagine menţionată mai sus, respingând restul pretenţiilor formulate de părţi, făcând totodată aplicarea în cauză, raportat la soluţia de admitere în parte dispusă în privinţa cererii principale, respectiv a celei reconvenţionale, a prevederilor art. 453 alin. 2, partea finală Cod procedură civilă şi compensând între ele cheltuielile de judecată ocazionate în primă instanţă, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 427 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte cererea principală de chemare în judecată înaintată de reclamanţii CIUTĂ ILIE, C.N.P. 1611103250525, şi CIUTĂ DANIELA, C.N.P. 2630220300017, ambii cu domiciliul în mun. Carei, str. Vasile Lucaciu nr. 43, jud. Satu Mare, împotriva pârâţilor SZASZ LORAND EMIL, C.N.P. 1780919300033, dom. în mun. Carei, str. Octavian Goga nr. 8, ap. 3, jud. Satu Mare, şi SZASZ E. LORAND – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, având C.U.I. RO 28663844, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. F30/533/2011, reprezentată prin administrator Szasz Lorand Emil, cu domiciliul de mai sus, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant SZASZ LORAND EMIL împotriva reclamanţilor pârâţi CIUTĂ ILIE şi CIUTĂ DANIELA, şi în consecinţă:
Obligă pârâţii Szasz Lorand Emil şi Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată la retragerea de pe portalul „Opinie de Carei” a următoarelor articole de presă şi a comentariilor jignitoare care le însoţesc:
„Falşii patrioţi din Carei” (publicat la data de 12.10.2014), „Situaţia ingrată a maghiarilor din Carei” (13.11.2014), „Poliţia s-a autosesizat în cazul şmenurilor de la Centrul Alexandru din Carei” (01.12.2014), „Au luat bani de la stat şi n-au sughiţat!” (06.10.2015), „Revoltă mocnită în noul PNL Carei” (07.10.2015), „Scandal de dragul scandalului” (23.10.2015), „Când semeni vânt, culegi furtună” (24.10.2015), „Gheşeft liberal de 40.000 euro cu şcolile careiene” (26.10.2015), „Co-preşedintele PNL Carei, Ilie Ciută, tace bărbăteşte” (03.11.2015), „CIUtă şi BUCureştean, ipocriţii CIU-BUC” (05.11.2015), „Ilie Ciută, la fel de ipocrit cum ne-a obişnuit” (06.11.2015), „Bucureştean şi Ciută, daţi-vă demisia!” (09.11.2015), „Ilie Ciută, în conflict de interese. Îşi va da demisia?” (09.11.2015), „Ilie Ciută chiar are tupeu! Ne ameninţă cu instanţa!” (10.11.2015), „Avem dovada: tupeu jegos de liberal careian” (12.11.2015), şi „Confruntându-mă cu liberalii, am devenit exact ca şi ei!” (13.11.2015).
Obligă pârâţii Szasz Lorand Emil şi Szasz E. Lorand – Persoană Fizică Autorizată la publicarea pe portalul „Opinie de Carei”, pe cheltuială proprie, a hotărârii care va fi pronunţată în prezenta cauză.
Obligă reclamanţii – pârâţi Ciută Ilie şi Ciută Daniela să prezinte în mod public scuze pârâtului reclamant Szasz E. Lorand pentru următoarele articole de presă publicate pe portalul „Buletin de Carei” şi respectiv comentarii exprimate în mod public:
„Foc de artificii înainte de Revelion. Finul primarului Kovacs, traficant de influenţă împreună cu Govor Mircea în referatul DNA” (publicat în data de 19.12.2015), „Mircea Govor, arestat preventiv, într-un dosar în care apare şi numele finului  primarului Kovacs” (23.12.2015), „Ia te uită cine vorbeşte! Un fin de primar careian şi şantajist ce acţiona la comanda unui inculpat emite opinii” (07.01.2016), „Declaraţii de la DNA în procesul Mircea Govor. Opinia «otrăvită» a finului primarului Kovacs” (13.01.2016), „O Triadă pentru Kovacs” (13.03.2016), „Hoţul strigă hoţii!” (06.11.2015) şi „Szasz Lorant îşi minte şi manipulează cititorii” (10.11.2015); respectiv comentariile postate pe portalul „Buletin de Carei” din datele de 05.04.2016 (având indicat drept autor „Horia Mărieş”), 27.02.2016 („raul”), 30.01.2016 („aurel”), 29.01.2016 („andridu”), 24.01.2016 („amelica”), 20.01.2016 („nelu” şi „amelica”), 12.01.2016 („colindător”), 09.01.2016 („realitatea”), 17.12.2015 („Peter” – ambele comentarii), 16.12.2015 („Moni” şi „Liviu”), 17.12.2015 („dica”), 08.11.2015 („observator”), 30.10.2015 („galeata”), 22.10.2015 („galeata”), cele din 13.11.2015, orele 21:09 („Cili”), 07.11.2015, orele 23:57 („Atenţie”), 06.11.2015, orele 08:21 („Horia Mărieş”), 06.11.2015, orele 07:38 („Horia Mărieş”), 20.10.2015, orele 17:05 („nuti”), 08.10.2015, orele 21:01 („Horia Mărieş”) şi 10.10.2015, orele 13:40 („Horia Mărieş”), precum şi comentariile exprimate în mod public de către reclamantul-pârât Ciută Ilie la adresa pârâtului-reclamant Szasz Lorand în cadrul şedinţei Consiliului Local Carei din data de 30 iunie 2015 şi în cadrul emisiunii radiofonice „Prânzul de duminică” din data de 04 octombrie 2015 difuzate de Radio Transilvania.
Obligă reclamanţii – pârâţi Ciută Ilie şi Ciută Daniela la publicarea pe portalul „Buletin de Carei”, pe cheltuială proprie, a hotărârii care va fi pronunţată în prezenta cauză.
Respinge restul capetelor de cerere formulate atât în cuprinsul cererii principale, cât şi în cuprinsul cererii reconvenţionale.
Compensează între ele cheltuielile de judecată ocazionate părţilor în primă instanţă.
Cu drept de a promova calea de atac a apelului, în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Satu Mare.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2017.
Preşedinte,
Eugen Roşioru
Pt.Grefier,
Monica Chencean
fiind în concediu legal de odihnă,
semnează grefier şef secţie

comentarii

de Vasile la 16 December 2017 - 23:24

Trebuie cerut alt loc de judecata ca la Oradea si SM sunt deja penetrati bine de tot maharii. Nici macar nu au citit ce a fost depus la dosar. Daca in septembrie a pornit opinia inseamna ca el era si director la gazeta si scria si pe blogul de la Carei. Asa frica aveti de consilierul Ciuta domnule primar ca ati angajat o armata de redactori?

de Intrebare de bun simt la 17 December 2017 - 11:19

Nu subnt mare specialist in lege, dar as vrea sa va pun o simpla intrebare. Daca ati vazut ca Tribunalul a decis ca Sasul sa stearga articole din Gazeta lu Govor, de ce nu ati atacat treaba asta in apelul depus la Oradea?

de Buletin de Carei la 17 December 2017 - 11:43

,,Treaba asta,, a fost mentionata inclusiv in fata completului de judecata, nu numai ca dovada depusa la dosarul cauzei. Dar au mai fost cazuri in care justitia a fost ..legata la ochi pentru alte interese. Unii au fost si retinuti si incarcerati pentru fapte pe care nu le-au comis. Scuzele ulterioare sunt frectie la picior de lemn. Articolele ca apar ca fiind postate in cu totul alta parte nu sunt singura abatere de la realitate. Vom reveni si cu alte precizari despre cum se citesc dosarele inainte de pronuntarea unei decizii.

de Horia Mãries la 17 December 2017 - 15:31

Nu stiu foarte bine ungureste.
Oare cum se traduce în limba românã “Dámvadtehén”?
Sunt convins cã este un compliment drãgãlas.

COMENTARII RECENTE pe Opinie de Carei:

- Dámvadtehén pe Procesul dintre cuplul Ciuta ş… / 13 Decembrie 2017 la 17:26
- Avram pe Procesul dintre cuplul Ciuta ş… / 13 Decembrie 2017 la 9:04
- Emilian pe Procesul dintre cuplul Ciuta ş… / 13 Decembrie 2017 la 8:45
– Emilian pe Urât la înfățișare și la suflet … / 11 Decembrie 2017 la 14:16

Lasati un comentariu