Alexandru Ioan Cuza un domnitor al tuturor românilor

• publicat la: 24 January 2018
Alexandru Ioan Cuza un domnitor al tuturor românilor

În fiecare an, la data de 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor Române, înfăptuită în 1859 și care ne oferă un plăcut prilej de răsfoire a filelor de istorie care oglindesc evoluția românilor spre unitate de neam și țară.

Încă din timpuri străvechi exista la români o conștiință populară și una cărturărească asupra unității etnice românești  dar în schimb, nu exista și o unitate politică.

Exista o pendulare permanentă a populațiilor românești peste Carpați, practicând transhumanța sau comerțul cu diferite produse.

Cărturarii noștri, cum ar fi Grigore Ureche și Miron Costin, stăruiseră încă din secolul al XVII-lea asupra acestei unități, arătaseră că moldovenii cu muntenii și cu transilvănenii una sunt și cu toții ,,de la Rîm ne tragem”, din nobila obârșie a Romei.

Odată cu veacul al XIX-lea, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni devine tot mai puternică și ajunge să se impună ca o necesitate obiectivă.

Cărturarii români pregătesc trezirea conștiinței de neam, prin publicarea unor lucrări fundamentale și diferite publicații.

Astfel, apare imaginea Daciei vechi, a țării lui Burebista și Decebal, întinzându-se pe ambele laturi ale Carpaților, care domină spiritele. Încă în 1818, învățatul Dionisie Fotino publicase ,,Istoria vechii Dacii”; Mihail Kogălniceanu scoate la Iași, în 1840, ,,Dacia literară”; transilvăneanul August Treboniu Laurean Laurian și cu munteanul Nicolae Bălcescu încep să dea la iveală, în 1845, la București, ,,Magazinul istoric pentru Dacia”, în cinci volume. Oltenii, cer printr-un memoriu, domnului Gheorghe Bibescu să lupte pentru înființarea ,,regatului dacic”. Numele țării strămoșilor ajunge să aibă semnificația unui adevărat program politic: înfăptuirea statului românesc unitar.

Această înfăptuire răspunde deopotrivă unei necesități economice, căreia îi dă expresia uniunea vamală dintre Muntenia și Moldova, uniune aplicată de la 1 ianuarie 1848 și precedată de convenția de comerț din 1835.

Contextul istoric în care s-a făcut primul pas spre unirea celor două principate, Moldova și Țara Românească  la 1859, era deosebit de complex, disputele marilor imperii pentru resurse materiale și umane, precum și pentru dominarea drumurilor comerciale din zonele Mării Negre și a bazinului Mării Mediterane, atingând cote maxime.

Disputele au culminat cu războiul Crimeii(ruso-turc), desfășurat între anii 1853-1856, în care au ieșit învingători Turcia cu aliații din vest: Anglia, Franța și Austria.

Tratatul de pace de la Paris, încheiat la 30 martie 1856, cuprindea și clauze privitoare la Principate: 1. Moldova va primi cele trei județe din Basarabia, Cahul, Bolgrad și Ismail; 2.Principatele vor rămâne sub suzeranitatea Porții otomane, cu garanția marilor puteri europene; 3.Regulamentele organice se vor revizui conform dorinței românilor; 4.Se va asigura libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre.

Imediat după semnarea Tratatului de pace de la Paris, în Principate încep pregătirile în vederea convocării divanurilor.

Curentul unirii crescuse în intensitate, lumea își dădea seama că numai astfel se va putea păși temeinic pe calea progresului politic, se va forma un stat care să ajungă independent și puternic .

Erau însă și forțe care se opuneau unirii: Austria, Turcia, dar și Anglia.

Intervenția energică a Franței, prin împăratul Napoleon al III-lea, a făcut ca balanța să se încline în favoarea unirii Principatelor Române, dovedindu-se a fi un mare prieten al românilor.

Proiectul Adunărilor ad-hoc  a fost prezentat reuniunii de la Paris din 1858 și prevedea: unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, conducerea să fie preluată de un prinț din familie europeană, respectarea autonomiei țării și trecerea sub garanția colectivă a celor șapte puteri.

Reuniunea Marilor Puteri adoptă un act numit Convenția de la Paris(1858), care va avea rol de constituție pentru Principate. Aceasta prevedea: unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cu domni separați, cu câte o Adunare fiecare, instituții comune stabilite la Focșani, Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație; puterile în stat să fie: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească; domnul să fie ales pe viață, Adunarea să fie aleasă prin vot pe 7 ani; se mai prevedeau drepturi și libertăți cetățenești și desființarea privilegiilor.

Cu toată opoziția Marilor Puteri, românii au reușit realizarea unirii, profitând de faptul că în Convenția de la Paris nu se specifica interdicția ca aceeași persoană să nu poată ocupa funcția de domnitor în ambele principate.

Principalele evenimente care au dus la realizarea unirii au evoluat astfel: la 5 ianuarie 1859, Al.I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunare; la 24 ianuarie 1859 Al.I. Cuza este ales domn și în Țara Românească (cu unanimitate de voturi); în martie 1859 are loc o nouă Conferință la Paris unde cinci din Marile Puteri recunosc inițial dubla alegere a lui Cuza, pentru ca ulterior să se alăture Austria și Turcia.

Astfel domnitorul Al.I. Cuza dobândește autoritatea necesară pentru a trece la desăvârșirea unor reforme aflate în așteptare, pentru modernizarea statului român. În anul 1860, domnitorul hotărăște unificarea Adunărilor și guvernelor , deci realizarea unei uniri depline.

La Conferința de la Constantinopol din 1861, Marile Puteri recunosc unirea deplină doar pe timpul lui Cuza, gest care va fi considerat un amestec brutal în treburile tânărului stat român.

Totuși, Al.I. Cuza va merge hotărât înainte pe calea reformelor progresiste.

În ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unic, condus de conservatorul Barbu Catargiu. Adunările se reunesc la București, oraș care devine capitala României.

De fapt, Al.I. Cuza continuă realizarea principalelor puncte ale proiectului pașoptist. În viața politică s-au format două ,,grupări politice”, provenite din Partida națională: conservatorii, reprezentați de marii proprietari funciari, și liberalii(foști revoluționari din 1848). Liberalii și conservatorii nu erau încă partide politice în adevăratul sens al cuvântului, dar aceste grupări erau reprezentate de personalități care aveau în comun aceleași concepții privind organizarea statului.

Proiectul de modernizare gândit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza cuprindea rezolvarea a două probleme fundamentale ale societății românești: împroprietărirea țăranilor și extinderea dreptului de vot. Cuza a colaborat la întocmirea acestui program cu liberalii moderați, deoarece liberalii radicali doreau limitarea la minim a puterii președintelui.

Conservatorii erau ostili reformelor inițiate de Cuza, și totuși primul guvern a fost conservator, în frunte cu Barbu Catargiu(1862). Acesta refuza realizarea reformei agrare și prin discursul rostit în Adunare și-a exprimat opoziția înverșunată, chiar cu prețul vieții. În aceeași zi el a fost asasinat, cazul fiind până astăzi considerat un mister.

Cel mai important guvern a fost cel liberal moderat, condus de Mihail Kogălniceanu(1863-1865), în timpul căruia s-au realizat marile reforme: legea secularizării averilor mânăstirești(1863), reforma agrară(1864), legea instrucției publice(1864): învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu. Se înființează universitățile din Iași(1860) și București(1864) și se adoptă Codul civil și Codul penal(1865).

O preocupare a domnitorului Al.I. Cuza au fost românii din afara hotarelor; unirea celor două Principate fiind numai prima fază a unui proces mai larg, la capătul căruia stătea unirea tuturor românilor. Chiar din 1859, acesta avea intenția de a se folosi de războiul ce izbucnise între Austria de o parte, Italia și Franța de cealaltă, sprea a ajuta pe românii din Ardeal. În acest scop, domnitorul încheie o convenție secretă cu revoluționarul maghiar Klapka, care ar fi fost aplicată în cazul când insurecția habsburgică ar fi avut loc.

Pentru aromâni Al.I. Cuza a înființat o școală în București, la Mânăstirea Sfinții Apostoli; primii elevi sunt aduși din Pind de călugărul aromân Averchie.

Tot în București se tipăresc în același timp o serie de lucrări destinate aromânilor: două gramatici și un abecedar. Dimitrie Bolintineanu, aromân de origine, este trimis de domnitor într-o documentare în Macedonia pentru a afla modul de viață a românilor din zonă și a dezvolta relațiile de colaborare și într-ajutorare frățească.

Anul 1864 a marcat o cotitură în domnia lui Cuza. Datorită faptului că Adunarea a refuzat să adopte legea rurală, domnitorul a procedat la dizolvarea acesteia, definită ca o lovitură de stat. În aceste condiții Cuza supune votului popular o nouă constituție și o nouă lege electorală. Noua constituție era numită ,,Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”, și prevedea puteri foarte mari domnitorului, atât executive cât și legislative.

Domnitorul a reușit, prin negocieri dificile, să obțină recunoașterea schimbării constituționale de către puterile garante, dar și-a îndepărtat de lângă el aproape pe toți oamenii politici cu care a colaborat anterior.

În aceste condiții, domnitorul a fost silit să abdice, în februarie 1866, de către o alianță alcătuită din conservatori și liberali radicali, acțiune intrată în istorie sub numele de ,,monstruoasa coaliție”. Singura idee comună care a unit aceste forțe a fost înlăturarea lui Cuza.

După abdicarea lui acestuia, puterea a fost preluată de o Locotenență domnească, alcătuită din trei persoane.

Domnia lui Alexanmdru Ioan Cuza a pus bazele statului român modern, deoarece în această perioadă au fost create sau reorganizate o serie de instituții fundamentale:armata națională, universitățile, Arhivele Statului, Curtea de Conturi, CEC-ul. S-a introdus sistemul metric și greutăți, s-a creat moneda națională-leul, s-a adoptat o legislație modernă în multe domenii.

România a deschis agenții diplomatice în străinătate, fapt care a făcut ca suzeranitatea otomană să fie aproape formală.

Mica Unire de la 1859, înfăptuită sub Alexandru Ioan Cuza, constituie preludiul la evenimentul epocal din viața românilor, realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dorință de veacuri a poporului de a avea o Românie Mare.

 

 

       Col(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI,                               

Președinte al Cercului ,,ASTRA” Cugir

Vicepreşedinte, Filiala judeţului Alba a ANCE- ,,Regina Maria”

Vicepreşedinte, Filiala Judeţeană,,Gemina”Alba, a ANCMRR ,,Al.I. Cuza”

 

 

Lasati un comentariu