Din istoria justiţiei maghiare. Avocatul Gojdu născut la Oradea a înlocuit limba latină cu cea maghiară în 1827 la Budapesta

• publicat la: 27 January 2018
Din istoria justiţiei maghiare. Avocatul Gojdu născut la Oradea a înlocuit limba latină cu cea maghiară în 1827 la Budapesta

Ştiţi cine a dat semnalul reformării justiţiei maghiare ? Nimeni altul decât românul Emanuil Gojdu în anul 1827. Emanuil Gojdu a fost primul jurist care în 1827 a înlocuit limba latină cu cea maghiară în intentarea acţiunilor judecătoreşti din Pesta şi Buda, asigurîndu-şi prin aceasta un loc aparte în istoria justiţiei din ţara vecină.

Potrivit doamnei Mária Berényi de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, Emanuil Gojdu şi-a deschis un birou propriu de avocat şi notar cambial în Budapesta după terminarea stagiului avocaţial în biroul lui Vitkovics. La scurt timp devine o autoritate juridică recunoscută, unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi avocaţi din capitala Ungariei. Rechizitoriile, ca şi pledoariile sale, erau publicate şi propuse ca model studenţilor de la universităţile din Pesta şi Pojon. A fost apreciat şi comentat îndeosebi rechizitoriul contra asasinatului lui Petru Mocioni.

Emanuil s-a născut la Oradea la data de 9/21 februarie 1802 în familia lui Atanasie şi Ana Popovici. A fost botezat cu numele de Manuilă, la 12 februarie  1802. A fost înregistrat în matricola botezaţilor la poziţia cu numărul 12.

Mama lui Emanuil Gojdu, Ana, provine din familia de origine Poinar, ramura de Craidorolţ. Ea a decedat la 22 iulie/3 august 1816, fiind înmormântată la Oradea, alături de soţul său.

Celor doi părinţi ai lui Emanuil Gojdu, Fundaţia Gojdu le va ridica o cruce din marmură, în cimitirul Rulikovski din Oradea, unde sunt înmormântaţi.

Emanuil Gojdu a fost căsătorit cu Anastasia Pometa (d. 2 ianuarie 1863), de origine macedoromână. Căsătoria a avut loc la data de 12 iulie (stil nou) 1832. După moartea Anastasiei, Gojdu se va căsători a doua oară, la 8 ianuarie 1864, cu Melania Dumcea (d. 1911), tot de origine macedoromână. Nu a avut copii din nici una dintre căsătorii.

Marele mecena Emanuil Gojdu a lăsat, in 1870, întreaga sa avere studentilor români, bursieri la Universităţile din Imperiul Austro-Ungar. Neavând copii, imensa avere (evaluata în prezent de specialisti la câteva sute  de milioane de dolari) a fost lăsată cu limbă de moarte “natiunii române din Transilvania şi Ungaria”.

Locul de întâlnire a intelectualilor si studentilor români era casa  lui Atanasiu Grabovschi, unde se infiripa un salon cultural frecventat de Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Andrei Micioni, Petru Maler, Stefan Neagoe, Constantin Lecca, Zaharia Carcalechi s.a.

La vremea aceea, desi foarte tânăr, Gojdu se afirma deja ca unul dintre cei mai buni avocati din Pesta. După incheierea stagiului isi deschisese propriul birou de avocat si notar cambial. Devine o autoritate juridică respectată si cautată în Ungaria. Rechizitoriile, ca si pledoariile sale, erau publicate si propuse ca model studentilor in drept de la Pesta si Bratislava. In 1866, Iosiv Vulcan nota in revista Familia: “Gojdu era cunoscutu de toti ca o auctoritate avocationala si mai alesu in causele criminale deveni operatoriulu celu mai vestitu…, încât profesorii de la universitate de multe ori lu-aminteau ca pre modelu, ear pledariule sale se publicau nu numai in foile din Imperiul habsburgic, ci si in cele esterne”.

Imbrătisând treptat cariera politică, Emanuil Gojdu a fost semnatar al Programului Politic de la Pesta al Revolutiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite a limbii române în şcoli. Pe parcursul întregii sale cariere politice a fost un sustinator fervent al drepturilor comunitatii române din Transilvania si Ungaria.

Este relevant faptul că, in perioada in care a detinut functia de Comite Suprem de Lugoj – reprezentant al administratiei centrale ungare – a alocat fonduri importante pentru construirea unui liceu românesc. De asemenea, in calitate de deputat de Tinca – Bihor a sustinut in Parlamentul de la Budapesta recunoasterea drepturilor comunităţii românesti, in special cu privire la invatamantul în limba maternă.

In testamentul său, redactat in anul 1869, Emanuil Gojdu a “lăsat mostenire averea sa natiunii române din Transilvania si Ungaria”, urmând a fi administrată în cadrul unei fundatii.

Fundatia a functionat efectiv între 1870 si 1917, acordând burse de studiu pentru tinerii români.

Toate ajutoarele bănesti si bursele Gojdu au vizat specializarea in importante domenii stiintifice: drept (42,39%), medicina (27,30%), studii tehnice (18,30%), litere si filozofie (8,16%), comert (1,65%), scolind astfel o mare parte din intelectualitatea românească.

Bursierii Gojdu beneficiau de studii in prestigioase universitati europene: Berlin, Graz, Heidelberg, Innsbruck, Munchen, Budapesta, Lausanne, Lemberg, Paris, Tubingen, Schemnitz, Cernauti, Cluj.

Mari personalităţi române au beneficiat de burse acordate din banii Fundatiei si unii chiar de cazare in imobilele Fundatiei pe parcursul studiilor.

Printre acestia pot fi mentionati Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia, Victor Babeş. Veniturile Fundatiei au sporit considerabil gratie abilităţii cu care patrimoniul sau a fost gestionat, Fundatia devenind, in preajma primului război mondial, cea mai importantă fundatie privata din Imperiul Austro-Ungar.

Numai partea imobiliara a activelor Fundatiei este reprezentată de un complex de opt corpuri de clădire, situate in centrul Budapestei (intre strazile Dob, Kiraly si Hallo), evaluate in prezent la peste 12 milioane USD.

După 1918, sediul Fundatiei s-a mutat la Sibiu, însă majoritatea bunurilor acesteia au rămas pe teritoriul Ungariei.

In ciuda faptului că articolul 247 din Tratatul de Pace de la Trianon prevedea obligatia statului ungar de a “restitui bunurile fundatiilor proprietarilor acestora” si in pofida angajamentelor Ungariei de a reglementa situatia Fundatiei Gojdu, asumate prin Acordul provizoriu româno-ungar din 1924, Acordul româno-ungar semnat la Paris la 28 aprilie 1930 si Acordul privind reglementarea definitiva a afacerilor Fundatiei Gojdu, semnat la 27 octombrie 1937 – prin care statul ungar se obliga să remită bunurile Fundatiei Gojdu in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Acordului – bunurile Fundatiei (reinfiintata in 1996 la Sibiu) nu au fost restituite nici până în prezent.

“Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce o am faţă de natiunea mea, neincetat mă face să stărui in faptă pentru ca si după moarte să pot erumpe de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea in sânul natiunii mele” Emanuil Gojdu, in 1862, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

 

comentarii

de Victor la 28 January 2018 - 09:23

Cinste lui. O adevarata personalitate. In semn de multumire Ungaria trebuia sa tina cont de testamentul sau!

de unio la 29 January 2018 - 12:20

@ victor
Ti-ai gasit! Ungaria si respectul fata de romani sau fata de tratate! D-apoi fata de un testament!

Lasati un comentariu