Acţiuni militare între PRUT şi NISTRU în apărarea UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA (IANUARIE-APRILIE 1918)

• publicat la: 21 March 2018
Acţiuni militare între PRUT şi NISTRU în apărarea UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA (IANUARIE-APRILIE 1918)

Se apropie cu paşi repezi data la care vom aniversa Centenarul Unirii cu Basarabia, 27 martie 1918.  Distinsul nostru colaborator de la Cluj-Napoca,  Prof. dr. Vasile Şt. TUTULA a trimis pe adresa redacţiei Buletin de Carei un material deosebit despre evenimentele de acum  100 de ani.

ACŢIUNILE MILITARE DESFĂŞURATE DE TRUPELE

DIVIZIILOR 11 ŞI 13 INFANTERIE, 1 ŞI 2 CAVALERIE ŞI A FLOTEI DE DUNĂRE ÎN SPAŢIUL DINTRE PRUT ŞI NISTRU ÎN APĂRAREA UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA (IANUARIE-APRILIE 1918)

 

 În acest studiu vom prezenta pe scurt acţiunile militare desfăşurate pentru apărarea Unirii Basarabiei cu România. Trupele române au intrat în acest teritoriu dintotdeauna românesc la cererea reprezentanţilor Sfatului Ţării aleşi în mod democratic, reprezentând toate naţionalităţile, compoziţia demografică a populaţiei care într-o majoritate dominantă era românească.

 

  • Acţiunile Diviziei 13 Infanterie şi Flotei de Dunăre

Divizia 13 Infanterie în cooperare cu Flota de Dunăre, după ce s-a concentrat în raionul Folteşti Oancea, Măstăcani, Boşcani a început la 7 ianuarie 1918 trecerea Prutului în două sectoare: Folteşti-Vadul lui Isac şi Oancea-Cahul. Din ordinul de operaţiuni nr. 7253/17.01.1918, emis de către Marele Cartier General, „Divizia 13 Infanterie întărită cu Regimentul 5 Călăraşi, va trece în Basarabia pentru a se concentra în zona: Bolgrad-Kazajaclia, Colonia Pandaclia, Cartierul diviziei (P.C.) la Bolgrad. Concentrarea se va face prin marşuri pe jos. Mişcarea va începe în dimineaţa de 18 ianuarie curent (1918). Misiunea diviziei: a) să asigure ordinea pe calea ferată şi regulata funcţionare a trenurilor; b) să asigure regulata funcţionare a organelor și unităţilor noastre de exploatare care operează în zona Diviziei; c) să se pună populaţia, avutul ei şi al ţinutului la adă­post de jafuri și distrugeri”.[1]

După ce divizia a trecut succesiv Prutul, Detaşamentul Colonelul Dragu „va fi împins să ocupe Ismailul. Ocuparea acestui oraş se va face, dacă va fi necesar cu concursul trupelor din Deltă, şi a flotei de Dunăre. Dacă alte mijloace lipsesc, legătura şi coordonarea acţiunii se va face prin telegrafia fără fir a Amatei 6 sau chiar prin Marele Cartier General[2], reţinem din acelaşi ordin de operaţii.

La 13 ianuarie 1918, situaţia trupelor Diviziei 13 Infanterie era următoarea: Detaşamentul Colonel Dragu, compus din Batalioanele 2 şi 3 Infanterie din Regimentul 47 Infanterie, Escadroanele 2 şi 4 din Regimentul 5 Călăraşi şi o baterie de artilerie au ajuns şi pus stă­pânire pe Bolgrad; un escadron de călăraşi a ocupat localitatea Slobozia; Batalionul 3 Infanterie/Regimentul 48 Infanterie întărit cu 2 plutoane/Escadronul 3/Regimentul 5 Călăraşi, 1 secţie de mitraliere, 1 baterie de artilerie au ocupat localităţile Cahul, Găvăneasa, Greceni şi Vulcăneşti[3]. La Prut în sectorul Oancea-Cahul a fost men­ţinut un detaşament pentru apărarea trecerii. Aşa cum rezultă din cele prezentate în prima etapă au fost trecute doar forţe din Brigada 26 Infanterie. Ciocniri cu trupele ruse şi bande înarmate au avut loc numai în localitatea Vulcăneşti, unde au fost omorâţi 1 ofiţer (cpt.Vasilescu), 1 subofiţer(plutonierul Motoi Vasile) şi 6 soldaţi care au fost aduşi şi înmormântaţi în cimitirul de la Oancea. În urma ciocnirilor au pierdut 2 chesoane de muniţii, un furgon şi 29 de cai, dintre care 14 au fost găsiţi[4].

Ulterior, Divizia 13 Infanterie în cooperare cu Flota de Du­năre au acţionat pentru eliberarea localităţilor Ismail, Chilia, Vâlcov, Tatarbunar, Sărata şi altor zeci de comune şi sate pentru întro­narea ordinei şi a liniştii publice, dezarmarea unor bande fidele re­voluţiei ruse, capturarea armamentului şi muniţiilor existente la po­pulaţie. Specific acţiunilor desfăşurate de divizie este organizarea pe detaşamente constituite din subunităţi de infanterie, întărite cu cavalerie, 1-2 baterii de artilerie, 1-2 secţii de mitraliere. Astfel pentru eliberarea localităţilor mai sus menţionate, s-a menţinut „Detaşamentul colonel Dragu” şi s-au mai constituit Detaşamentele „Maior Gealep”, „Maior Chirilov”, „Maior Mateescu”, „Colonel Rotaru”, „Detaşamentul Prut”, cu scopul apărării lucrărilor de trecere, „De­taşamentul Bolgrad”[5] etc. Aceste detaşamente au avut o compunere va­riabilă în raport de misiunile primite; unele dintre ele au acţionat în totalitate pe aproape toată durata operaţiunilor: exemplu „Detaşamentul colonel Dragu” şi „Detaşamentul colonel Rotaru”.

După concentrarea diviziei în raionul Bolgrad, forţele acesteia se vor îndrepta spre dreapta fâşiei de acţiune pentru eliberarea în cooperare cu Flota de operaţii a Ismailului, Chiliei, Vâlcovului şi Cetăţii Albe. Celelalte forţe ale diviziei au avut ca obiectiv menţinerea sub control a căii ferate Reni-Bender, cooperând în acest scop cu forţele Diviziei 2 Cavalerie.

Flota de operaţii îşi va concentra la sfârşitul lunii ianua­rie, principalele forţe în satul Periprava, pe malul sudic al braţu­lui Chilia. A fost organizat un cap de pod la Chilia Veche, cele două divizii de monitoare româneşti au luat poziţie astfel: Divizia I („Lahovary”, „Kogălniceanu”, cu 4 vedete) pe canalul Tătaru, iar Divizia a III-a („Brătianu”, „Catargiu”, cu 4 vedete) pe canalul Babiş.Delta Du­nării a fost acoperită cu avanposturi ale batalionului de debarcare al marinei şi de detaşamentul de pontonieri. S-au instalat 2 posturide telegrafie fără fir în satul Lascăr Catargi şi-n faţa Ismailului[6].

Flota rusă s-a retras treptat din Deltă şi de la gurile Du­nării până la sfârşitul lunii ianuarie, făcând dese încercări asupra marinarilor români de a trece de partea revoluţiei ruse, dar fără succes. Comandorul Scodrea a reuşit împreună cu comandanţii să menţină o bună ordine şi disciplină, capacitate operativă pe toate vasele din subordine. Cu ruşii în retragere au avut loc şi ciocniri. În braţul Babina un remorcher rus a abordat şi spart canoniera„Grivi­ţa”, care a reuşit să fugă din Odessa. Vasul român a trebuit să eşueze pe mal[7].

Eliberarea Ismailului la 3 februarie de către forţele„Detaşa­mentului colonel Dragu” şi ale flotei, la care au participat 3 canoniere de tip„Oltul”, monitoarele: „Brătianu”, „Catargi”, „Lahovary” şi o vedetăîn poziţie de tragere asupra vaselor ruseşti de război din portul Ismail, în cooperare cu forţele „Detaşamentului colonel Dragu”. Lupte deosebite din partea flotei române nu s-au dat, deoarece flota rusă a părăsit portul la orele 16,30, în după-amiaza aceleiaşi zile, retrăgându-se spre Vâlcov. În aceeaşi zi infanteriştii şi cavaleriş­tii din„Detaşamentul Colonel Dragu” au pătruns în oraş, unde au în­frânt cu uşurinţă„rezistenţa ce încercau să opună bolşevicii. S-au capturat, în Ismail mari depozite de armament[8].

Pentru ocuparea oraşului Chilia s-a acţionat cu 2 companii şi o secţie de mitraliere din detaşamentele de debarcare din Flota de operaţii. De la„Ismail a fost trimis pe apă un batalion de marină”, iar de pe uscat au înaintat„Detaşamentele Colonel Dragu şi Colonel Rotaru”[9], compuse din 3 batalioane de infanterie, patru baterii deartilerie şi cavalerie. „Divizia I-a, de monitoare române ancoreazăla 7 februarie în faţa Chiliei”, din care a debarcat un detaşament demarinari, care au ocupat oraşul fără nici un fel de rezistenţă[10].După 433 de ani, de când Ştefan cel Mare pierduse Chilia care era o adevă­rată cheie tactică şi strategică a ţării Moldovei la Dunăre revenea în mâna bravilor infanterişti, cavalerişti şi marinari români.

Operaţiunile militare au continuat spre Vâlcov, şi se anunţau cu mult mai grele. Oraşul situat pe o poziţie mai dominantă, în­conjurat de canale, cu satele Gălileşti,Chibărţeni şi Jăboreni erau ocupate de grupări numeroase de soldaţi şi marinari, bolşevici înar­maţi cu tunuri şi mitraliere. Inamicul mai deţinea şi staţii de te­legrafie fără fir.

Operaţiunea de ocupare a Vâlcovului s-a realizat printr-un atac combinat de pe apă şi uscat. De pe uscat a acţionat„Detaşamentul Colonel Dragu”, compus din 3 batalioane de infanterie, un escadron decavalerie şi 21/2baterii de artilerie, care au acţionat pe la nordde Vâlcov, învăluind oraşul[11]. Un detaşament mixt a fost adus la Periprava, constituind împreună cu trupele de marină, un corp de de­barcare în apropierea Vâlcovului. Divizia I-a monitoare a luat pozi­ţie la 500m nord de gura canalului Cernovca, iar Divizia a II-a monitoare la 500m sud de Sulimanca[12]. Oraşul a fost complet încercuit. S-au dus lupte de o parte şi de alta de la 9 februarie până la 14 februarie când la dispoziţia flotei au fost puse 2 avioane de luptă şi reglaj[13], astfel că oraşul a fost nevoit să se predea la 15 februa­rie, când o delegaţieformată din trei cetăţeni lipoveni s-au prezentat la comandantul flotei române anunţând predarea. S-au capturat vreo 10 şlepuri, o mare cantitate de materiale şi muniţii[14].

Pentru a întrona ordinea şi liniştea în Basarabia de sud, trupele Diviziei 13 Infanterie îşi vor concentra forţele şi mijloa­cele pentru eliberarea Cetăţii Albe. În acest scop, Divizia 13 Infan­terie a fost întărită cu Brigada 4 Roşiori, Regimentul 3 Vânători şiFlota de operaţii[15]. Comandant al tuturor acestor forţe grupate subdenumirea de „Detaşamentul Akerman”, a fost numit „generalul Popescu Ion, comandantul Diviziei 13 infanterie, care păstrează şi comandatrupelor rămase în actuala zonă a Diviziei 13[16]. Trupele au fost constituite pe 3 coloane de înaintare.La flancul stâng, Regimentul 3 Vânători întărit cu o baterie de artilerie şi 2 plutoane de cavalerie[17], la flancul drept Flota de operaţii şi o parte din Regimen­tul 47 Infanterie, iar la centru Brigada 25 Infanterie şi Brigada 4 Roşiori[18]. Brigada 4 Roşiori a fost întărită cu artileria sa călăreaţă şi o companie de ciclişti de la Divizia 2 Cavalerie. În subordinea Brigăzii 25 infanterie a intrat ca întărire un divizion din Regimentul 5 Călăraşi[19].De asemenea, în sprijinul Diviziei 13 Infanterie„Divizia 2 Cavalerie va concentra Regimentul 11 Roşiori ca detaşa­ment pe jos, pentru a supraveghea trecerile de peste Nistru din zonaChişcani-Slobozia, în strânsă legătură cu detaşamentul Bender[20], iar „Divizia 11 Infanterie va lua măsuri întinse de supraveghere la Bender şi va da acestui detaşament o atitudine agresivă (se va răspândizvonul că vom ataca Tiraspolul în ziua de 16 februarie)[21].

Cele 3 coloane s-au pus în mişcare la 4 martie. Timp de 4zile au străbătut prin marş 60 km[22], dezarmând populaţia care deţi­nea arme şi luptând cu bande înarmate sau cu trupe mai mult sau mai puţin organizate. „La 8 Martie, trupele Regimentului 50Infanterie şi un escadron de cavalerie au pătruns în Cetatea Albă, iar la 12 Martie 1918, Comandantul diviziei (13 infanterie, generalul Popescu Ion s.n) trecea în revistă trupele în centrul oraşului[23].

În concluzie, putem conchide că în acţiunea de ocupare a ora­şului Cetatea Albă forţele şi mijloacele proprii ale Diviziei 13 In­fanterie, precum şi cele primite ca întărire au fost judicios folosi­te. S-a realizat o bună cooperare cu Flota de operaţii şi forţele Di­viziei 2 Cavalerie, vecinul din stânga.

Divizia 13 Infanterie fiind ultima din cele patru divizii din Basarabia care a atins aliniamentul Nistrului, la confluenţa cu Marea Neagră, realiza eliberarea deplină a Basarabiei. Ordinea şi li­niştea au revenit la normal între Prut şi Nistru. Erau create condi­ţiile pentru unirea Basarabiei cu ţara mamă – România, iar cele două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă pentru care sângerase cu trupul[24] Şte­fan cel Mare, reveneau în hotarele sale de drept ale Moldovei şi ale României.

  • Acţiunile Diviziei 2 Cavalerie în Basarabia (ianuarie-martie 1918)

Divizia 2 Cavalerie, compusă din Brigăzile 4 şi 5 Roşiori, alte unităţi şi formaţiuni, după ce a trecut succesiv Prutul în sec­torul Tochila, Sărata a acţionat în lungul comunicaţiilor şi a căii ferate Romanovca-Tiraspol. Divizia a acţionat ca mare unitate de legătură între Diviziile 13 şi 11 Infanterie cu care şi-a coordonatacţiunile pentru întronarea ordinii şi a liniştei publice la Tarachia-Romanovca, Sculeni, Tatarbunar, Bender, Tiraspol şi Cetatea Albă şi în alte localităţi din fâşia de responsabilitate.

Această mare unitate de cavalerie a acţionat într-o zonă mai puţin favorabilă retragerii coloanelor ruse, comunicaţiile fiind orientate cu precădere de la nord la sud şi mai puţine de la vest spre est şi invers.

Forţele şi mijloacele diviziei au fost orientate şi folosi­te cu precădere spre flancul drept în folosul Diviziei 13 Infanterie, în special în acţiunile de luptă de la Cetatea Albă unde a participatcu Brigada 4 Roşiori[25]. Regimentul 2 Roşiori începând cu data de 07.02.1918 se va subordona Diviziei 11 Infanterie[26].

Unităţile diviziei au îndeplinit misiuni de evacuare a coloanelor ruse peste Nistru, pe la Sculeni şi Vadul lui Isac, de strân­gere a armamentului şi muniţiilor de la populaţie, diferite bande înarmate. Spre exemplu, Regimentul 6 Roşiori până la 24.01.1918 va strânge de la populaţie, din diferite localităţi: 183 arme, 123 baionete, 1 mitralieră rusească, 6 săbii, 575 cartuşe, 8 grenade[27].

Pentru îndeplinirea operaţiunilor de strângere a armamentu­lui, prevenirea furturilor, jafurilor din depozite, apărarea avutu­lui populaţiei, Divizia 2 Cavalerie va fi întărită la 20.01.1918cu 4 companii de jandarmi rurali: companiile 4,5,7 şi 8[28] care au avut un rol însemnat la instaurarea ordinei publice în localităţile Ghinţeşti, Golban, Taraclia, Căuşani, Ciadar Lunga, Tiraspol ş.a.

Pentru realizarea unui control cât mai riguros şi ferm por­nind de la faptul că începând cu primul ordin de operaţii dat la cele 4 unităţi de către Corpul 6 Armată, s-a atras atenţia să nu rămână coloane ruse înapoia trupelor române, s-a emis un nou ordin cu nr. 384/12 februarie 1918, prin care se ordona controlul unor puncte che­ie, mai aglomerate, considerate şi ca locuri cu multe intersecţii, să se instituie după eliberarea lor serviciul de garnizoană şi patrula­re, să fie numiţi comandanţi de garnizoane la: Bolgrad, Ismail, Chi­lia, Vâlcov, Sulina, Bender, Chişcani, Chişinău, Dubăsari, Bălţi şi Popăuţi[29], dar şi-n alte localităţi ulterior.

Unităţile diviziei au dat concursul comisiilor împuternicite pentru „exploatarea resurselor din Basarabia”, în baza Instrucţiunilor relative nr. 73460/3 februarie 1918[30], puse de comun acord cu Coman­damentul Rus prin adresa nr. 02962/06.02.1918. S-au stabilit în total 8 comisiuni. Divizia a sprijinit „Comisiunea a III-a, Zona Nemţeni-Flămânda,Comrat-Spinoasa, cu reşedinţa la Huşi pe Prut”[31] şi „Comisiunea a IV-a, zona Flămânda-Comrat-Spinoasa-Reni, cu reşedinţa la Grăniceri (România)”[32].

De asemenea, aşa cum rezultă din mai multe situaţii întocmi­te de divizie, rapoarte expediate de comandamentele de brigăzi şi re­gimente, unele rapoarte personale ale ofiţerilor împuterniciţi, ofi­ţerii şi-au dat concursul la reluarea activităţii şcolare şi de în­văţământ, de organizare a învăţământului în limba română, făcându-se apel în ţară pentru abecedare.

Sunt semnificative în acest sens cele 45 de rapoarte ale ofiţerilor existente în fondul documentare al Biroului Operaţii al diviziei[33], unde sunt prezentate rapoarte foarte concrete pe localităţi şi şcoli.

Unităţile diviziei au dat concursul populaţiei din zona în care au acţionat pentru refacerea şi repararea inventarului agricol grav afectat de război, pregătirea lucrărilor agricole de primăvară, aşa cum rezultă din mai multe dispoziţii date de comandantul diviziei şeful de stat major al diviziei, lt.colonelul Rădescu, comandanţii celor două brigăzi: colonelul Rusescu (Bg.4 Ro.) şi generalii Constantinescu şi Marcel Olteanu (Bg.5 Ro.), comandanţii celorlalte unităţi[34].

Semnificativ în fâşia de acţiune a acestei mari unităţi este că nu au avut loc acţiuni de luptă de mare anvergură. Ele s-au rezu­mat doar la ciocniri cu bande izolate înarmate, ori cu coloane ruse anarhice în retragere, rămase fără comandanţi, care au fost schimbaţi deaşa-zisele „comitete de soldaţi”.

 

  • Acţiunile Diviziei 11 Infanterie în Basarabia în apărarea Unirii acesteia cu România (ianuarie-martie 1918)

În baza ordinului de operaţie nr.5713/6 ianuarie 1918,„Divi­zia 11 Infanterie întărită cu Regimentul 2 Roşiori va trece în Basa­rabia pentru a se concentra cu grosul (forţelor sale s.n), în zona Chişinău-Cărbuna”[35].

Misiunea diviziei – se sublinia în ordinul de operaţii -este de a asigura transportul trenurilor de aprovizionare pe linia Bender-Socola şi formarea depozitelor necesare armatelor române în lungul drumurilor de etape în zona arătată pe harta alăturată. În acest scop, divizia va trebui:

a) să asigure ordinea la Chişinău şi Bender pentru buna funcţionare a căilor ferate să nu fie împiedicată de răufăcători; şi

b)să se pună populaţia, avutul ei şi al ţinutului în siguranţă,la adăpost de jafuri şi distrugeri[36].

Concentrarea diviziei în zona mai sus arătată s-a realizat printr-o deplasare combinată:„Brigada 21 infanterie şi Divizionul 3/Regimentul 21 Artilerie cu trenul, iar celelalte trupe şi serviciile diviziei pe jos[37].

Brigada 21 Infanterie întărită ou Divizionul 3/Regimentul 21 Artilerie s-a deplasat pe calea ferată de la Ungheni la Corneşti, unde a debarcat la 9 ianuarie 1918, deplasându-se apoi pe jos timp de 3 zile, dispunându-se în raioanele Călăraşi-Tuzora-Sadova(10.01.1918), Vorniceni-Străjeni-Roşcani-Cărlugeni(11.01.1918), iar la 12.01.1918 ajung în jurul Chişinăului cu forţele principale, în raionul Truşeni-Gidegis-Sirec-Cozusna-Ruseşti; Zimbreni-Salca-ValeaVadului-Făureşti-Cricov[38].

Brigada 22 Infanterie după ce la 7 ianuarie 1918, s-a concen­trat în raionul Muşatu, Rănceni, Vetrişoara, Bumbăta, Bâlteanu, la vest de Prut (la circa 20 km sud-est de Huşi), a trecut Prutul în sectorul Pogăneşti (România) – Pogăneşti (Basarabia), nume similare de sate pe cele 2 maluri ale Prutului, s-a deplasat pe itinerariul Po­găneşti, Cărpineni-Negru, Lăpuşna, Pojoreni, Ruseştii Noi, Fundu Galbina, Dănceni, Prisaca, după 4 halte de odihnă pe timpul nopţii a intrat în raionul diviziei. Lungimea itinerariului de deplasare pe jos, circa 60 km.

În perioada 15.01-26.01.1918, Divizia 11 Infanterie şi-a dispus majoritatea forţelor în jurul Chişinăului subunităţi de va­loare pluton până la batalion din Regimentul de Marş, au asigurat paza gărilor de pe calea ferată Ungheni-Bender (5 plutoane şi 2 ba­talioane[39]; 3 batalioane de infanterie şi 3 baterii de artilerie au fost trimise pentru menţinerea ordinii la Bender[40], iar la Orhei (circa 25 km nord de Chişinău) au trimise 1 Escadron/Regimentul 2 Ro­şiori, 1 secţie de mitraliere şi o companie de infanterie din Bata­lionul 3/Regimentul 42/66 Infanterie[41]. De asemenea, au fost trimi­se 3 escadroane din Regimentele 7 şi 8 Roşiori, Batalionul 2 Infan­terie/Regimentul 41/66 Infanterie, Batalionul 3 Infanterie/Regimen­tul 43/59 Infanterie întărită cu Bateria 3/Regimentul 21 Artilerie pentru paza comunicaţiei şi a căii ferate Chişinău-Bender[42].

Începând cu 27 ianuarie 1918, specific Diviziei 11 infanterieeste organizarea şi desfăşurarea acţiunilor pe detaşamente cu forţe şi mijloace de valoare variabilă, funcţie de misiunea primită, situa­ţia inamicului şi posibilităţile de dotare, astfel au fost constituite 5 detaşamente[43]:„Detaşamentul Chişinău”; „Detaşamentul Bender”,„Detaşamentul pentru operaţia împotriva Tiraspolului”; „Detaşamentul Dubăsari” şi „Detaşamentul Orhei”. Compunerea concretă a acestora se prezintă în Anexă. Au avut loc ulterior până la 10.02.1918 modi­ficări în compunerea acestora, cu excepţia unor subunităţi (B.1 I/R.57/58 I, una baterie de artilerie/R.21 Art. şi 1 obuzier de 121 mm) care s-au deplasat de la Chişcani, la sud Tiraspol, pe malul drept al Nistrului şi 2 batalioane de infanterie/Regimentul 3 Vânători,una baterie/Regimentul 21 Artilerie, 1/2 baterie 51 mm, 2 plutoane/Regimentul 2 Roşiori, care vor participa la constituirea„Detaşamentului Akerman”[44].

Divizia 11 Infanterie, comandată de generalulBroşteanu Ernest a desfăşurat acţiuni de luptă pentru ocuparea Benderului, unde au avut loc lupte în perioada 21-27 ianuarie 1918, cu intensitate maximă în zilele de 24-25 ianuarie, soldate cu morţi, răniţi şi dispăruţi. În total am pierdut 1 ofiţer, 32 trupă şi au fost grav răniţi 2 ofi­ţeri şi 63 trupă, iar 64 de militari au fost daţi dispăruţi[45]. În aceste lupte divizia a fost întărită cu Brigada 4 Roşiori, care va fi în subordine până la 28.01, ora 17,30.

Divizia 11 Infanterie a îndeplinit misiuni deosebit de complexe în asigurarea evacuării în siguranţă şi ordine a coloanelor prin cele 2 puncte: Bender şi Dubăsari, pe unde s-a retras grosul coloane­lor ruse. Spre exemplu, numai în perioada 08.02-02.03.1918, prin cele 2 puncte au fost evacuaţi 685 ofiţeri, 12.478 trupă, 612 cai, 503 trăsuri[46].

La data de 02.03.1918, forţele repartizate la „Detaşamentul Akerman”a revenit în componenţa diviziei[47].

La data de 28.03.1918, divizia primeşte ordinul nr. 2120[48] pentru transportul trupelor şi serviciilor sale în ţară. Divizia 11Infanterie va fi demobilizată, conform prevederilor armistiţiului de la Focşani, alături de Diviziile 12, 13, 14 şi 15 Infanterie. În or­dinul de transport spre ţară se mai prevedea: „Cu începere de la 23.03.1918, Cartierul diviziei va funcţiona la Podu Iloaiei”[49]. Divizia va fi demobilizată parţial şi se va disloca astfel: Comandamentul diviziei la Podul Iloaiei, Brigada 22 Infanterie la Tg. Frumos, Brigada 21 Infanterie la Poeni, Regimentele 42 şi 66 Infanterie la Dobrovăţ, Regimentul 59 Infanterie la Dumitreşti-Gălăţei, Regimentul 43 Infan­terie la 3-4 km nord Poeni, Brigada 11 Artilerie (cu R. 21 Art. şi B. 26/1 ob) la Prisecani[50].

Deplasarea în ţară se va face succesiv pe calea ferata con­form graficului întocmit de şeful de stat major al diviziei lt. colonelul Rădulescu Lazăr şi aprobat de comandantul diviziei[51]. Divizia 11 Infanterie va ii înlocuită succesiv de forţele Diviziei 9 Infanterie[52]. Redislocată în noul raion comandanţii vor lua măsuri pentru pregătirea cadrelor prin constituirea acestora în subunităţi de mi­traliere şiinfanterie cadre, astfel că la remobilizarea din octom­brie 1918 ea îşi va aduce contribuţia la consolidarea unirii.

  • Acţiunile Diviziei 1 Cavalerie în Basarabia (ianuarie-martie 1918)

Divizia 1 Cavalerie a început operaţia de trecere peste Prut a trupelor sale în Basarabia la 20 ianuarie 1913, în mod succe­siv. Trecerea Prutului s-a realizat în zona Ripiceni, Ştefăneşti şi Bisericani, fără a întâmpina rezistenţă pe malul opus, în primele zi­le. Marşul s-a desfăşurat pe trei coloane spre oraşul Bălţi. S-a cons­tituit în acest scop detaşamente înaintate care au avut misiunea de a ajunge în cel mai scurt timp posibil pentru a ocupa depozitele de materiale ale armatei române, dispuse lângă gara de la Bălţi.

La 23 ianuarie oraşul Bălţi a fost ocupat cu preţul a 6 morţi, 26 de răniţi şi 6 dispăruţi[53]. Pentru buna reuşită a acţiunilor s-au constituit „Detaşamentul Maior Moscu”, „Detaşamentul colonel Mircescu” şi „Detaşamentul Maior Sturza”[54]. Populaţia din această zonă, în marea ei majoritate românească, au făcut o primire deosebit de favorabilă trupelor române. Spre exemplu, populaţia din localităţi­le Morlani, Elisabeta şi Braicov a primit trupele române cu pâineşi sare, aşa cum reiese din Raportul nr. 9 al comandantului Brigăzii 2 Roşiori către comandantul Diviziei 1 Cavalerie[55].

Specific Diviziei 1 Cavalerie a fost faptul că ea a avut confruntări nu numai cu bande bolşevice ruse ori ucrainene, ci şi austro-ungare pe linia de demarcaţie dintre Basarabia şi Bucovina, unde se aflau trupe austro-ungare, care deseori au atacat trupele române aşa cum s-a petrecut la Dânzani unde a fost asasinat locotenentul Mavrocordat şi patru soldaţi din Regimentul 4 Roşiori[56]. După lungi anchete, parlamentări s-a stabilit zona neutră pe limita Mitoc, Edineţ, Jaruga[57]. Asemenea ciocniri au mai avut loc în zona localită­ţilor Ocniţa, Moghilev, Râbniţa, Lipcani, Corbul, Rediul Mare[58].

Comandamentul Diviziei 1 Cavalerie a urmărit îndeaproape scurgerea coloanelor ruse prin punctele de trecere de peste Nistru: Râbniţa, Soroca, Mohibar şi Iampol. Spre exemplu, numai în perioada 04.02-11.02.1918 prin aceste puncte de trecere s-au scurs 24 coloa­ne, care au cuprins 51 ofiţeri, 1940 trupă, 10 funcţionari, 805 cai, 304 trăsuri, din care coloane cu trupe poloneze (4), musulmane(2), restul de 18 coloane au fost cu trupe ruse[59].

Începând cu 3 martie 1918 pentru o mai bună coordonare a ac­ţiunilor comandamentul diviziei a stabilit noi responsabilităţi pe sectoare, astfel: Comandamentul diviziei cu R. 9 Roşiori, Cdm. Bg. 2 Roşiori în „Sectorul Bălţi”; „Sectorul Răşcani” Regimentului 4 Roşiori Sectorul Regimentului 5 Roşiori în raionul Soroca, Vehodcova, Frumu­şica; Sectorul R. 5 Vânători pe Nistru, Pricani, Venodcova şi Secto­rul R. 10 Roşiori în raionul Brânzeni, Cozăreşti, Stadolna, Nistru. Comandamentul diviziei şi Brigăzii 2 Roşiori s-au dispus la Bălţi, iar Comandamentul Brigăzii 3 Roşiori la Soroca[60].

Începând cu 20 martie 1918. Divizia 1 Cavalerie va fi întărită cu noi forţe din Divizia 9 Infanterie[61], şi îşi va extinde sectorul de responsabilitate spre nord şi nord-est, luând în responsabilitate inclusiv Hotinul, ca urmare a retragerii treptate a forţelor austro-ungare şi a pătrunderii în Bucovina de Nord în luna octombrie 1918 a Diviziei 8 infanterie, comandată de generalul Zadik Iacob cu care va coopera intens în apărarea unirii Bucovinei cu ţara mamă, România.

  • Concluzii şi învăţăminte de ordin militar rezultate din operaţiile desfăşurate de către cele patru mari unităţi române în Basarabia în spaţiul dintre Prut şi Nistru

Pentru a se asigura o bună coordonare a acţiunilor s-a luat hotărârea de către Marele Cartier General, comandat de generalul de corp de armată Constantin Prezan, ca cele 4 mari unităţi române să fie puse sub comanda Corpului 6 Armată, iniţial cu punctul de comandă la Iaşi. Sistemul de informări zilni­ce, rapoarte, sinteze se poate aprecia că a funcţionat foarte bine cu Diviziile 11 şi 13 Infanterie şi bine cu Diviziile 1 şi 2 Cavale­rie. S-a folosit sistemul de telegrame „prin Hugues”. Periodic s-au întocmit şi transmis Corpului 6 Armată, sub semnătură, celor patru comandanţi de divizii dări de seamă operative care pot fi comparate ca valoare şi conţinut ca adevărate documente de stat major. S-a în­treprins o foarte bună colaborare cu Biroul 2 Informaţii (contraspio­naj); acestea au urmărit zilnic starea de spirit a populaţiei şi trupei.

Pentru reuşita acţiunilor toate cele patru mari unităţi au cooperat intens cu trupele de jandarmi, de poliţie, cu organele admi­nistraţiei de stat, populaţia din zonă, urmărindu-se ca trupele ro­mâne să aibă o comportare decentă, să câştige o bună impresie şi po­pularitate din partea populaţiei ceea ce a reuşit într-o foarte mare măsură. Au fost elaborate în acest scop„Instrucţiuni cu privire la linia de purtare a trupelor detaşate în Basarabia” aprobate şi sem­nate de generalul Prezan şi şeful Biroului Operaţiilor din M.C.G., locotenent-colonel Ion Antonescu.

Cele 4 divizii au intrat în Basarabia la cererea organelor puterii de stat şi administrative legal alese şi împuternicite depopulaţia acestei provincii româneşti. Scopul intrării a fost şi ace­la al apărării depozitelor armatei române, exploatării resurselor din zonă datorită situaţiei alimentare destul de grele din Moldova, unde şi-au desfăşurat şi activitatea armatele ruse: Armatele 4, 6 şi 9.

Complexitatea misiunilor a crescut după pătrunderea trupelor înadâncimea teritoriului Basarabiei, comandanţii adaptându-se cu uşurinţădin mişcare pentru reluarea activităţii economice şi sociale a învăţământului, armata participând Ia procesul de alfabetizare în limba română a populaţiei româneşti rusificate, după 106 de ani derusofonieşi rusofobie.

După pătrunderea trupelor în adâncime s-a aplicat practica deosebit de pozitivăaconstituirii serviciului de garnizoană în marile oraşe: Chişinău, Bălţi, Bolgrad, Ismail, Cahul, Soroca, Vâlcov, ş.a., a organizării responsabilităţilor pe sectoare.

Pentru soluţionarea unor probleme complexe cum au fost cele referitoare la deplasarea trupelor germane spre Odessa, a celor patru divizii musulmane, delegaţiei Misiunii Militare Franceze, comandamentele celor 4 divizii s-au informat reciproc şi coordonat acţiunile, inclusiv cu Armata germană, comandată de Mackensen.

Paza comunicaţiilor militare şi a căilor ferate a fost rea­lizată în special de subunităţile din regimentele de marş.

Comandanţii au cooperat judicios cu organele administraţiei de stat pentru prevenirea furturilor, au ajutat la instalarea noilor prefecţi aprobaţi de conducerea de stat a României.

 

Prof. dr. Vasile Şt. TUTULA



[1]Fond M.Ap.N., dosar 254, f. 1.

[2]Ibidem.

[3]Ibidem.

[4]Fond M.Ap.N., dosar 258, f. 115-117.

[5]Fond M.Ap.N., dosar 253, f. 13-188.

[6]Constantin Kiriţescu, Războiul pentru reîntregirea României, 1916-1919, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 248.

[7]Ibidem.

[8]Constantin Kiriţescu, Istoria războiului de reîntregire a României, 1916-1919, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 250.

[9] Constantin Kiriţescu, Istoria războiului de reîntregire a României, 1916-1919, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 250

[10]Constantin Kiriţescu, Istoria războiului de reîntregire a României, 1916-1919, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 250.

[11]Ibidem, p. 251-252.

[12]Ibidem, p. 251-252.

[13]Ibidem, p. 251-252.

[14]Ibidem, p. 251-252.

[15]Arhiva M.Ap.N., dosar 254, fila 26 (vezi Ordinul de operaţii nr. 3 al comandantului Corpului 6 Armată, înregistrat cu nr. 427/15.02.1918, ora 15,00, semnat de generalul de divizie Istrate).

[16]Arhiva M.Ap.N., dosar 254, fila 26 (vezi Ordinul de operaţii nr. 3 al comandantului Corpului 6 Armată, înregistrat cu nr. 427/15.02.1918, ora 15,00, semnat de generalul de divizie Istrate).

[17]Ibidem, p. 27.

[18]Ibidem.

[19]Ibidem.

[20]Ibidem, p. 27.

[21]Ibidem.

[22]Ibidem.

[23]C-tin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 253.

[24] La 5 iulie 1462, pe când conducea asediul Chiliei, Ștefan cel Mare a fost rănit de o săgeată la glezna piciorului; de rana aceasta domnul a suferit toată viața.

[25]Arhiva M.Ap.N., dosar 254, f. 26.

[26]Ibidem.

[27]Arhiva M.Ap.N., dosar 117, f. 166.

[28]Arhiva M.Ap.N., dosar 121, f. 1.

[29]Arhiva M.Ap.N., dosar 129, f. 50.

[30]Arhiva M.Ap.N., dosar 128, f. 53.

[31]Arhiva M.Ap.N., dosar 128, f. 53.

[32]Arhiva M.Ap.N., dosar 128, f. 53.

[33]Arhiva M.Ap.N., dosar 104 (în total 173 file) cu referire specială la organizarea învăţământului în limba română (moldavă).

[34]Arhiva M.Ap.N., dosar 149, f. 10-130..

[35]Arhiva M.Ap.N., dosar 128, f. 3, punctul 1.

[36]Arhiva M.Ap.N., dosar 128, f. 3-4.

[37]Ibidem.

[38]Arhiva M.Ap.N., dosar 316, f. 5.

[39]Arhiva M.Ap.N., dosar 316, f. 17.

[40]Ibidem, f. 19.

[41]Ibidem, f. 19.

[42]Ibidem, f. 27.

[43]Ibidem, f. 30-46.

[44]Arhiva M.Ap.N., dosar 316, f. 51.

[45]Arhiva M.Ap.N., dosar 292, f. 25.

[46]Arhiva M.Ap.N., dosar 316, f. 44, 49 şi 58.

[47]Ibidem, f. 45.

[48]Arhiva M.Ap.N., dosar 321, f. 13.

[49]Arhiva M.Ap.N., dosar 321, f. 13-14.

[50]Arhiva M.Ap.N., dosar 320, f. 29.

[51]Arhiva M.Ap.N., dosar 321, f. 13-14.

[52]Ibidem.

[53]Arhiva M.Ap.N., fond D.1 Cv., dosar 1A, vol. 4/1926, f. 342.

[54]Arhiva M.Ap.N., fond D.1 Cv., dosar 84, f. 92.

[55]Ibidem, f. 108.

[56]Arhiva M.Ap.N., dosar 2, f. 2; vezi şi lucrarea în manuscris General maior Oprea Nicolae, lt. colonel Iosig Varga, 1895-1995, 100 de ani de serviciu credincios în slujba patriei, Tg. Mureş, 1995, p. 145.

[57]Ibidem.

[58]Arhiva M.Ap.N., fond D.1 Cv., dosar 84, f. 9, 56, 289.

[59]Ibidem, f. 101.

[60]Arhiva M.Ap.N., dosar F.N./1924, f. 87; vezişi manuscrisul 100 de ani de serviciu credincios, f. 483.

[61]Arhiva M.Ap.N., dosar 82, f. 4-5.

Lasati un comentariu