ÎNCRUSTĂRI ISTORICE

• publicat la: 20 martie 2018
ÎNCRUSTĂRI ISTORICE

Începând de astăzi vă oferim o nouă rubrică în cadrul Buletin de Carei şi anume ÎNCRUSTĂRI ISTORICE. Aniversăm în acest an 100 de ani de la Marea Unire adică de la unirea tuturor  teritoriilor româneşti într-un singur stat. Se impune o mai bună cunoaştere a evenimentelor care au precedat acest important moment precum şi a celor ce au urmat aşa că am apelat la un istoric dar în primul rând la un ostaş care pune interesele naţiei mai presus decât cele personale.  Nu am uitat că editorul acestei rubrici  a fost  ,, copil crescut și școlit pe meleaguri cărăiene,, deci un cunoscător al locurilor. Preţuim şi mulţumim pentru efortul depus, pentru disponibilitatea de a colabora cu Buletin de Carei.

CUVÂNT DE DRUM pentru ÎNCRUSTĂRI ISTORICE

Dorim ca și inimi de piatră să se urnească pentru a aşeza o piatră pe mormântul soldatului care nu a zbierat răsuflate banalităţi asupra patriotismului dar care s-a dus cu însufleţire înaintea glonţului duşman atunci și acolo unde i-a fost ordinul, uneori fără întoarcere. Și mulți au mai fost. Aşteptăm ca gestul de preamărire a eroilor să pornească poate de la întâiul gospodar al urbei – sub ocrotirea plină de duioşenie a femeilor creștine. Și înainte chiar decât piatra de pe mormânt, – vrem cunoașterea adevărului istoric- şi editarea câtorva cărţi din care să înveţe copiii „gândurile celor morți pentru patrie”.  Tiparul şi lumina gazetei Buletin de Carei, fiind monumente cu care sufletul unui ostaș se împacă în nemurire chiar…

E obiceiul ca atunci când porneşti o rublică într-o  gazetă, cum este cazul nostru, să o călăuzeşti cu o explicaţie sau cu un program. Nu vrem să ne exagerăm nici puterile, nici promisiunile. Începem acest demers publicistic  având ca prim gând de acțiune şi conştiinţa faptul că primul rod va fi aproape de tot de cititor și de îmbogăţirea cunoștințelor sale, chiar de la primul material. Nu vrem să spunem ce se cunoaște. Vrem să adăugim la cunoaștere. În ziua de astăzi, în care atâţia umblă după o pradă de glorie, – mai trebuie să fie şi dintre aceia pentru care adevărului istoric nu are preț.

Și vrem a așeza în această panoplie și numele nostru, de copil crescut și școlit pe meleaguri cărăiene. Demersul nostru se întemeiază pe faptul că odată, românii au avut un Luceafăr, a cărui soli au murit, alţii au ajuns miniştri, ori politicieni și mulţi nu mai scriu.

În România centenară  în care conviețuim împreună și la fundamentul căreia dorim să așezăm o nouă temelie, e o datorie să încercăm a face să apară, fie și într-o gazetă de provincie, cum este și Buletinul de Carei,  o rublică care să nu tulbure buna viețuire, dar care să releve doar adevărul istoric.

Dialog și armonie ar fi deviza de bun drum.

Vor fi și materiale critice, uneori revoltătoarele fapte, petrecute în timp între cei ce convieţuiesc aici. Dar și acestea trebuie cunoscute, cu surse și argumente provenite din ambele tabere angajate în conflict în trecut, cu documente, impresii, mărturii dar care să arate adevărul oricât de dur ar fi, pentru ca fapte reprobabile să nu se mai petreacă nicicând.

Vor fi oare lanţurile nevoilor materiale de azi o mai mare piedecă decât ne imaginăm? Acestea trebuie experimentate. Dar oricum,e în puterea noastră, a celor de astăzi, să arătăm că suntem la înălţimea faptelor acelora care au amuţit în mormânt. De n-om reuși vie alţii, fiindcă trebuie să vie, fiindcă ţara are nevoie de lumina gândirii, și acțiunii cum a avut odinioară nevoie de gândul consolatoral Luceafărului.  Nu suntem noi cei chemaţi, înalţe-se alţii!

Să mai răspundem de ce apărem ca semnatari ai articolelor cu caracter istoric? Am putea răspunde cu o întrebare. Dar nu o facem, ci vom spune doar că toate lucrurile vin ca simbol al Învierii ori al unei porunci de dincolo, la chemarea străbunilor.

Drumul e deschis. Pentru cei scârbiţi de politică vană, pentru cei dezamăgiţi de făgăduieli şi teorii căzute de la primul zbor ca păsările cu aripile retezate, „buletinul” meu e de Carei, și vin acasă ca un prietin.

Drumul povestirilor mele va trece, uneori şi prin paragini pustii, dogorite de soare ameţitor, ori gerul cumplit, poate pe drumuri pline de praf şi lătrături de câini. Va trece şi pe sub asfinţituri şi răsărituri şi poate şi sub acele nopţi fără luceferi, în care numai pulberea și praful de pușcă vor face calea și lumina.

Încă ceva. Mai e obiceiul ca atunci când închei această primă pagină, să arăţi și un criteriu, un program de activitate fixă, un sistem după care întregul  grupaj de studii, articole și cronici vor intră în bloc în nemurire. Nu ne-am strâns laolaltă să fim mai tari ca turmă. Pe drumul, poteca, cărarea acestor „INCRUSTĂRI ISTORICE” în Buletin de Carei  în mod fatal fiecare cititor e răzleţ şi izolat. E doar el cu aceste răbojuri istorice. Drumul spre lectură e deschis – altul pentru fiecare; şi înţelegem a recunoaşte, de la primul pas, că fiecare va ajunge acolo unde puterile sale sunt în stare să-l ducă. Obișnuiţii drumeţi în istorie au de acum o traistă cu învățături (merinde) pentru ei.  Scriitorii însă ca şi în străvechiul vis biblic, trebuie să poarte pe frunte azimile din care păsările cerului şi flămânzii lumii vin şi pradă. Vom da tot ce avem mai bun şi vom da până ce prin puterea altora, darul nostru va fi deprisos.

Col. r. dr. Constantin MOȘINCAT

Constantin MOȘINCAT s-a născut la data de 25 iunie 1953 şi a terminat cursurile şcolii gimnaziale nr.3  Carei  după care a urmat cursurile şcolii de ofiţeri  „Mihai Viteazul, din Piteşti. A absolvit Academia Militară Bucureşti şi Academia de Înalte studii Militare. Din 2002 este doctor în istorie.  Este  Preşedinte executiv al Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio şi membru în Academia de Ştiinţă Literatură şi Artă Oradea,  Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România Filiala Bihor,  Comisia Română de Istorie Militară,  Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio,  Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Filiala Bihor.

În colaborare cu Muzeul Militar Naţional Filiala Oradea, Comisia Română de Istorie Militară şi Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – Filiala Bihor,  Constantin Moşincat a  organizat 10 sesiuni de comunicări ştiinţifice cu tema: „Frontiera de vest în istoria contemporană a României”, comunicări publicate în 10 volume „Pietre de hotar”.

Este   autor a 11 titluri de carte, coautor a 5 titluri, coordonator şi editor a 9 titluri, semnatar a peste 70 de studii şi articole pe teme de istorie.

A  conceput şi transpus în practică tematica de obiect a expoziţiei de bază a Muzeului Militar Naţional- Filiala Oradea, instituţie ce şi-a început activitatea cu publicul pe 12 octombrie 1992. Muzeul este a doua filială, după Constanţa, a bine cunoscutului central bucureştean, organizat pe colecţii, cu piese de personalitate de mare valoare istorică şi documentară, adunate şi rânduite de col(r) dr. Constantin MOȘINCAT.

MARŞUL SPRE MAREA UNIRE (1)

Se împlinesc100 de ani de la constituirea făurirea Romniei Mari. Diviziei 11 Infanterie, înființată pe 14/15 august 1916, este una din marile unităţi ale Armatei Române, care s-a acoperit de glorie în timpul răyboiului întregirii naționale. Cu acest prilej, am elaborat un amplu studiu(prezentat în mai multe episoade) în care se reflectă, cu argumente elocvente, prezenţa activă a Diviziei 11 Infanterie „pe frontul întregirii” (din anii 1916-1919).

  1. 1.      Câteva precizări de ordin istoriografic

Mersul războiului precum şi efervescenţa momentelor politice care au premers marşul spre marea unire dintre 1916 şi 1920 au constituit teme pentru numeroase studii. Memorialistica de război a întregit informaţia. Evenimentele care au schimbat în bună măsură soarta românilor explică interesul istoriografiei româneşti, şi nu numai, faţă de problematica războiului şi al finalităţii lui – Unirea. În ansamblu sau separat, evenimentele au fost scrise şi descrise atât de extins încât avem senzaţia că nu mai există nimic nou de spus. Şi totuşi, depistarea unor noi documente şi mărturii ne obligă să radiografiem acele evenimente şi din perspectiva a ceea ce s-a scris să întregim cu noi informaţii provenite, de regulă, de la cei care au trăit acele momente dramatice sau de mare sărbătoare.

Principala sursă de informare şi documentare o constituie documentele cercetate în arhivele militare româneşti şi ungare, precum şi documentele în manuscris din colecţia Bibliotecii Muzeului Militar Naţional « Regele Ferdinand I ». Ca martori la evenimente, cei care au redactat documentele de stat major, şi-au pus amprenta personalităţii lor asupra stilului de redactare, concis şi precis din jurnalele de război, în special. Fireşte compararea acestora cu alte documente certifică seriozitatea şi buna intenţie a celor care s-au încumetat să lase pentru posteritate mărturiilelor.

Demersul nostru are ca puncte de referinţă monumentalele monografii elaborate în perioada interbelică de către serviciul istoric al Marelui Stat Major, România în războiul mondial 1916-1919, (patru volume şi tot atâtea volume de documente), după cum volumul V din Istoria militară a poporului român sau România în aniiprimului război mondial şi lucrarea lui Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, vol. 1-2, Nicolae Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol.II, 1916-1917, Ion Clopoţel, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, constituie instrumente de lucru pentru oricine întreprinde un studiu aprofundat în acest domeniu. Caracteristica acestor valoroase opere este acea a reconstituirii, pe baza documentelor oficiale, păstrate în arhive, a perioadei grele a războiului, de la începuturi la armistiţiu, şi apoi şi a doua mobilizare şi campania contra bolşevismului ungar. Pentru redarea fidelă a operaţiilor  militare autorii acestora s-au folosit numai de documentele oficiale, provenite din surseromâneşti, franceze, germane, austro-ungare şi ruseşti.

Pe lângă aceste surse, studiul nostru l-am mai sprijinit şi pe informaţia lucrărilor de memorialistică semnate de marii comandanţi, combatanţi pe frontul românesc, confirmaţi prin documente oficiale, cum ar fi, de pildă, lucrarea generarului Falkenhayn, Campania Armatei IX–a germane contra românilor şi ruşilor, 1916-1917, Le drane roumain, a generalului Pėtin, Henri, Bertheloth, Sur le front roumain en 1917,precum şi Notiţe zilnice alemareşalului Averescu, sau lucrările generalilor TraianMoşoiu, Ocuparea Budapestei în legătură cu operaţiunile militare din Ardeal, 1918-19, şi Gheorghe A.Dabija,  Armata română în războiul mondial 1916-1918, vol. I-IV.Volumele citate, cu texte de mari proporţii, redau cu multe amănunte anumite momente de importanţă hotărâtoare pentru soarta războiului sau a bătăliei la care se referă.

Fascinante prin dimensiunea impresionantă lucrările tind spre o tratare exhaustivă a problematicii războiului. Desprindem din conţinutul operelor citate caracteristica lor comună aceea a strictei obiectivităţi, cu relatarea celor mai semnificative momente din desfăşurarea marilor bătălii de pe frontul românesc, descriere din care singur cititorul să-şi poată formula învăţăminte şi concluzii de ordin strategic şi tactic. În sfârşit, pentru o mai facilă înţelegere a fazelor diferitelor bătălii autorii s-au rezumat, în scurte sinteze, la evidenţierea caracterului şi importanţei operaţiunilor militare.

Pentru ca istoria să nu mai fie un mijloc de propagandă, prin care trecutul să poată fi falsificat, prin prezentarea tendenţioasă a unor date şi fapte, autorii mai multor studii şi articole aduc dovezi indubitabile privind perioada primului război mondial. Amintim aici lucrările semnate de Ion Cupsa,  Armata romană în campaniile din anii 1916-1917, Vareriu Florin Dobrinescu, România şi sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919-1923),Viorel Faur, 80 de ani de la adoptarea la Oradea a Declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania, Crişana şi Maramureş (12 octombrie 1918),Elsa, Grozea Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, Constantin Ispas, Nemuritorii. Generali gorjeni, valori ale neamului românesc, vol. 1-2, ş.a.

În vasta literatură a primei conflagraţii mondiale, din secolul trecut, un loc aparte îl ocupă lucrările dedicate unor bătălii locale, bătălii care au avut un rol determinant pentru soarta frontului. Valoarea informaţiilor rezultate din micile însemnări din carnetul de front, de pildă, devin semnificative, chiar dacă ele poartă amprenta punctului de vedere personal. Fireşte că nimeni nu a văzut frontul pe întreaga s-a întindere, fapt pentru care relatările din diferite locuri recompun un tablou zguduitor de dramatic şi tragic prin morţii şi răniţii de pe câmpurile de bătălie. Unele informaţii sunt puse sub senzaţia şi emoţia de moment.

Altele sunt simple aduceri aminte în care timpul a estompat stările emoţionale.

Considerăm că relatările cuprinse în paginile acestui studio vor contribui  la cunoaşterea mai în detaliu a zilelor de freamăt şi luptă la care au participat ostaşii armatei române şi în particular cei din Divizia 11 Infanterie în campania din 1916. Scopul acestui studiu este acela de a reconstitui cadrul special şi particular în care s-au executat marile decizii politice şi militare româneşti de acum 100 de ani. Considerăm că obiectivul nostru este atins doar în măsura în care informaţia se întregeşte pe un segment mai puţin cercetat. Fiecare afirmaţie are suportul real, poveştile reclădesc episoade de luptă care completează imaginea câmpului de luptă cu noi mărturii documentare.

Lucrarea noastră – bazată pe consultarea unei vaste literaturi istorice edită (cele mai semnificative lucrări fiind cuprinse în lista bibliografică), şi numeroase surse inedite- consacrată problematicii războiului întregirii prezintă acţiunile de luptă ale Diviziei 11 Infanterie şi numai informativ consideraţii privitoare la contextul în care acestea au avut loc.

Documentele transcrise în acest studiu sunt mai degrabă selectate pentru importanţa şi valoarealor documentară, unele având un cadru mai larg în care s-au purtat şi acţiunile Diviziei 11 Infanterie. Fără pretenţia epuizării subiectului rugămcititorul să descifreze contextul în care personajele noastre au dus o viaţă aspră şi grea, în care riscul şi pericolul morţii era permanent şi să facă gestul firesc de a înţelege slăbiciunile omeneşti. Am stăruit pe faptele mărunte ale ostaşilor pe care le socotim vrednice de toată lauda. Din acest motiv ne-am aplecat spre crucile eroilorşi le-am pomenit numele în semn de pios omagiu.

La apelul solemn în locul sodatului……, MORT PENTRU PATRIE  vom răspunde: PREZENT! considerând că el şi-a îndeplinit misiunea şi a executat fără ezitare ordinul patrie.

 

 

Lasati un comentariu