Primarul din România care cultivă ,,pereţi,, de tuia în jurul unui monument românesc. Motivaţia

• publicat la: 21 martie 2018
Primarul din România care cultivă ,,pereţi,, de tuia în jurul unui monument românesc. Motivaţia

,,Unii cer să tăiem toţi tuia din zona Monumentului Ostaşului Român sub pretextul de a asigura vizibilitatea de la sute de metri a edificiului. După părerea mea rolul ,,pereţilor,,  de tuia este de a canaliza privirile trecătorilor spre monument când aceştia se află în faţa lui,,  afirmă Kovacs pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.

Ce aveţi împotriva acestui monument românesc domnule primar? De ce să se vadă doar castelul şi busturile la care depuneţi jerbe de flori? Şi noi românii locuim în acest oraş şi avem dreptul de a ne cinsti simbolurile noastre!

Am avut nevoie de mai mult de 2 ani  pentru a vă convinge că avem dreptul la amplasarea unui bust al poetului naţional Mihai Eminescu, a fost nevoie să cerem sprijin pentru curăţarea mormintelor eroilor din cel de-al doilea război mondial pentru că iniţial nu aţi dorit să ne cinstim eroii, a fost nevoie de un proces pentru ca simple plăci comemorative să fie amplasate şi în limba română iar acum refuzaţi punerea în valoare a unui monument de for public cu motivaţii puerile când de fapt deranjează că este românesc?

An de an careienilor le este refuzat accesul vizual la manifestările ample ce au loc  de Ziua Armatei doar pentru că vă plac mai mult tuia decât arborii de valoare deosebită din pacrul dendrologic. Pe aceia îi tăiaţi fără milă dar bătrânii tuia sunt atent îngrijiţi pentru ca nu cumva Monumentul Ostaşului Român să fie vizibil de la sute de metri. Unde  este masa lemnoasă din tăierile sutelor de arbori din parc? De ce nu a fost scoasă la licitaţie? Ce ascundeţi de noi?

Vă faceţi de râs cu toată această atitudine antiromânească şi cu încercările de a incita cetăţenii împotriva punerii în valoare conform Legii 120 a celui mai reprezentativ monument de for public din România aflat la graniţa de nord-vest a ţării!

Monumentul Ostaşului Român nu este nici loc de joacă şi nici stâlp pentru susţinere de umbrare! Pentru umbrar se poate folosi parcul dendrologic de peste drum.

Trăim în România domnule primar şi suntem datori să ne respectăm eroii, înaintaşii şi personalităţile marcante.

Menţionez că  reabilitarea Monumentului Ostaşului Român a fost refuzată de Primăria Carei astfel că a fost realizată de Consiliul Judeţean prin Muzeul Judeţean.

Daniela Ciută

comentarii

de unio la 23 martie 2018 - 22:58

k0vax jena, alias primar de Nagypusztalegelo
Amice esti idiot! Ca sovin, nici nu mai pun la socoteala! Si mai esti si primar! Inca o dovada ca in Carei poti fi prost de sa dai in gard, numai sa fii „a mienk”, adica ungur si ajungi in fruntea orasului, ca rmdiszno te voteaza oricat de bou de pe pasunea Asuajului vei fi fiind. Pai cu ce drept, cu ce calificare si in ce calitate te pronunti tu, cu scoala ta de tamplar si cu experienta ta de falimentator de firme, asupra conceptiei unui monument de for public care (nici conceptia, nici monumentul) nici nu iti apartine? Parerea ta despre tuia cu „rolul de a canaliza privirea” este buna exact pentru …. canalizare! Chiar pentru un masterplan de canalizare fara conectarea consumatorilor, care te arata cat esti de capabil si de gospodar! Atat esti de redus ca nu intelegi si nu observi ca arborii aceia chiar ascund monumentul, care nici nu se compara cu o statuie, fie ea si a unui ungarist, inaugurata „solemn” printre copaci. Pune tuia in jurul lui Petrovics, ca sa semene cu Szechenyi, ca acelea se pot compara, nu o statuie cu un monument de for public! Idotia ta, tuia dinspre soseaua nationala de fapt trebuie taiati de tot pentru ca nu sunt in conceptia ansamblului, nu pentru ca unui primas cavaler de vin i s-ar parea ca au rol de canalizare. Exista si o solutie de compromis, adica sa fie taiati pana la inaltimea maxima de 1,5 metri, dar nici aceasta nu se incadreaza in conceptia monumentului. Desigur, exista si solutia sovina, tip rmdiszno, de a pastra tuia acolo. Cu concursul romanilor din oras, care nu gasesc o drujba functionala sau niste acid, ca sa rezolve ceea ce primaria nu doreste, adica sa redea vizibilitatea monumentului. Cu atat mai mult cu cat acelasi idiot de primar a taiat copacii ca sa faca vizibila fantana de peste drum, nemaivorbind de masacrul copacilor din parcul dendrologic. Numai copacii care TREBUIE taiati nu sunt taiati din cauza relei vointe a primarului si rmdiszno. Jeno, esti de toata jena cu sovinismul tau posttrianonic!

de sinkzsuzsanna la 6 mai 2018 - 16:53

Unio / alias tot BdC, iară prea multă mămăligă. Mai mergi la un grătar!

de caraian la 6 mai 2018 - 17:42

meri la tine in baiamare ca nu toti copiaza ca tine! la Carei romanii sunt buletindecarei si manaca mamaliga romaneasca nu gratare de cai. Nu place la tine puliszka romaneasca? mai bine place la tine semintele?

de unio la 6 mai 2018 - 18:00

sonkzsuzsanna 16:53
De ce la gratar, daca a revenit sonkul?! Care, oricum, merge mai bine cu mamaliga! Dar, daca tot a venit vorba, ce te …. f(rig)e grija de meniul meu? Eu nu am facut nimic in gustul tau! Unio alias punctul 12 din proclamatia de la Pesta, 15 martie 1848!

Raspunsuri

Lasati un comentariu