Unde şi la cine ajung arborii tăiaţi din parcul dendrologic şi istoric Carei?

• publicat la: 28 martie 2018
Unde şi la cine ajung arborii tăiaţi din parcul dendrologic şi istoric Carei?

În timp ce pe drumurile judeţului  se fac controale pentru verificarea transportatorilor de masă lemnoasă, în Parcul Dendrologic din Carei aflat  pe domeniul statului nu intră nimeni pentru astfel de acţiuni.

Ieri, 27 martie 2018, a fost secţionat  trunchiul pinului tăiat pe 30 ianuarie 2018 când era în vigoare Actul de Forţă Majoră de bloca orice tăiere. Bucăţi din buştean au fost duse de un tractor  cu numere de Moftin şi remorca cu numere Tăşnad la depozitul Primăriei din spatele parcului. Cei care gestionează depozitul  au afirmat că nu deţin documente pentru aceşti buşteni.

Unde vor ajunge aceşti buşteni proveniţi din arbori cu valoare deosebită după cum este menţionat pe fiecare panou informativ de la intrările în parc?

Din valorificarea lor  ar putea fi colectate fonduri pentru acţiuni de replantare sau acţiuni culturale…

Bucăţi din ulmul de munte tăiat pe data de 9 ianuarie, tot în perioada când exista Forţa Majoră de blocare a tăierilor, mai există lângă ruina din parc a clădirii unde are biroul administratorul parcului.

Nu a fost făcut public unde au ajuns celelalte fragmente din ulm.

Parcul Dendrologic  este un parc istoric şi se află în domeniul  statului român deci cine are reţineri în a efectua controale pe raza lui? Firma din Tăşnad are doar aviz pentru tăiere nu şi pentru transport sau utilizare.

La depozitul din spatele parcului dendrologic a fost o cantitate mare de masă lemnoasă la început de lună ianuarie 2018, potrivit imaginilor postate pe pagina de Facebook a Buletin de Carei. Acum….nu mai există. La cine au ajuns? Mai ales că nu toată masa lemnoasă era  de calitatea ,,lemn de foc,,.

Vrem transparenţă în administraţia publică  locală!

https://www.facebook.com/buletindecarei.ro/posts/2012199822361619

Buletin de Carei

Lasati un comentariu