INVITAŢIE la ,,Jocuri de copii’’cu tema ACTORI JUNIORI.

• publicat la: 30 mai 2018
INVITAŢIE  la ,,Jocuri de copii’’cu tema ACTORI  JUNIORI.
În cadrul evenimentului organizat de Centrul Cultural ,,G.M.Zamfirescu”, Primăria Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare dedicat ZILEI INTERNAŢIONALE A COPILULUI

Fundaţia Maria şi Radio Transilvania împreună cu partenerii evenimentului din acest an: Teatrul de Nord şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare  prezintă concursul ,,Jocuri de copii’’cu tema ACTORI  JUNIORI.

Vă invităm la un spectacol inedit, în care micuţii protagonişti îşi vor asuma rolul de ACTORI JUNIORI.

În program, s-au anunţat şi vor concura, încercând să câştige Locul I pentru grădiniţa lor, grupele de grădiniţă Curioşii, Buburuzele, Albinuţele sau Clovnii, aducând la scenă pentru spectatori, momente deosebite precum scenete, musical sau pantomimă.
,,Jocuri de copii’’ este o campanie demarată de Fundaţia Maria şi Radio Transilvania fiind un proiect educaţional început în 2007 la care am dorit să îşi aducă aportul atât instituţiile publice locale, cadrele didactice cât şi voluntari, şcolari şi preşcolari din judeţul Satu Mare. Scopul este de a atrage atenţia micuţilor sătmăreni spre activităţi extracurriculare, de a interacţiona cu anumite domenii de activitate, să dobândească cunoştinţe practice pe tema anuală şi să desfăşoare o serie de acţiuni civice. Prin urmare, până acum sute de copii au participat an de an la campaniile noastre,
 printre care enumerăm Dinţişoriada, Ecosalvatorii, Poliţişti Juniori, Eroi de Poveste, Jandarmi Juniori etc.
La a XI-a ediţie a acestei campanii am venit în faţa celor mici cu o nouă provocare !!! De această dată, am dorit să îi transformăm într-un alt gen de eroi şi să îi provocăm să fie actori pentru o zi , tema acestei ediţii fiind realizarea unei scenete de teatru, devenind astfel ACTORI  JUNIORI.
Aşadar, vă aşteptăm să vă alăturaţi campaniei noastre, vineri, 1 Iunie 2018  în intervalul 10.00 – 11.30. , la scena amplasată în Grădina Romei.
Prezenţa dvs. este deosebit de importantă pentru noi şi vă mulţumim anticipat.
Vă aşteptăm cu mult drag  ne transmite Fundaţia Maria şi Radio Transilvania.
Buletin de Carei

Lasati un comentariu