O experiență deosebită – Elevi careieni “Școala altfel” pe traseu montan

• publicat la: 25 mai 2018
O experiență deosebită – Elevi careieni “Școala altfel” pe traseu montan

Cu ocazia desfăşurării programului ,,Şcoala altfel’’ un grup de 22 copii, elevii clasei a VII-a A, ai  Școlii Gimnaziale Vasile Lucaciu, Carei, diriginte dl. Bobotan Andrei, au participat luni și marți, 21-22 mai,2018, la sesiuni instructive și traseu montan realizate de și cu sprijinul Jandarmeriei Montane Cavnic, în stațiunea montană Cavnic, jud. Maramureș.

Elevii au aflat, cu această ocazie, unele reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, aspecte cu privire la interzicerea deteriorării marcajelor turistice precum şi interzicerea depozitării resturilor menajere în locurile de popas, elemente de baza pentru consumarea apei din fantani și văi de munte, primul ajutor în cazul mușcăturii de viperă,  precum și alte pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte, tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan.

Copiilor li s-a explicat în ce constă orientarea în teren după indicii din natură, punctele cardinale, muşuroaiele de furnici, muşchii de pe copaci, turnurile bisericilor, copaci izolaţi şi cu ajutorul busolei, dotarea minimă, obligatorie, când urmează deplasarea pe un traseu montan, modul de acţiune, în cazul în care, în timpul deplasării se întâlnesc animale sălbatice: urşi, lupi etc., anunţarea Jandarmeriei Montane înaintea deplasări pe un traseu turistic,  anunţarea prin serviciul unic European în caz de urgenţă “112” sau alte metode de anunţare în cazul unei rătăciri. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului Montan de Jandarmi Cavnic și au fost însoțiți de aceștia în două trasee montane, pe parcursul celor două zile, punând astfel în aplicare cunoștințele dobândite.

Aceasta chiar a fost o experiență extraordinară și de neuitat, de “Școala altfel”, ce a îmbinat utilul (educația/instruirea) cu plăcutul!! Satisfacție maximă!

Lasati un comentariu