Încrustări istorice. Mărturii

• publicat la: 15 June 2018
Încrustări istorice. Mărturii

Duminică, 17 iunie 2018, de la ora 12,30, va avea loc ceremonia de dezvelire a Monumentului comemorativ dedicat foştilor refugiaţi şi expulzaţi din Carei în 1940 de dictatura hortystă.

Nu numai românii din Carei au fost deznaţionalizaţi şi deportaţi din casele lor. Toate satele româneşti din jurul oraşului Carei au simţit consecinţele instaurării dictaturii hortyste.

Unul dintre supravieţuitori povestea în august 2016….este vorba despre Dumitru Oneţ ( Gheorghe a Rîghii), vizitat de reprezentanţii Asociaţiei Refugiaţilor filiala Carei. Stă singur într-una din casele  de pe drumul ce duce la lacul Ianculeşti. Născut în 1929, îşi aminteşte şi azi cu lux de amănunte ororile trăite  după cedarea Ardealului de Nord.

…în septembrie 1940, mai  pe la sfârşit, a început iadul pe pământ. Au venit peste noi de la Carăi nişte huligani maghiari ..noaptea…şi ne-au bătut…am fugit unde am putut, pe hotar, la Vezendi. Ziua, când ne-am întors, toate geamurile de la căşi erau sparte, nu mai aveam animale..tot tot era distrus…apoi o trebuit să plecăm. Toţi bărbaţii o fost duşi la primărie şi jos în beci o fost bătuţi şi puşi să semneze că ei vor să plece de la casele lor de bună voie de aici. După ce  o semnat o venit acasă şi ne-o dus pe toţi la gară în Carăi. Acolo am stat vreo 5 zile şi apoi am fost băgaţi în vagoane de marfă şi duşi la Bekescsaba. Noi eram în familie 7 copii. După ce am ajuns în gară la Bekescsaba ne-o închis în vagoane de dinafară, cu lacăte dar una din uşi nu o fost închisă bine şi pe acolo am băgat copii subţirei să iasă şi să deschidă şi celelate uşi.  Norocul nostrum o fost că o fost cu noi şi Niculiţă Han care ştia vorbi tăte limbile şi o ştiut şi nemţeşte. Dimineaţa o tras pe altă linie lângă noi un tren de nemţi , cu soldaţi şi căpitani şi Niculăiţă a nost o strigat Heil Hitler şi atunci nemţii o întrebat că ce fac cu noi …şi aşa am ajuns să ne ducă  la Tecuci şi nu unde o vrut ungurii.

Pe vremea aia erau la putere legionarii şi în gară la Tecuci ne-o dat apă şi mâncare şi ceai că eram vai de noi. Am ajuns toţi la Petroşani apoi,  da după ce o fost explozia de la mină  unde o murit şi doi din sat de la noi am plecat mulţi la Sebeş. Acolo am lucrat cu tata în fabrica de cherestea. Încă 6 familii din Ianculeşti mai erau cu noi acolo la Sebeş. În vara lui 1944 am venit singur, cu armata, înapoi la Ianculeşti ..la Valea lui Mihai m-am întâlnit cu  divizia  care  o eliberat apoi şi Careiul.  Io am mers pe jos până la Ianculeşi, am dormit pe drum într-o căpiţă de fân şi dimineaţa am intrat în sat. În sat erau numai unguri…ţin minte că l-am văzut pe sergentul Burada care era cercetaş cum era pe dealu de dinainte de cmitir şi atunci l-au puşcat şi o şi murit acolo. Peste tot era plin de arme şi de cai morţi.  Am vrut să merg şi la casa noastră dar era acolo unu cu  şi m-am ascuns..  Am mers şi la Carei, din gară pleca atunci un tren cu răniţi la Bucureşti..era octombrie 1944.  Pe hotar era plin de mine şi trebuia să ai grijă pe unde calci. Am urcat deasupra pe un vagon şi până la Arad aşa am mers. Am  mers la familia mea la Sebeş şi în primăvara lui 1945 am venit înapoi acasă cu toţii.  Încă erau case pline de unguri şi nu vroiau să plece. O delegaţie a plecat la comandament la Oradea şi aşa am primit înapoi casele noastre. Ţin minte că toate casele erau distruse şi nu aveam de nici unele . Armata  a dat la văduvele de război şi la familiile cu cel puţin 7 copii cai pentru arat.

Dumitru Oneţ povesteşte  clar  toate  episoadele tinereţii sale din perioada de tristă amintire care l-a marcat pe viaţă.

Nu sunt singurele sale amintiri pe care ni le-a împărtăşit. Am aflat că balta din Ianculeşti era plină de nuferi de nici nu puteai să vezi luciul apei.  Îşi mai aminteşte şi de faptul că  fiecare familie din Ianculeşti avea pădure la Foieni hotar cu Urziceni şi o parte la Cheja de unde aveau dreptul să taie lemne pentru iarnă.

Din vorbă în vorbă am aflat că fiecare persoană a primit la venirea în Ianculeşti în urma Reformei Agrare 12 iugăre de pământ. Că fiecare dintrei ei şi-a plătit acest pământ.

Dumitru Oneţ şi-a amintit şi de episodul recent din iarna lui 2012 când  primăria Carei a vrut să le ia 10 ha din păşune pentru a planta puieţi de pin negru.

“Aici lângă casa în care stau e altă casă goală şi a venit cineva să ceară în chirie casa pentru 15 oameni din Negreşti Oaş ca  să vină la săpat cu 3 excavatoare ca să pregătească terenul pentru pădurice. Dacă nu era Ciprian aveam deja luată păşunea de la noi”.

Buletin de Carei

comentarii

de Horia Mărieș la 15 June 2018 - 19:54

Dumitru Oneț “își mai aminteşte şi de faptul că  fiecare familie din Ianculeşti avea pădure la Foieni hotar cu Urziceni şi o parte la Cheja de unde aveau dreptul să taie lemne pentru iarnă.”

Altcineva nu-și mai amintește de pădurea comunală a Ianculeștenilor nici măcat azi, 15 iunie 2018 ???

“de sorin florut la 6 August 2015 – 10:05
Pădurea ianculeștenilor a existat. Pe raza comunei Foieni. Kis Fenyi Erdo ar corespunde ca suprafață, cu toate că nu e cert că aceea a fost locația. Mi se pare totuși curios că, așa cum domnul profesor Ioan Ciarnău și-a amintit de locația unei părți a pășunii ianculeștenilor, din Ianculești nu se găsește nimeni care să-și amintească unde anume mergeau după lemne când mergeau la pădure înainte de 1940 sau înainte de 1949, când a început colectivizarea agriculturii. Cu certitudine, în zona Carei (deci și în Ianculești) colectivizarea nu a început în 1949, ci mai târziu.”

În context, de revăzut (eventual, dacă nu este prea mult de citit) și: “Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani.Tentanta păşune și pădure a Ianculeştiului, rătăcite printre acte” | Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2015/08/manoasa-campie-a-careiului-acum-90-de-ani-tentanta-pasune-si-padure-a-ianculestiului-ratacite-printre-acte.html

de Silviu la 15 June 2018 - 21:22

Din pacate delegatul satesc nu este interesat de recuperarea padurii sau a celor terenuri ce au apartinut satului. Alianta cu primarul udemerist trece peste tot ce a insemnat mostenire si identitatea romaneasca. Oamenii sunt mintiti si tinuti sub papuc. Acesta e tristul adevar!

de sorin-iulian florut la 16 June 2018 - 09:13

@ Horia Maries 15 iunie 2018
Amintirea lui Dumitru Onet “padure la Foieni, hotar cu Urziceni” nu aduce – din pacate, desi speram ca frantura de informatie noua ar fi utila elucidarii chestiunii – nici un element in plus DACA hotarul actual dintre cele doua comune este identic cu hotarul lor din perioada interbelica. Adica, atat padurea mare de la Foieni, cat si padurea mica se afla la hotarul cu Urziceni. Din acest motiv, locatia padurii ianculestenilor ramane in stadiul anterior acestei postari. Daca hotarul celor doua comune s-a modificat (ceea ce nu cred, dar se poate verifica) si doar UNA din cele doua paduri s-a aflat pe hotarul respectiv, atunci identificarea ar fi usurata. Asa, inca bajbaim. https://search.yahoo.com/yhs/search?hspart=blp&hsimp=yhs-row&type=hmp_2705_727_0&p=Urziceni%2C+Satu+Mare&rnd=1351576310&param1=sid%3D727%3Aaid%3D2705%3Aver%3D0%3Asrc%3Dhmp%3Alng%3Den%3Aitype%3De%3Ainstd%3D0%3Auip%3D1598816833%3Aup%3DVXJ6a

Lasati un comentariu