Tupeu şi ipocrizie la şedinţa ATOP! Kovacs nu iniţiază campanii de înştiinţare dar afirmă că ,,nimeni nu vine benevol…,,. Avantajele Contractului de voluntariat

• publicat la: 19 July 2018
Tupeu şi ipocrizie la şedinţa ATOP! Kovacs nu iniţiază campanii de înştiinţare dar afirmă că ,,nimeni nu vine benevol…,,. Avantajele Contractului de voluntariat

Joi, 19 iulie 2018 a avut loc la sediul Primăriei Carei fără plăcuţe cu însemnele statului pe faţadă, şedinţa Autorității Teritoriale de Ordine Publică, ATOP.

Ordinea de zi a ședinţei a cuprins :

I. Dezbatere privind modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță al cetățenilor:

1. Stadiul obținerii Avizului I.S.U. de înființare a Serviciului voluntar pentru situații de urgență pe raza UAT-ului, conform Ordinului M.A.I. 96/2016;

2.  Modul în care se realizează păstrarea drumurilor publice curate la intersecția acestora cu drumurile agricole;

3.  Modul în care se realizează pregătirile pentru manifestările cultural -artistice care au loc în aer liber și dacă se consideră necesară prezența Jandarmeriei la pregătiri și în timpul manifestărilor respective.

Consilierul Veron Andrei a oferit întâietate la dezbateri pentru subiectul înfiinţarea de servicii de voluntariat, primarului gazdă, Kovacs Eugen sau Jeno( trecem ambele variante ca să nu greşim având în vedere că apare cu nume diferite în presă şi pe paginile sale de socializare).

Primarul Kovacs …,, nu ştiu ce să răspund la această întrebare dar nu numai neapărat la ceva de genul…hai să înfiinţăm ceva cu ea şi vedem apoi ce facem…şi când e de rezolvat vedem că nu e funcţională…Legiuitorul nu a gândit până la capăt aceasta. La noi când e benevol nu funcţionează. Nimeni nu vine benevol să facă ceva gratis.Te loveşti de indiferenţa oamenilor. Nu va funcţiona şi nici NU MĂ OCUP de aşa ceva,,  a declarat.

Buletin de Carei aduce la cunoştinţa cititorilor că nu a fost iniţiată de Primăria Carei o campanie asiduă de promovare a intenţiei de a atrage voluntari pentru Serviciul de Voluntariat pentru situaţii de urgenţă , pentru a anunţa intenţia de înfiinţare a acestor echipe de voluntari. Şi atunci cum se face că primarul Kovacs emite astfel de judecăţi la adresa careienilor?

Tot la acest subiect consilierul judeţean Buzgău a propus asocierea mai multor comune în vederea asigurării unui Serviciu de voluntariat pentru situaţii de urgenţă.

Din partea conducerii ISU Someş a participat dl.Cristian Guraliuc care a prezentat în detaliu ce presupune Serviciul de voluntariat din toate punctele de vedere inclusiv importanţa sa în asigurarea unei securităţi sporite pentru comunitate.

,,Serviciile de voluntariat pot funcţiona perfect legal şi au ca termen final pentru obţinerea de avize data de 30 iunie 2019.  Nu de puţine ori am avut în judeţ incendii stinse de aceste echipe de voluntari la care timpul de reacţie este foarte scurt, fiind localnici. E drept că asigurarea forţei de muncă este o problemă dar la intervenţii de urgenţă se mobilizează toţi. Contractul de voluntariat are şi drepturi ce-i drept mai puţin cunoscute. E vorba de scutiri de taxe, de plata şedinţelor de instruire….Avem deja o echipă de 14 voluntari la un curs de instruire iar la final aceştia vor putea lucra pe maşinile de intervenţie,,.

Consilierul judeţean Pinter Jozsef, directorul Casei sociale Alexandru din Carei a informat asistenţa că un model de urmat se află în comuna Sanislău unde primarul Kardos Zoltan a mai achiziţionat încă o maşină de pompieri, nu nouă dar funcţională,  şi poate interveni mult mai rapid în caz de urgenţe acum că are 2 maşini.

Reprezentantul Inspectoratului judeţean de Jandarmi a solicitat primarilor ca să informeze şi instituţia lor despre manifestările pe care le autorizează  pe raza oraşului, oferind exemplul de la Ziua Drapelului când afirmă că a aflat la faţa locului despre marşul  participanţilor la eveniment până la sediul Primăriei. Se pune atunci întrebarea cum de au fost deplasate atâtea forţe la Carei de la sediul inspectoratului din Satu Mare?

Primarul Kovacs , care nu a participat la manifestările oficiale de la Monumentul Ostaşului Român de Ziua Drapelului, a oferit câteva explicaţii legate de funcţionarea comisiei locale şi atribuţiile acesteia, punctând faptul că la marşul de Ziua Drapelului au participat şi persoane de la asociaţii din alte judeţe.  A omis însă să facă referire la faptul că sosesc frecvent persoane din alte judeţe la manifestări organizate  pe strada Rakoczi.

O altă problemă ridicată în cadrul şedinţei ATOP de la primăria Carei  s-a referit la activitatea unor şoferi  de ocazie care îşi fac veacul pe lângă staţia de autobus din Sanislău. Primarul Kardos a informat că 10 maşini stau mereu la pândă în apropierea staţiei şi culeg călătorii înainte de sosirea autobusului în aceste condiţii transportul în comun fiind afectat. Două dintre maşini ar proveni din Carei  a afirmat primarul Kardos. Situaţia este cunoscută de posturile de poliţie din zonă dar din păcate  se pare că există un vid legislativ  pentru astfel de cazuri.

Ajutorul şefului de post din Berveni a mulţumit celor care au ajutat la renovarea sediului Poliţiei  din comună iar viceprimarul din Pişcolt a semnalat lipsa agenţilor de poliţie în zilele de sâmbătă şi duminică   ,,atunci  suntem descoperiţi…tinerii se adună, fac chefuri , distracţii…şi avem nevoie de întăriri,,.

Comisarul şef, Stan Sorin, şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare,a concluzionat la final că situaţia operativă din zona Carei-Tăşnad nu ridică probleme deosebite, cazul de la Săcăşeni fiind unul izolat.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu