Pagina principala / Istoric / 30 august 1940 – 30 august 2018. Zi de doliu. Textul Dictatului de la Viena

30 august 1940 – 30 august 2018. Zi de doliu. Textul Dictatului de la Viena

Despre tragicele evenimente petrecute în perioada 1940-1944  nu se specifică nimic în manualele de istorie a României şi dealtfel prea puţin în media. Despre deportarea şvabilor sau a evreilor  nu are nimeni nici o reţinere în a vorbi şi insera în manuale şi publicaţii aşa că de ce nu am proceda în mod identic pentru ca toate filele istoriei noastre să fie făcute cunoscute.

Un  context internaţional extrem de nefavorabil impune României la 30 august 1940 Dictatul de la Viena. În urma acestuia, Ungaria, după ce mai obţinuse părţi importante din ţările învecinate ca urmare a alianţei încheiate cu Germania lui Hitler, obţinea 43.492 km² şi din teritoriul Transilvaniei. Un act samavolnic, voinţa Germaniei naziste şi Italiei fasciste ca urmare a unei obedienţe voluntare deosebite a Budapestei faţă de Berlin şi Roma.

Golgota românilor din nord-vestul Transilvaniei este abia la început în septembrie anul 1940. Prigoana la care au fost supuşi după instalarea noilor stăpâni horthyşti se amplifică lunile următoare, rămânând o constantă a celor patru ani de ocupaţie.

Climatul de teroare impus in nord-vestul Transilvaniei, teritoriul cedat Ungariei, a determinat o masă  mare de români, din toate straturile sociale să se refugieze în România. Până la 1 septembrie 1943 au fost înregistraţi oficial 217.942 români siliţi   să-şi abandoneze căminele şi averea, trecând la sud şi vest de linia de demarcaţie. Acestora trebuie să li se adauge şi refugiaţii care n-au fost înregistraţi de autorităţile centrale, al căror număr s-a ridicat la circa 60.000-70.000 de persoane.

Alba Iulia, centru al românismului, a fost gazda primitoare a autorităţilor refugiate. Aici s-au stabilit Judecătoria mixtă Dej cu 15 funcţionari, Prefectura Someş cu 12 funcţionari, Administraţia financiară din Dej cu 49 funcţionari, Curtea de Apel din Dej cu 70 funcţionari, Regimentul 7 Jandarmi Inspectoratul de Politie Cluj cu 92 funcţionari, Arhivele Statului din Cluj cu 2 funcţionari, Banca Naţională, filialele din Cluj, Dej si Oradea cu 16 funcţionari, Inspectoratul învăţământului primar cu 50 de funcţionari, Facultatea de Drept Litere a Universităţii din Cluj cu 15 profesori, Curtea Marţială din Cluj cu 18 funcţionari, Direcţia şi Ocolul silvic din Cluj cu 22 funcţionari. La 3 septembrie 1940 Ministerul de Interne a înştiinţat Prefectura judeţului Alba ca instituţiile din Dej se vor evacua la Alba Iulia. La prefectură, ca urmare a acestei hotărâri, a fost ţinuta o conferinţă în care s-a stabilit ca fiecare autoritate locale să îşi ia în  primire „autoritatea de acelaşi soiu” refugiată

Alba Iulia s-a arătat binevoitoare în a întinde mâna celor aflaţi în dificultate şi a le asigura ocrotire. Într-o telegramă din 12 septembrie 1940 adresată rezidentului regal al ţinutului Mureş, generalul Ion Antonescu făcea un apel la necesitatea opririi la Alba Iulia a exodului instituţiilor clujene. Se insista în special ca Rectoratul Universităţii din Cluj, Facultatea de Ştiinţe şi Curtea de Apel din Cluj să rămână la Alba Iulia.  Stăruitoarele insistenţe n-au găsit însă înţelegere. Prin stabilirea sediilor unor instituţii clujene la Alba Iulia, se urmărea ridicarea lui din punct de vedere cultural şi economic.

Textul arbitrajului de la Viena

1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.

3. Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într’un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într’un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într’un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor.

4. Supuşii români de rasă ungară, stabiliţi în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României şi care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naţionalitatea ungară, într’un termen de şase luni. Principiile enunţate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalţi supuşi unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naţionalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia acelaşi angajament solemn în ceea ce priveşte pe supuşii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenţie directă între guvernele român şi ungar.

7. În cazul în care dificultăţi sau îndoieli s’ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român şi ungar se vor înţelege pe cale directă. Dacă într’o chestiune sau alta înţelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului şi Italiei, care vor adopta o soluţie definitivă.