Dictatul de la Viena. Instituţii, refugiaţi şi expulzaţi din Ardealul de Nord la Alba Iulia (1940 – 1945)

• publicat la: 21 August 2018
Dictatul de la Viena. Instituţii, refugiaţi şi expulzaţi din Ardealul de Nord la Alba Iulia (1940 – 1945)

Declanşarea celui de-al II – lea război mondial, extinderea nazismului spre centrul şi sud-estul european, accentuarea tendinţelor revizioniste ale unor state vecine cu România pentru dezmembrarea sa teritorială au premers episodul 30 august 1940, când la Viena s-a semnat „protocolul ” tragediei româneşti.

Climatul de teroare impus in nord-vestul Transilvaniei, teritoriul cedat Ungariei, a determinat o masă  mare de români, din toate straturile sociale să se refugieze în România. Până la 1 septembrie 1943 au fost înregistraţi oficial 217.942 români siliţi   să-şi abandoneze căminele şi averea, trecând la sud şi vest de linia de demarcaţie. Acestora trebuie să li se adauge şi refugiaţii care n-au fost înregistraţi de autorităţile centrale, al căror număr s-a ridicat la circa 60.000-70.000 de persoane.

Alba Iulia, oraşul martor şi găzduitor al atâtor evenimente istorice din trecutul neamului românesc, a devenit prin urmare, ca multe oraşe din Ardealul rămas liber, teatrul tristului exod al românilor din zona ocupată.

Manifestaţiile de împotrivire faţă de Dictatul de la Viena au căpătat forme deschise, în cadrul mitingurilor demonstraţiilor de stradă. Cu aceste prilejuri s-a cerut rezistenţă armată faţă de agresori şi apărarea Ardealului.

La 1 septembrie 1940, intre orele 17. 30 – 19, un grup de muncitori de la Uzinele din Cugir a manifestat paşnic pe străzile oraşului Alba Iulia. A doua zi demonstraţia celor 300 de tineri sosiţi de la Cugir la care s-au ataşat şi localnici a continuat. Manifestaţia a decurs in ordine pană în ultimul moment, când participanţii la acţiune au spart geamurile unui restaurant şi ale altor 2-3 locuinţe ale unor locuitori maghiari. Politia a intervenit imediat împrăştiindu-i pe demonstranţi,

Preconizata demonstraţie de protest împotriva Dictatului de la Viena, de la Alba Iulia din 8 septembrie 1940, a fost amânată pentru 15 septembrie, dar autorităţile au interzis-o.

Aflate sub stricta supraveghere, încercările de manifestare a nemulţumirii faţă de dictatul impus, au căpătat o forma de exprimare prin cuvântul scris şi prin viu grai, fără ca demonstraţiile de stradă se lipsească. Şezătorile literare organizate de ziarele Ardealul, organ al refugiaţilor din teritoriul cedat Detunata au fost prilejuri de dezaprobare faţă de un verdict nedrept, faţă de suferinţele îndurate de pribegi, dar şiun imbold la păstrarea încrederii şi a speranţei.

Alba Iulia, centru al românismului, a fost gazda primitoare a autorităţilor refugiate. Aici s-au stabilit Judecătoria mixtă Dej cu 15 funcţionari, Prefectura Someş cu 12 funcţionari, Administraţia financiară din Dej cu 49 funcţionari, Curtea de Apel din Dej cu 70 funcţionari, Regimentul 7 Jandarmi Inspectoratul de Politie Cluj cu 92 funcţionari, Arhivele Statului din Cluj cu 2 funcţionari, Banca Naţională, filialele din Cluj, Dej si Oradea cu 16 funcţionari, Inspectoratul învăţământului primar cu 50 de funcţionari, Facultatea de Drept Litere a Universităţii din Cluj cu 15 profesori, Curtea Marţială din Cluj cu 18 funcţionari, Direcţia şi Ocolul silvic din Cluj cu 22 funcţionari. La 3 septembrie 1940 Ministerul de Interne a înştiinţat Prefectura judeţului Alba ca instituţiile din Dej se vor evacua la Alba Iulia. La prefectură, ca urmare a acestei hotărâri, a fost ţinuta o conferinţă în care s-a stabilit ca fiecare autoritate locale să îşi ia în  primire „autoritatea de acelaşi soiu” refugiată

Alba Iulia s-a arătat binevoitoare în a întinde mâna celor aflaţi în dificultate şi a le asigura ocrotire. Într-o telegramă din 12 septembrie 1940 adresată rezidentului regal al ţinutului Mureş, generalul Ion Antonescu făcea un apel la necesitatea opririi la Alba Iulia a exodului instituţiilor clujene. Se insista în special ca Rectoratul Universităţii din Cluj, Facultatea de Ştiinţe şi Curtea de Apel din Cluj să rămână la Alba Iulia.  Stăruitoarele insistenţe n-au găsit însă înţelegere. Prin stabilirea sediilor unor instituţii clujene la Alba Iulia, se urmărea ridicarea lui din punct de vedere cultural şi economic.

După hotărârea istorică de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia în teritoriile transilvănene au început opera de organizare naţională în cadrul constituţional al României. Amputările teritoriale din vara anului 1940 au suspendat însă starea de normalitate instituită. Prigoana dezlănţuită asupra populaţiei româneşti din teritoriul cedat a avut ca efect refugiul unui număr însemnat de oameni ce si-au lăsat întregul avut.

Refugiaţii s-au împrăştiat prin toate localităţile tării, dar s-au stabilit mai ales in oraşele de lângă noua graniţă şi la Bucureşti.

Măsurile întreprinse pentru rezolvarea problemelor refugiaţilor au fost adesea paleative. Erau mai mult o opera de asistenţă pentru câteva zile, decât o acţiune care să-i încurajeze în muncă şisă le asigure un rost. De aici decurgea nevoia de organizare a refugiaţilor.

La 7 octombrie 1940 s-a înfiinţat Asociaţia Românilor Expulzaţi Refugiaţi din Ardealul de Nord, cu sediul provizoriu la Arad. Prin contactul direct al asociaţiei cu oficialităţile a fost stabilit întregul program de ajutorare a refugiaţilor şi expulzaţilor ardeleni. Preşedintele de onoare era Iuliu  Maniu,  refugiatul  care  simboliza ideea unirii Ardealului cu România.

Momentul naşterii asociaţiei albaiuliene a fost 19 noiembrie 1940. În sala Reuniunii meseriaşilor din Alba Iulia s-au regăsit o parte din cei siliţi să-şi părăsească avutul şi cu toiagul pribegiei în mână să bătătorească drumurile Ardealului necotropit. S-a ales un comitet local având ca preşedinte pe dr. Petru Meteş, originar de pe meleagurile Albei, fost prefect al judeţului Alba în 1920, iar ca vicepreşedinţi pe Elie Dăianu, protopop greco-catolic al Clujului Nicolae Vasiu, protopop ortodox de Cluj.

Prima acţiune a comitetului a urmărit înregistrarea tuturor refugiaţilor pentru a avea o evidenţă completă a persoanelor şi a tuturor averilor rămase pe teritoriul cedat. Alte preocupări ale asociaţiei au constat în apărarea acestor averi, sprijinirea refugiaţilor prin ajutoarele acordate de stat, consemnarea suferinţelor îndurate de refugiaţi.

La 1 decembrie 1940 conducătorii asociaţiei locale s-au prezentat la recepţia în onoarea generalului Ion Antonescu ce a avut loc în Sala Unirii şi i-au înmânat un memoriu cuprinzând doleanţele refugiaţilor. Prin întreaga activitate desfăşurată asociaţia din Alba Iulia a fost printre cele mai active din ţară.

Prin dispoziţia rezidentului regal Dănilă Papp, la 6 septembrie 1940 s-a constituit un comitet compus din civili şi militari, cu rolul de a se ocupa de încartiruirea funcţionarilor şi a particularilor refugiaţi. Problema adăpostirii refugiaţilor a fost în general rezolvată fără ca pribegii să sufere din cauza lipsei de ocrotire.

Încadrarea refugiaţilor în câmpul muncii a constituit o problemă de interes naţional. S-a constatat ca unii dintre refugiaţi, invocând diverse motive ca lipsa de alimente, imposibilitatea de existenţă, peregrinau din loc in loc. De aici, decurgea necesitatea ca Biroul refugiaţilor să îndrume pe acei pribegi a căror situaţie nu era clara.

S-a avut în vedere în primul rând ca refugiaţii să se întreţină prin propria lor muncă, fiind repartizaţi fiecare la ceea ce se pricepea şi era capabil. În condiţiile în care bugetul statului era scăzut, distribuirea lor la întreprinderile industriale şi comerciale apărea ca o soluţie. Într-o telegramă din 30 septembrie 1940 adresata prefectului judeţului Alba, Grigore Baciu, de către Chestura Politiei Municipiului Alba Iulia se menţiona ca refugiaţii stabiliţi la Alba Iulia sä fie cinstit plătiţi şi să nu fie asupriţi de care patroni.

Prefectura judeţului Alba şi Primăria municipiului Alba Iulia s-au implicat în acordarea de ajutoare băneşti şi materiale, importante sume băneşti fiind alocate cantinei refugiaţilor. Reîntoarcerea din refugiu a constituit un nou prilej de acordare de facilitaţi. Au fost eliberate bilete de calatorii, foi de bagaje, foi de strămutare pe baza cărora au fost expediate pe C.F.R. obiecte casnice, mobilă etc. După 1 octombrie 1945 valabilitatea acestor înlesniri de transport a expirat.

Evidenţa refugiaţilor a stat mereu în atenţia prefecturii, primăriei, chesturii poliţiei. Tabelele întocmite au cuprins date privind numele şi prenumele, data naşterii, starea civilă, vârsta, naţionalitatea, religia, profesia, ocupaţia, domiciliul.

În Alba Iulia s-au stabilit până la 12 decembrie 1940, 492 de refugiaţi. Cu prilejul investigaţiei din 30 martie 1942 s-a constatat existenţa a 857 de familii. Refugiaţii erau de toate vârstele, de profesii diverse, dar putini agricultori, in majoritate români şi un număr infim de unguri, germani, evrei, slovaci.

Organele de poliţie de la punctele de trecere a frontierei au luat declaraţii privind împrejurările care i-au determinat pe refugiaţi să-şi părăsească locuinţele, pagubele pe care le-au suferit şi faptele petrecute în teritoriul cedat. Tratamentul la care au fost supuşi românii ardeleni reiese cu pregnanţă şi din declaraţiile celor refugiaţi la Alba Iulia. Iosif Dragoş, refugiat din Dej  la Alba Iulia, afirma la 18 noiembrie 1940, că după 5-6 zile de la intrarea armatei maghiare în oraş intelectualii au fost adunaţi şi li s-a ordonat:”peste o jumătate de oră să fiţi gata de plecare”.

Concomitent cu violentele şi asasinatele, regimului maghiar de ocupaţie a aplicat în nord-vestul României o politică oficială de dislocare în masa a populaţiei romaneşti. Se urmarea schimbarea raportului demografic în favoarea elementului maghiar, cât şi acapararea bunurilor imobiliare ale celor expulzaţi. Erau vizaţi cu expulzarea îndeosebi preoţii, avocaţii, medicii, marii proprietari, fără ca ţăranii să fie exceptaţi. Gyorgy Ferenczy, care a desfăşurat o vastă activitate gazetărească la Budapesta, Satu Mare şi Cluj a rezumat motivul cortegiului de asupriri îndreptate împotriva populaţiei româneşti: „vina că s-au născut români”.

Presa albaiuliană a oferit cu generozitate posibilitatea condeiurilor refugiaţilor şi expulzaţilor ardeleni să-şi exprime propriile trăiri şi reflecţii. Scrisul acestora a avut darul de a adânci solidaritatea sufleteasca dar şi de a informa cu regularitate despre demersurile întreprinse în favoarea celor pribegi. Prin scrisul lor, publiciştii au încercat să menţină mereu aprinsă flacăra speranţei în ziua reîntoarcerii.

La 25 decembrie 1940 apărea din iniţiativa Asociaţiei Refugiaţilor şi Expulzaţilor din Alba Iulia primul număr al periodicului Tribuna –„organ al vrerii şi durerii româneşti”. Era o cerinţa de a exista o publicaţie ce milita cu predilecţie în favoarea apărării intereselor refugiaţilor.

Istoria a cunoscut, din nefericire, frecvent fenomenul de exod al unei însemnate părţi din populaţie în cazul unor iminente pericole.

Alba Iulia a fost alături de durerea refugiaţilor. Solidaritatea românească s-a manifestat într-un moment de umilire naţională, dar speranţa a fost călăuzitoarea gândului că marşul reîntoarcerii era posibil. Însuşi profesorul Iuliu Hatieganu, rector al universităţii clujene declara la 25 octombrie 1942, când la Alba Iulia s-a constituit secţia locală a Asociaţiei „Prietenii Universităţii din Cluj-Sibiu, …şi vom birui căci dreptatea învie chiar şi din morţi”.

profesor Teompa Aviu Ştefan,

Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia

 Bibliografie:

Lucrări cu caracter general:

Mihai Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii iulie — august 1940, Bucureşti, 1991

A. Simion, Dictatul de la Viena, Bucure*ti, 1996

Lucrare cu caracter special:

Ionel Anton Mureşanu, In lupta pentru Ardeal, Bucureşti, vol. I, 1947

Surse Arhivistice:

Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond Chestura Politiei Municipiului Alba Iulia

D.J.A.N. Alba, fond Legiunea de Jandarmi a Judeţului Alba

D.J.A.N. Alba, fond Prefectura Judeţului Alba, Cabinetul prefectului D.J.A.N. Alba, fond Prefectura Judeţului Alba, Biroul Refugiaţilor

D.J.A.N. Alba, fond Rezidenta Ţinutului Mureş, Serviciul administraţiei generale, de stat

Presa:

Tribuna Refugiaţilor (1940 — 1945), Alba Iulia

 

Lasati un comentariu