Masacrul de la Ianculeşti din septembrie 1940

• publicat la: 31 August 2018
Masacrul de la Ianculeşti din septembrie 1940

Cu toate încercările consilierului primarului udemerist Kovacs de aruncare în derizoriu a mărturiilor supravieţuitorilor de după instaurarea dictaturii hortyste iată că dovezile scrise stau mărturie şi vorbesc de la sine!

Tanti Ileana a spus prea puţin din cele petrecute în acel septembrie 1940, la fel şi Sabina Dobra sau Gaftia Todea!

Citiţi fragmente din scrisoarea preotului Munteanu primare Kovacs şi nu mai permiteţi scribilor pe care îi plătiţi ca în timpul programului să umilească românii supravieţuitori!

,,Localitatea Ianculeşti, una dintre cele mai frumoase aşezări româneşti de pe Frontiera de Vest a României, a fost desfiinţată în anul 1940 de ocupanţii fascisto-hortyşti. În judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor s-au dezlănţuit asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.

Preotul Gheorghe Munteanu a lăsat o declaraţie tulburătoare în arhiva bisericii din Ianculeşti, arătând starea românilor din localitate după criminalul Diktat nazisto-fascisto-hortyst din 30 august 1940.

„După cedarea Ardealului, eu şi familia mea, în baza ordinului Prea Sfinţitului Episcop, am rămas în localitate, în mijlocul credincioşilor mei, pentru a-i îmbărbăta şi pentru a le duce o mângăiere, a le insufla încredere în lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi în Neamul nostru Românesc. Dar după ce armata fascisto-hortystă a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu şi alţi români din Ianculeşti am fost ridicaţi de jandarmii unguri cu pană de cocoş la pălărie şi am fost duşi la Comandamentul Jandarmeriei din Carei.

Soţia mea a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Nu s-a ţinut cont că este femeie şi mamă. După trei zile am fost eliberaţi. Când am ajuns în Ianculeşti, am găsit satul devastat de bande de huligani unguri din Carei, Tiream, Petreşti, Sanislău, Ciumeşti, împreună cu alţii veniţi din Ungaria care au terorizat prin bătăi sălbatice sătenii. Au fost sparte toate geamurile caselor, la unele le-au scos şi uşile, apoi au desfăcut gardurile, au furat tot ce găseau: haine, cereale, animale şi păsări. La stogurile de fân din grădini le-au dat foc. Era un coşmar apocaliptic. Biserica a fost pângărită cu fecale umane şi animaliere, au spart geamurile şi uşa de la intrare, apoi băncile şi iconostasul.

Acele bande veneau noaptea, plini de băutură şi ură animalică, dansau în jurul focului şi cântau cântece revanşarde antiromâneşti. În fiecare noapte se trăgeau focuri de armă asupra oamenilor care circulau prin sat.Mulţi români au fugit în câmp împreună cu familiile şi copiii pentru a nu fi ucişi. Cei care erau prinşi, indiferent că era femeie sau bărbat, erau dezbrăcaţi la pielea goală, fiind bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, după care erau aruncaţi în şanţuri.

Aceeaşi ură se manifesta şi asupra învăţătorilor şi a profesorilor. Fasciştii-hortyşti urmăreau ca românii din sat să nu aibă conducători. În zilele de 11, 12, 13 octombrie 1940, o haită mare de unguri-hortyşti din Carei, condusă de preotul reformat, înarmaţi cu puşti, pari, furci, securi, lanţuri şi alte corpuri contondente, însoţiţi de jandarmi, au rănit 26 de români din care doi au murit pe loc. În ziua de 15 octombrie 1940, o trupă de jandarmi însoţiţi de huligani unguri din Carei, s-au deplasat în satul nostru. I-au scos în stradă pe toţi românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri. Cei răniţi au fost puşi pe tărgi improvizate, apoi au fost conduşi pe jos 7 km până la gara din Carei, urcaţi în vagoane de vite şi expediaţi spre frontiera cu România.

La plecarea noastră din sat nu am avut voie să luăm nimic. Totuşi unii dintre noi am pus alimente şi apă. Nu am putut nici să-i îngropăm pe cei care au fost ucişi. Până la frontiera cu România, dintre cei răniţi au mai decedat patru persoane. Să vezi şi să nu crezi: la gara din Carei am fost învinovăţiţi că ne-am răsculat împotriva ungurilor şi că nu am vrut să predăm armele şi muniţiile pe care le deţineam precum şi că am ascuns drapelele româneşti, iar cele ungureşti le-am ars şi nu am vrut să le arborăm.

După alungarea noastră, în casele noastre au fost aduşi din Ungaria cetăţeni unguri din formaţia paramilitară „Vitez Rend” (din „Ordinul Vitejilor”). Dealtfel, satul nostru în perioada 1940-1945 a fost numit „Vitez Telek” („Satul Vitejilor”).”….

 

comentarii

de unul la 31 August 2018 - 20:04

A.ti baut si mancat bine de zilele satului vostru organizate de ONET care va vinde pe fata UNGURILOR,,,, va mai mirati ca nu sunteti respectati ??????

de Adrian Pop la 8 September 2018 - 09:52

Nu uităm! Nu iertăm!

Lasati un comentariu