România Mare, „Acasă la noi”. Aprecieri pentru tinerii de la ASTRA Carei

• publicat la: 28 august 2018
România Mare, „Acasă la noi”. Aprecieri pentru tinerii de la ASTRA Carei

România Mare, „Acasă la noi”

„– Dobrogea! – Prezentă!”;  „– Muntenia! – Prezentă!”;  „– Transilvania! – Prezentă!”; „ – Bucovina! – Prezentă!” „–Basarabia! – Prezentă!”;   „– Moldova! – Prezentă!”

Aşa a început spectacolul dat pe 17 august 2018 de tinerii veniţi în Centrul de Agrement Valea Budului pentru a lua parte la ediţia a IX-a a Taberei Naţionale de Cultură Etnografică Românească şi Folclor „Acasă la noi” (16-22 august).

Proiectul, finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, în parteneriat cu Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri” Bacău, şi sprijinit de SIF Moldova şi de Agricola Internaţional, a adunat grupuri de elevi şi cadre didactice din Turcoaia (Tulcea), Mioveni  (Argeş), Făgăraş (Braşov), Carei (Satu Mare), Ceahor (raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, Ucraina), Costeşti (raionul Ialoveni, Republica Moldova; localitate înfrăţită cu Bacăul).

Din judeţul Bacău au participat grupuri folclorice, artişti şi instructori din Cucuieţi (Solonţ), Cleja, Parincea, Filipeni, Scorţeni, Odobeşti şi din Bacău (Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”).

Am notat trei performanţe: una atitudinală („Suntem uniţi cu Ţara!”, au strigat în cor basarabenii şi bucovinenii; majuscula ne aparţine, fără teama de a fi greşit), una didactică (elevii din Carei au recitat – deci nu au citit! – poezii întregi, între care şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, de Mihai Eminescu) şi una organizatorică (Mitică Pricopie ne cheamă an de an sub semnul românismului).

Ba mai e ceva: Ion Măric ne-a delectat ochiul şi sufletul cu 32 de lucrări expuse în aer liber.

Ioan Dănilă („Deşteptarea”, Bacău, [anul XXVIII], nr. 8207/20 aug. 2018, p.16)

Mulţumim colegilor din Bacău pentru colaborare şi pentru ospitalitatea lor!

Vivat, crescat, floreat ASTRA !

Daniela Ciută

http://www.buletindecarei.ro/2018/08/tinerii-de-la-astra-carei-revin-acasa-cu-recunoasteri-ale-pregatirii-lor.html

Lasati un comentariu