Simpozion ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească,, la Negrești-Oaș

• publicat la: 8 August 2018
Simpozion  ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească,, la Negrești-Oaș

Reputați cercetători și istorici participă la simpozionul ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească, la Negrești-Oaș.

La Negrești-Oaș va avea loc joi, 9 august 2018, simpozionul științific ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească”, organizat în cadrul manifestărilor Zestrea Oașului.

La evenimentul care se va desfășura la sediul Protopopiatului Ortodox Român Oaș vor participa zeci de cercetători, istorici, etnologi, preoți, oameni de cultură, personalități marcante ale culturii locale și naționale, care vor prezenta lucrări științifice dedicate Centenarului Marii Uniri.

”Organizăm acest simpozion în cadrul lunii negreștenilor de pretutindeni pentru a da un mesaj de unitate. Acum mai mult decât oricând trebuie să ne reamintim de jertfa înaintașilor noștri, de viziunea de reîntregire a neamului pe care au avut-o și să găsim în noi resursele de a lucra împreună pentru a desăvârși ceea ce s-a realizat în urmă cu 100 de ani”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Evenimentul va începe cu un paus  în memoria eroilor neamului, oficiat de PS Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în Paraclisul Protopopiatului.

Apoi, după cuvântul de întâmpinare adresat de primarul orașului Aurelia Fedorca, vor fi susținute lucrări în plen de către PS Timotei Sătmărenul, Excelența Sa George Călin, Ambasador cultural Convenția O.N.U. Geneva, drd. Claudiu Degeratu, specialist în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, dr. Anca-Beatrice Todireanu, muzeograf la Muzeul Municipiului București și președintele Asociației România Culturală. Activitatea va fi moderată de managerul cultural dr. Natalia Lazar și protopopul Oașului, pr. Marcel Malanca.

Partea a doua a evenimentului va începe la ora 11.00 și va fi structurată pe două paneluri, în cadrul cărora vor fi prezentate 24 de lucrări cu o tematică variată: evocarea unor momente cu relevanță pentru istoria locală și națională, contribuția bisericii române la Unirea din 1918, evocarea unor  personalități istorice și implicarea lor în făurirea României Mari.

Sunt invitați să audieze lucrările simpozionului oficiali ai județului Satu Mare, directori de instituții locale și județene, dascăli și preoți din Țara Oașului, dar și toți cei interesați de acest subiect.

Simpozionul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, de Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Protopopiatul Ortodox Oaș.

Lasati un comentariu