Pagina principala / Stiri interne / Nașterea Maicii Domnului. La Mulţi Ani!

Nașterea Maicii Domnului. La Mulţi Ani!

Încă în secolul IV, Sf. Grigorie de Nazianz scria că dacă cineva nu crede că Sfânta Fecioară este Maica lui Hristos, nu crede în Dumnezeu, arătând cum Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din cer, s-a întrupat făcându-se Fiu al Omului ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu. Cum să nu vorbeşti de Maica Domnului care este şi Maică a noastră, mereu cu noi veghind cu iubirea Fiului ei ca viaţa să ne fie ca un imn de slavă Celui ce a făcut cerul şi pământul?

Şi cum s-ar putea vorbi de a Cuvântului Maică prin care toate s-au făcut? Ce cuvinte pot să ne apropiem sfios de Fecioara care s-a sfinţit primind a fi Născătoare de Dumnezeu? Care fapte ne-ar îndreptăţi să-i spunem: Măicuţă nu ne părăsi, rămâi cu noi de-a pururi cum d-ea pururi, prin Tine Dumnezeu este cu noi? Prin Tine vedem cum la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, aşa cum pe toate le-a adus din nefiinţă la fiinţă.

Taina este un a rugăciunii, împreuna vorbire cu Tatăl Ceresc spre împreuna făptuire într-un cuprinzător „Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie”. Fecioara Maria ni se arată pentru toate veacurile asemenea rugului aprins văzut odinioară de Moise pe Muntele Horeb care, arzând, nu se mistuia. La noi, Sandu Tudor, în cunoscutul Acatist al Rugului aprins, o numeşte „zacon de transfigurare”, datină adică de la „dat”, un dar făcut Dumnezeu drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, iar prin ei şi nouă tuturor.

Continuă poetul-călugăr că „numai condiţia taborică a rugăciunii aduce mântuire, ea fiind singura putinţă de unire cu Dumnezeu, ea însăşi această rugăciune”. Se face că doar prin rugă , expresie a dragostei pentru Dumnezeu, câtă vreme, oricât de frumoasă o rugăciune fără de dragoste este, spre a-l aminti pe Eclesiast, doar o „deşertăciune a deşertăciunilor” dintre multele la fel. Părintele Justin Pârvu spunea că omul are atâta sfinţenie în el câtă rugăciune are, cuvinte ce s-ar cuveni a fi canon al fiecărei zile ca să nu ne risipim în vorbe fără rost, gâlcevi otrăvite, vise deşarte.

Fecioară şi Maică, roabă şi stăpână, smerenie care înalţă inima şi mintea, Născătoarea de Dumnezeu exprimă sublimul conştiinţei la care poate ajunge omul făcut de Dumnezeu să fie cunună a creaţiei.

Ea pilduieşte că libertatea este a primi spre făptuire cuvântul lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. Mai târziu, Fiul ei şi Dumnezeul nostru spunea despre Sine că face voia „Celui ce M-a trimis”. Nu a rostit multe cuvinte, doar atât cât să ne lumineze viaţa, adăugând povaţa „Faceţi tot ce vă spune El”.

Se rotunjeşte un cerc al virtuţii, al puterii de a lucra asemănarea după chipul lui Dumnezeu pe care-l purtăm în inimă ca „organ al transcendenţei”. În rugăciunile sale, Sf. Efrem Sirul spune nu odată că Fecioara Maică are „voirea împreună alergătoare cu puterea”; „voirea” este a Fecioarei ascultătoare iar „puterea” este cea primită de la Dumnezeu. Împreună luminează calea spre desăvârşire la care ne îndeamnă Hristos, dându-ne singura poruncă – a iubirii unuia faţă de altul cum El ne-a iubit şi a făcut-o până la jertfa absolută – moartea pe Cruce.

continuare pe ziaristionline.ro