Troiţa românească din Satu Mare nu a mai fost ridicată pe soclu ci în faţa acestuia

• publicat la: 21 September 2018
Troiţa românească din Satu Mare nu a mai fost ridicată pe soclu ci în faţa acestuia

Joi, 20 septembrie 2018, s-a repus de către Primăria Satu Mare troiţa  dată jos la data de 12 septembrie 2018. Urmare a campaniei susţinute de presă şi a declaraţiilor oficiale ale prof.Livia Haidu şi a col(r) Voicu Şichet  angajaţii Primăriei Satu Mare au fost trimişi să repună troiţa dar nu sus pe soclul de pe care au dat-o jos ci…în faţa acestuia.

Lucrarea de montare a fost una mizerabilă. Bridele cu care a fost prinsă de soclu erau deja ruginite. Troiţa a fost străpunsă în mai multe locuri de piroanele cu care s-a fixat la nivelul solului de soclul de pe care a fost înlăturată.

Până şi spatele Troiţei a fost străpuns de un o ancoră  de susţinere. O troiţă simplă de lemn a fost ancorată mai ceva ca un  catarg de 40 m înălţime.

Angajaţii trimişi să efectueze aceste lucrări au declarat că pun în practică dispoziţiile pe care le-au primit.

Troiţa a fost dată jos din dispoziţia Primăriei Satu Mare la data de 12 septembrie 2019 şi a fost repusă la data de 20 septembrie în faţa soclului pe care se afla.

Buletin de Carei

 

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu