Avocatul Poporului la Satu Mare

• publicat la: 10 octombrie 2018
Avocatul Poporului la Satu Mare

UPDATE:

Din motive care nu ţin de Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare, audienţele la Avocatul Poporului vor avea loc în data de 18 octombrie 2018 la ora 10.30 în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ.

/

Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 10.30, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ se vor desfăşura audienţele lunare organizate de către reprezentanţii Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului.

Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia ce va fi depusă la reprezentanţii Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate(nume, prenume, domiciliu);drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti  sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare(în copie).

Lasati un comentariu