Se apropie Ziua Armatei. Cum vom sărbători?

• publicat la: 10 October 2018
Se apropie Ziua Armatei. Cum vom sărbători?

Oare vom avea şi în acest an o sărbătoare a Zilei Armatei Române la un monument mascat de perdeaua de tuia de peste 9 m înălţime? Nici în Anul Centenar spectatorii nu vor putea urmării ceremoniile ? Militarii Armatei Române vor sta de strajă şi în acest an în faţa arborilor de tuia de peste 9 m înălţime? Potrivit unor surse de încredere, dintre cei care vor onora cu prezenţa la Carei simbolul eroilor care au eliberat oraşul în 1944 va face parte şi Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

În fiecare an la data de 25 octombrie sărbătorim Ziua Armatei. Manifestările de la Carei sunt cele mai ample şi au loc pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român.

Datorită creşterii arborilor de tuia plantaţi  de jur împrejurul acestui important monument de for public vizibilitatea este limitată. Spectatorii care vin să vadă ceremoniile nu au posibilitatea decât să audă pentru că perdeaua de peste 9 m înălţime este compactă.

Militarii care stau de strajă la Monumentul Ostaşului Român pe cele 2 laturi ale sale nu văd obiectivul din cauza arborilor de tuia ce depăşesc 9 m înălţime.

Primăria Carei nu se achită de sarcina de a pune în valoare Monumentul Ostaşului Român aşa cum nu s-a achitat nici de cea a reabilitării lui.  Reabilitarea monumentului a fost realizată de Muzeul Judeţean Satu Mare din fondurile Consiliului Judeţean Satu Mare. Primăria Carei nu a alocat niciodată fonduri pentru reabilitarea sau realizarea de monumente româneşti.

Kovacs Eugen încă nu realizează că oraşul Carei face parte din România şi aici trăim împreună români, maghiari, şvabi şi alte nationalităţi. Tratamentul discriminatoriu al locuitorilor acestui oraş nu face cinste nimănui darmite unui primar fie el şi datonic la bugetul de stat.

Buletin de Carei

comentarii

de hotu la 10 October 2018 - 08:51

pentru corecta informare tuia are 9m.17cm.3mm

de miki la 22 October 2018 - 07:15

De acord cu tine si de ani de zile nu creste,probabil a rezolvat b.c.

de costi la 22 October 2018 - 09:25

nici la tulipani nu le mai place castelul si stau toata ziua la monumentul romanesc,,,

Lasati un comentariu