Primul comunicat remis de compartimentul de comunicare din Primăria Carei

• publicat la: 20 noiembrie 2018
Primul comunicat remis de compartimentul de comunicare din Primăria Carei

Primul comunicat al nou înfiinţatului Compartiment de Comunicare din Primăria Carei  a fost trimis către redacţia Buletin de Carei de pe adresa de mail comună cu a celei ce apare pe pagina UDMR Carei.

Am solicitat telefonic, potrivit Legii 544 din 2001, art.8 alin.5,  care este perioada în care se va organiza Târgul de Crăciun, programul pe zile şi ore dedicat sărbătoririi Centenarului la Carei precum şi numărul de cereri depuse pentru solicitarea de locuinţe şi câte din ele au fost avizate favorabil. Nu am cerut nimic nominal şi nici nu am făcut vreo referire la criteriile de acordare. Am cerut doar 2 cifre adică numărul cererilor de locuinţe solicitate şi numărul celor avizate favorabil. Nu am solicitat nici o justificare privind modul de emitere al comunicatelor dar…zice-o vorbă, cam hazlie, „Chelu-şi pune mâna-n cap”.

Citiţi vă rugăm răspunsul  alambicat primit în locul celor 2 cifre solicitate.

,,În privința comunicatului de presă pe care l-ați solicitat, arătăm că Primăria Carei nu trimite comunicate personalizate. Comunicatele de presă, precum și alte anunțuri de interes public sunt postate pe site-ul și pe pagina de Facebook a Primăriei Carei, de unde pot fi preluate, ajustate și eventual comentate de către toate instituțiile mass-media interesate. Emit comunicate de presă doar Centrul Cultural, Direcția de Cultură și Centrul de Promovare a Turismului Cultural, toate aceste comunicate referindu-se la evenimentele culturale pe care le organizează,,.

Comunicatul nu este semnat de niciuna dintre cele 2 angajate de la acest compartiment.

Pentru a nu mai pierde timpul cu cititul Legii 544 din 2001 la care  vom apela de câte ori vom considera potrivit, vă redăm articolul 8 , alin 5…

…precum şi Articolul 11 privind contractele de achiziţii publice.

La Primăria Carei a fost angajat din 2008 un redactor activ din presa locală maghiară ca şi consilier  personal al primarului dar comunicate oficiale de presă nu au fost emise. Din 2015 a  mai fost angajat un consilier personal la cabinetul primarului în aceleaşi condiţii şi apoi înlocuit cu altul, tot activ în presa scrisă.

Din octombrie a fost aprobată înfiinţarea unui compartiment de comunicare în cadrul Primăriei Carei dar încă este în organizare şi nu emite comunicate.

Comunicat remis redacţiei Buletin de Carei

comunicat catre Buletin de Carei

 

Buletin de Carei

comentarii

de pro ciuta la 20 noiembrie 2018 - 18:33

La Primaria Carei este nevoie de infiintarea unui serviciu special format din cel putin 20 de angajati numai romani care pot demonstra ca sunt descendenti daci de pe aceste meleaguri(oare se vor gasi ?) , care sa raspunda la toate prostiile solicitate de familia Ciuta(inclusiv desteptii Dan Tanasa , Filon Aurel din Africa , etc) . Esti de acord Daniela centenarista ?

de Buletin de Carei la 20 noiembrie 2018 - 19:21

Ar fi momentul ca din conducerea primariei Carei sa faca parte si un român dacă tot sunt peste 40%. Uite că a fost schimbată şi scrierea de la grupul lui Ady Endre unde limba română a fost batjocorită şi la fel şi plăcile de pe faţada şcolilor datorită lui Dan Tanasă. De frica unui proces aţi modificat rapid inscripţiile pe grupul statuar cu Belzebub. Vă daţi doar arama pe faţă ca discriminatori şi antiromâni. După exprimare parcă aduce cu limbajul unui consilier din primărie ce insultă pe oricine arată adevărata faţă a angajatorului său datornic la buget. Are apucăturile unui fabianus deprinse la cetatea Sătmarului.

de emil la 20 noiembrie 2018 - 20:07

punct ochit punct lovit! mare superare la cantaretii de osanale a lui jenica datornicul. au vrut ca nimeni sa nu faca nimica de Centenar la Carei si nici un tricolor sa nu fie prin oras.rusine la tine jenicule si fotbalistule!

de dorin la 20 noiembrie 2018 - 20:19

aduceti o batista pentru lorases ca deja si pe comentariile de la buletin planje ca nu suporta Centenarul

de Careianul la 20 noiembrie 2018 - 21:40

Nimeni înafară de lorant nu a scris despre Filon Aurel din Africa aşa că pro ciuta este lorant? Bună acoperire a aflat dar arată cât este de complexat faţă de domnul Ciută.

Lasati un comentariu