Rămas bun domnule profesor Martinov!

de Tiberiu Vanca la 4 noiembrie 2018 - 13:49

L-am cunoscut pe Camil Martinov soţul colegei noastre de generaţie Eleonora Drăgan, şi frate al inginerului chimist Mihai Martinov, personalitate ce şi-a durat activitatea la Roşia Montană şi Brad. Despre suferinţa şi maretirajul inginerului Mihai Martinov, am scris şi publicat articolul „Aur, tortură şi reclluziune pe care-l propun:

AURARII
Ep. 4
AUR, TORTURĂ, RECLUZIUNE

MOTO: Minerul este fiinţa blajină ce se
îngroapă de mii de ori pentru a ieşi la lumină cu braţele încărcate cu fructele străfundurilor pentru a alimenta şi în- treţine progresul.

Anii dictaturii probolşevice , ar putea fi clasificaţi din punct de vedere al funcţionării actului de justiţie în: ani fără lege, ani cu acte de justiţie edictate de analfabeţii din cabinetele de partid şi impuse pentru rostire judecătorilor, fie cei cu pregătire şi nivelele intelectuale şi de cultură impuse de profesie, fie a cizmarilor, măcelarilor, hornarilor şi al altor categorii căftănite întru judecători şi procurori după iniţieri de trei la şase luni, pe un fond de educaţie de patru până la şapte clase primare, ani în care judecătorii şi procurorii, în totalitatea lor, erau ţinuţi la disciplina de partid şi nu la îndeplinirea actelor profesionale în litera şi înţelesul legii şi în lumina propriei conştiinţe cât după legităţile luptei de clasă, luptă de clasă ce nu excludea nici uciderea fără lege. Că lucrurile stau astfel, reamintim cititorilor noştri, punctul 40 din „Directiva pentru implantarea comunismului în imperiul KGB, (K AA/CC 113 indicaţie NK/003/47) elaborată la Moscova pe 2 iunie 1947 şi remisă cu titlu de legitate ţărilor satelite respectivului imperiu, a cărui conţinut este fără perdea: „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Să se prelucreze (n.n. prelucreze = să fie închişi sau lichidaţi prin ucidere) acei opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau să fie închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun”
Ne-am început demersul cu cele de mai sus pentru că masa de cititori zărăndeni, în folosul cărora se tipăreşte periodicul „Zarandul”, are două categorii de persoane, pe de o parte, cele care au trăit şi au fost educate (li s-a spălat creierul) sub dictatură, persoane ce au cules nemijlocit teroarea roşie, iar pe de altă parte, persoanele ce au avut capacitatea de a dobândi informaţii după ’89, formate după morală şi lege, cărora le vine greu să creadă dezvăluirile privitoare la acele odioase file de istorie. Acesta este considerentul pentru care suntem datori să probăm.
Pentru a intra în miezul a ceea ce ne-am propus punem în discuţie experienţele dramatice traversate de unul din , „Marii oameni ai aurului”, îl numim pe inginerul Mihai Martinov, până la 4 septembrie 1958 având calitatea de „Şef al Uzinei de Prepararea Minereurilor de la Gura Roşiei, unitate aparţinătoare de „Exploatarea Minieră Roşia Montană” şi implicit de Trustul Aurului Brad, iar de la 27 august 1960 inginer, la laboratorul E.M.Barza unitate subordonată trustului amintit.
Trustul Aurului Brad, s-a înfiinţat în anul 1955 şi a funcţionat până în anul 1965. A avut în subordine şi coordonare toate perimetrelor aurifere din ţară. A fost o unitate de elită, şi asta pentru că era deservită de specialişti (ingineri , economişti, ş.a) rodaţi la fosta „Societate „Mica” S.A”. Un uşor proces de degradare a oamenilor fostei societăţi a început odată cu politizarea locurilor de muncă şi crearea mijloacelor de spălare a creierilor, şedinţe de partid, de sindicat, de A.R.L.U.S., de Cruce Roşie, învăţământ politic, gazete de perete, fotomontaje, abundenta afişare a iconografiei crimei şi a abuzului prin expunerea portretelor „Marilor Dascăli ai Omenirii” -Marx, Engels Lenin şi Stalin – în fapt nişte abjecţi criminali – portretele membrilor Biroului Politic al P.M.R, respectiv a marilor torţionari ai poporului român: Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Ana Pauker, Iosif Chişinevsky, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Chivu Stoica ş.a. -, cei ce au instituţionalizat lagărele de concentrare şi deportările. Se urmărea producerea de mutaţii în conştiinţa angajaţilor, în sensul trecerii de la comportamentul după lege şi morală la aşa numita orientare politică, finalitate de mijloace,ce a adus în scenă „delatorul”, unealta oarbă ce a determinat dispariţia glasurilor ce înainte vreme întreţineau spiritul moral şi cel democratic al societăţii. S-a format „omul nou”, adică mulţimea apatică şi răbdătoare care a acceptat şi a suferit „călcătura roşie”, fără să crîcnească, respectiv o stare finală de degradare a conştiinţei şi comportamentului uman.
Serviciul de control financiar al trustului, condus de Ioan Betea, a operat o verificare economico-financiară la Exploatarea Minieră Roşia Montană. Luând la mână evidenţele Uzinei de Preparare de la Gura Roşiei constată o abatere de o gravitate imensa, lipsa a 8 kg. de aur, de dispariţia căreia este făcut vinovat Mihai Martinov, şeful uzinei, care fie nu şi-a îndeplinit sarcinile de conducere şi veghe în mod corespunzător fie şi-a însuşit aurul. În ziua de 4 septembrie 1958 M.M. este arestat, depus în arestul miliţiei şi supus interogatoriilor miliţieneşti. Dacă în toate instituţiile, administraţie, justiţie, economie, dictatura a infuzat elementul muncitoresc nici miliţia nu putea rămâne mai prejos. Pentru credinţă, autorul rândurilor de faţă face o mărturisire. În anul 1958 îndeplinea funcţia de procuror la Procuratura Raionului Brad. Funcţia îl obliga să supravegheze activitatea miliţiei. Ei bine! Şef serviciu cercetare penală era Oprean Rusan, persoană ce afişa un intelect foarte subţire, despre cunoştiinţe de drept nu se putea vorbi, iar cât priveşte zona de cultură pe care o putea afişa nu trăda decât o extrem de modestă şcolarizare. Nu credem că la Miliţia Câmpeni, pe mâna căreia a ajuns M.M. să fi existat o altă situaţie privind starea de intelect şi pregătire de specialitate a personalului. Că este aşa o va dovedi evoluţia în timp a procesului de care facem vorbire.
TORTURA
Au început interogatoriile. Ofiţerul anchetator, „om nou”, „tovarăş bun”, „constructor al noii societăţi”, în timp ce anchetatul era numai „bandit”
– Ai furat Banditule ?
– Nu! Tovarăşe !
– Spune adevărul ! Mă! …tuţi muma-n …r!
Cam aşa decurgea ancheta, şi pentru că de nivele intelectuale de conducerea acesteia nu dispuneau se apela la metode silnice. Care au fost acestea în situaţia inginerului Mihai Martinov în rândurile ce urmează:
Era pus să stea ore la rând într-un picior. Venea o vreme la care piciorul de sprijin amorţea şi nu-l mai putea susţine împrejurare ce-l obliga, cu asumarea tuturor riscurilor să schimbe piciorul. De neconceput, pentru miliţian să nu stai în acelaş picior atâta vreme cât dicta bunul său plac, drept care se socotea legitimat să-i azvârle „banditului” cel mai incredibil val de înjurături.
Înfometarea:
Raţia iniţială de hrană a fost compusă din: pâine, brânză sărată, slănină sărată şi apă
În faza doua s-au exclus pâinea, slănina şi brânza, şi era ţinut două până la trei zile numai la regim de apă.
Apoi se întrerupea şi apa şi se intercalau câte 5-6 zile de post negru, nici alimente nici apă.
Îl îmbrăcau gros, ca pentru iarnă, şi-l aşezau în imediata apropiere a unei sobe supraîncălzite unde-l ţineau până leşina. Starea de deshidatrare ce se producea provoca nevoia de înlocuire a lichidul pierdut. Cerea apă. I se răspundea că apa este mai scumpă decât aurul şi era menţinut în starea de disconfort, pe care o provoacă setea indusă în mod criminal şi menţinută ca mijloc tactic de a obţine mărturisiri.

MĂRTURISIREA

Mijloacele de tortură l-au dus într-o stare limită. Epuizat a ajuns la concluzia că răul cel mai mic este să se autoacuze, respectiv, decât să stai sub tortură mai bine în recluziune că acolo nu ţi se cer mărturisiri pentru ceea ce n-ai făcut, acolo trăieşti închis dar cu spiritul liber. Aşa se face că spre bucuria anchetatorilor a spus „Da am furat aur!”. „ Cât ai furat banditule!”. „Şase până la şapte kilograme de aur în fiecare lună!”
De menţionat este faptul că randamentele productive ale exploatării se ridicau doar până la şapte kilograme lunar. Anchetatorii nu au pregătit în nici un fel ancheta astfel că nu au realizat că „Banditul!” nu putea fura atâta chiar dacă ar fi vrut.
Întrebat unde este aurul, a spus că l-a valorificat prin vânzare, respectiv l-a ascuns la o bornă kilometrică dintre Guraroşiei şi Cărpiniş, că l-a îngropat superficial iar de acolo complicele său Ilie Mihoc din Cărpiniş, arestat şi el, îl lua, îl vindea şi-i dădea o parte din bani. A mai declarat că are aur ascuns şi în podul laboratorului. A fost dus la faţa locului iar acolo s-a găsit doar o bucată de metal ce s-a dovedit a fi aramă. Furia anchetatorilor a fost de proporţii. Au reluat tortura.
L-au aşezat la distanţă de un metru de perete cu faţa spre acesta şi l-au obligat ca de la acea distanţă, păstrând poziţia de drepţi, să se încline şi să se sprijine cu nasul de perete poziţie în care trebuia să stea după voia torţionarului. Cum era o poziţie imposibil de menţinut în momentele de epuizare completă revenea pe verticală. Urma ploaia de înjurături urmată de obligaţia de a relua poziţia de înclinare şi sprijinire pe nas. Operaţia se repeta de cinci şase ori în cursul unei singure nopţi. A doua zi dimineaţa comandantul miliţiei observându-i vânătaia de la nas îl întreabă în stilul celei mai inocente curiozităţi: „Ce-ai păţit la nas?” Din nou a luat hotărârea să se autoacuze. A spus că aurul furat este îngropat în curtea locuinţei sale. I-au cerut să indice locul. L-au obligat să sape. Epuizat de înfometare, de nopţile nedormite de chinurile torturii n-a dat randament. S-au înfuriat şi au început să sape ei. După ce au excavat aproximativ un metru cub de pământ şi-au dat seama că nu vor găsi aur. S-au înfuriat şi au reluat tortura, supunându-l la proba cu soba supraîncălzită.

JUDECATA

Urmărirea penală (ancheta) a durat două luni, iar la sfârşitul acesteia este depus la Penitenciarul Turda. În 2 decembrie 1958 se judecă fondul la prima instanţă, Tribunalul Raional Câmpeni, iar în ianuarie 1959 recursul în faţa Tribunalului Regional Cluj. A fost condamnat la 12 ani închisoare pentru delapidare şi la 3 ani pentru neglijenţă în serviciu. Proba ce a determinat condamnarea a fost procesul verbal de revizie contabilă întocmit de către Ioan Betea. Potrivit informaţiei ce ne-a dat-o, în vreme, colegul şi eminentul jurist Nicolae Păun, cel care a susţinut interesele Exploatării Miniere Roşia Montană în faţa celor două instanţe, în timpul judecării recursului s-a observat că nu există nici o pagubă, în sensul că revizorii contabili au comis o eroare de „gâgă”, respectiv s-a produs o greşeală de adiţionare (adunare), în loc să se adune un document o singură dată s-a adiţionat de două ori, iar în felul acesta s-a configurat că lipseşte o cantitate de aur care n-a lipsit niciodată. Sesizat judecătorul a cerut ca împrejurarea respectivă să fie recunoscută, printr-un înscris, de către unităţile păgubite (E.M.Roşia Montană şi Trustul Aurului Brad). Şeful serviciului de control financiar intern, Ioan Betea căruia i-a fost prezentată situaţia a spus că refuză să se dezică. Datorită întârzierii sau neredactării documentului cerut de instanţă recursul a fost respins iar soluţia a rămas definitivă şi irevocabilă, iar Mihai Martinov şi-a schimbat statutul juridic din inculpat în deţinut de drept comun.

EPILOG
După soluţionarea recursului (ianuarie 1959), deţinutul, este depus la Penitenciarul Aiud unde va rămâne până în octombrie 1959, când este transferat la Colonia Salcia . În primăvara anului 1960 este vizitat de soţie. Îi sugerează acesteia să ceară o audienţă la directorul Oficiului Tehnic Minier din cadrul M.A.I., Gheorghe Bădiceanu, în faţa căruia se depune un memoriu. Urmare acestuia a fost scos de la munca cu lopata şi plasat într-o muncă de birou în cadrul coloniei. În iunie 1960 este transferat la Penitenciarul Piatra Frecăţei unde este supus unui regim de refacere. Când s-a socotit că a fost pus pe picioare i s-a înmânat „Biletul de eliberare” iar, la despărţire, unul din subofiţerii penitenciarului, aflat într-o stare de încărcare cu umanitarism, l-a sfătuit „Să ai grijă! Să nu mai furi!”
În 27 august 1960 se angajează la Exploatarea Minieră Barza unde va lucra până la pensionare.

5 sept. 2011
Tiberiu Vanca
(după relatările lui Mihai Martinov)
NOTĂ:
Articolul „Aur, tortură, recluziune”, a făcut şi face parte din serialul nostru „Aurarii”,şi a fost dat la public în 5 septembrie 2011 în episodul 4 (serialul a ajuns, în prezent, la episodul 86 şi va continua). Credem că în aceste zile în care Careiul este îndoliat faţă de pierderea profesorului şi omului Camil Martinov, sunt dator să împărtăşesc careienilor suferinţa şi umilinţele la care a fost supus, Mihai, fratele omului şi profesorului Camil Martinov. Omagiem memoria profesorului Camil Martinov şi prezentăm condoleanţe familiei, familie ce după ştiinţa noastră continuă prin FIICĂ . Mulţumiri Buletinului de Carei care cunoscând apropierea , dragostea şi recunoştiinţa ce port Careiului şi îmrejurimilor, pentru că mi-a făcut cunoscut acest necrolog.