Amenzi mai mari pentru cei care dau muzica tare şi îşi deranjează vecinii

• publicat la: 15 decembrie 2018
Amenzi mai mari pentru cei care dau muzica tare şi îşi deranjează vecinii

Proiectul de Lege PL-x nr. 405/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, adoptat de deputaţi cu 190 de voturi pentru, prevede mărirea contuntumului amenzilor pentru cei care-şi deranjează vecinii sau organizează petreceri private prea gălăgioase.

Deputaţii au adoptat la data de 12 decembrie 2018 acest proiect de lege care devine  valabil după aprobarea lui de către preşedinteleţări şi după apariţia lui în Monitorul Oficial.

Tulburarea liniştii în timpul programului de linişte stabilit se va sancţiona cu amenzi între 500 de lei şi 1.500 de lei dar în cazul în care fapta se repetă într-un interval mai mic de 24 de ore, amenda dată se va situa între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.

„Tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora,, sunt motivele pentru care se pot acorda amenzi sporite.

Lasati un comentariu